Poliţia economică a scăpat de condamnarea la moarte

Ca un baros pocnit pe nicovală s-a prăvălit, anul trecut, vrerea primului minis­tru, Călin Popescu Tări­cea­nu, de a face praf Poliţia Economică. Î

Ca un baros pocnit pe nicovală s-a prăvălit, anul trecut, vrerea primului minis­tru, Călin Popescu Tări­cea­nu, de a face praf Poliţia Economică. Înaltul demnitar îşi propu­sese, declarativ, să termine cu ur­maşa structurii de tristă amintire, Miliţia Economică, pe care o considera anacronică pentru o ţară europeană. Porunca s-a răspîndit cu viteza luminii girofarului pînă în cel mai îndepărtat Birou de Investigarea Fraudelor din ţară, iar poli­ţiş­tii începuseră să-şi caute de lu­cru. Băteau cu putere la uşile fir­melor, după principiul “scapă cine poate”, sperînd totuşi, în sinea lor, că e vorba doar de un zvon.

Dar lucrurile au luat întorsături oficiale şi chiar un comunicat al Guvernului României, din 30 mai 2007, a stabilit ce şi cum se va întîmpla. “Ministerul Economiei şi Finanţelor, împreună cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative vor elabora un act normativ în care se urmăreşte în principal, trecerea competenţelor de cercetare penală pe aspecte ce ţin de criminalitatea economico-financiară de la poliţia economică la Garda Fi­nanciară. Poliţia Economică ur­mează să fie desfiinţată”, anunţa sentinţa, sec, Biroul de Presă al Guvernului României. Aproximativ 1.200 de poliţişti aşteptau, înfriguraţi, deznodămîntul, pentru că se zicea că măcar o parte dintre ei vor trece la Garda Financiară. A fost momentul începutului nego­cierilor. Şoptite şi profesioniste.

A trecut de atunci un an şi Gar­da Financiară nu a primit acele com­petenţe cerute chiar de pri­mul-ministru. În fond, Călin Popescu Tăriceanu ţintea o mai mare ordine între organismele statului, fiind, de fapt, atent la strîngerea banilor pentru bugetul de stat. “Evaziunea fiscală este un fe­no­men care continuă să ne preocu­pe, chiar dacă este în scădere”, se încuraja şeful de la Palatul Victoria, un pic invidios pe discursul de­cis şi provocator al lui Sebastian Bodu, preşedintele de pînă atunci al Fiscului. Cînd s-au aranjat treburile, s-a stabilit că Garda Financiară se ocupă, cu predilecţie, cu prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală. Apoi, comisarii Gărzii pot să lucreze la solicitarea procurorului şi transcriu descoperirile lor în procese-verbale care sunt recunoscute ca mijloace de probă.

De aici şi pînă la desfiinţarea poliţiei economice, enunţată pompos de Guvern, e un drum înfundat. Probabil că premierul României avea habar că Poliţia Economică se ocupă şi cu altele decît evaziu­nea fiscală. Fraudele pot să apară într-o multitudine de domenii, precum cel petrolier, cel de privatizare şi postprivatizare, cel al să­nă­tăţii şi cel bursier. De asemenea, fraude sînt la modă în achiziţiile publice, în silvicultură şi mediu, în operaţiunile de import-export, în tranzacţiile imobiliare şi în construcţii. Halal de consilierii lui Călin Popescu Tăriceanu dacă nu

i-au spus că, odată cu desfiinţarea Poliţiei Economice, Garda Financiară nu mai poate fi priponită de evaziunea fiscală şi trebuie să privească şi dincolo de gardul sta­tului. Aceasta pentru a avea cine să se ocupe şi de abuzul în serviciu, şi de gestiunea frauduloasă,
şi de delapidare, şi de înşelăciunea în afaceri, şi de concurenţa ne­lo­ială, şi de încălcarea drepturilor de autor etc.

Cu un aşa bagaj de date, informaţii şi dosare, unele instrumentate, altele veş­nic în lucru, altele puse la dospit, nu-i de glumit. Istoria poli­ticii de după ’89 este strîns le­ga­tă de investigaţiile sau neinvesti­gaţiile Poliţiei Economice. Totodată, şi istoria instituţiilor statului, inclusiv a Gărzii Financiare, este marcată de prezenţa Poliţiei Economice prin preajmă. Mirosul de pradă plăpîndă se simte şi acum de la scandalurile Caritas, Bancorex, SAFI, Ţigaretele, FNI, privatizărilor mai mult şi mai ales mai puţin de succes şi aşa mai departe.

Cu dosarele Poliţiei Economice se ţin în lesă politicienii, indiferent de culoarea arborată la catarg. Se ţin şi unii pe alţii, cei de la putere pe cei din opoziţie, cei din opoziţie pe cei de la putere. Evident că în vremurile de caniculă electorală, cînd e posibil să apară ca o ploaie de pucioasă astfel de foi volante, demnitarul se cuvine să se gîn­deas­că dacă nu l-a luat gura pe dinainte cînd a spus că Poliţia Economică se desfiinţează. Drept urmare, se flutură energic steagul alb: “Armistiţiu! Vă mărim salariile şi pensiile! Şi nu vă luăm nimic la rectificare!”.