Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vântu pune, pe banii lui, un nou şef la Cotidianul, pe Cornel Nistorescu. În semn de bun-venit, facţiunea care simte pierderea influenței în ziar publică, în ziua instalării acestuia, un material din care reiese că unul dintre amicii săi, Petru Romoşan, ar fi fost turnător la Securitate. Material care stătea de-o bună bucată de vreme nepublicat şi care, editorial vorbind, am mari dubii că ar fi reprezentat vreo urgenţă (Romoşan, personaj care personal mi-e antipatic, nu se pregătea să devină demnitar ori să candideze, iar nici un alt ziar nu concura Cotidianul pe acest subiect). şi pe care, deloc inspirat, proaspăt numitul decide să-l scoată de pe site. Dar băieţii lucrează, îl ascund într-o secţiune mai greu accesibilă a site-ului şi au grijă să trimită linkul cunoscuţilor, care încep să facă atmosferă pe bloguri.
Nemulţumiţii ameninţă că demisionează (dar n-o fac), cei care au de plătit poliţe istorice lui Nistorescu încearcă să-l execute în avans, sindicatul bloggerilor trişti îi cere demisia. Totul pe banii lui Vântu (de la FNI, de la Petromserice, din ştiucile prinse în Deltă şi vândute, nici nu contează), care, de ani de zile, acoperă cu milioane de euro rezultatele financiare ale politicii editoriale mustind de deontologie a celor care azi urlă ca muşcaţi de şarpe. Adică le plăteşte lefurile şi taxele către stat, fiindcă singuri nu au fost, nu sunt şi nu vor fi în stare s-o facă.
Sorin Vântu e un tip bogat. Pe banii lui, mai exact pe o parte a surplusului său financiar, a ales să subvenţioneze editarea Cotidianului. Motivele (putere, influenţă politică, distracţie, pasiune etc.) acestei decizii de business îl privesc personal. La fel de bine, putea să facă orice altceva (să-i dea la orfani sau la curve, să-şi facă vile, să-şi aprindă trabucurile cu ei etc.) cu banii care-i prisosesc.
În această perioadă, l-a ales pe Cornel Nistorescu să-i cheltuie. Care ca om poate fi el oricum (arogant, acru, sfidător, bogat etc.), dar îmi place să sper că nici o vertebrată întreagă nu-i poate contesta uriaşul talent, calitatea scriturii şi iscusinţa de a face negociabil (inclusiv politic) şi, ulterior, vandabil orice produs media pe care-l păstoreşte. În ciorba asta, nu caracterul sau prieteniile primează.
Angajaţii Cotidianului (unii, profesionişti redutabili, cu palmares impresionant în presă, alţii, nişte potăi recunoscute-n agora doar pentru intensitatea şi volumul lătrăturii Trăiască Băsescu!) sunt liberi să aleagă dacă au chef (au ba) să lucreze cu el. Dar, într-o piaţă liberă (unde nu-i împiedică nimeni să-şi găsească refugiu) dintr-o ţară liberă, n-au dreptul să decidă pe ce şi cu cine îşi cheltuie banii un om.
articol preluat de pe blogul lui Victor Ciutacu - Vorbe grele
