x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Politica-i curvă sau doar oamenii?

Politica-i curvă sau doar oamenii?

de Lucian Avramescu    |    10 Apr 2013   •   18:23

Cineva îmi trimite o poză înfăţişându-i pe Victor Ponta şi Crin Antonescu, înconjuraţi de o imensă mulţime fericită şi încrezătoare. Cei doi politicieni par şi ei fericiţi de parcă tocmai atunci ar fi aflat că nevestele, aflate în maternitate, le-ar fi născut câte un băiat dolofan şi sănătos. Sub poză e postat un citat din Victor  Ponta care spune că întreaga construcţie USL se bazează pe prietenia de neclătinat dintre el şi Crin. Asta-i temelia! Păi temelia s-a cam dus pe Apa Sâmbetei de când, printr-un evident gest de curvie politică, Victoraş s-a aciuat la pieptul costeliv al suspendatului din Deal. Alte poze înfăţişează mulţimi cu pancarte. Chipuri îndârjite. Mesajele sunt şi ele cât se poate de tăioase: “Ieşi afară/ Javră ordinară!”, “Băsescu şi clica lui/ Să se ducă dracului!” şi, la tot pasul, “Jos Băsescu!” O declaraţie recentă a lui Ponta, ajuns premier, pe spinarea acelor mulţimi îndârjite şi încrezătoare şi sprijinit de “prietenia de neclătinat cu Crin” zice că “Jos Băsescu!” a fost un slogan de campanie, politica nu se face cu lozinci, ci cu proiecte. Da, dar primul proiect USL, de la care să înceapă construcţia şi reconstrucţia unei democraţii compromise, a fost chiar cel legat de dărâmarea lui Băsescu, spulberarea regimului său considerat mafiot, pedepsirea vinovaţilor şi recuperarea demnităţii fiindcă cel mai mare rău făcut de arendaşul din Deal a fost insultarea, tratarea cu dispreţ a poporului român. Cum rămâne cu toate aceste nădejdi dacă “Jos Băsescu!” a ajuns o biată strigătură în Piaţa Universităţii, declasată şi ea probabil la un fel de piaţă de zarzavat?

Eu nu cred că politică e curvă. Formula, veche de când lumea, e nedreaptă. Curve sunt politicienii. Pentru mine, trădarea lui Ponta rămâne inexplicabilă şi dureroasă, cu toate că un anume instinct îmi spunea că acesta este omul. Trădarea “prietenului” său Antonescu? E şi ea o trădare. Liberalul e politician şi nu se va sinucide probabil, trădat în amor. Mă dor, însă, acele mulţimi pe care prea iute le-a uitat Ponta şi pe care le-a trădat la modul cel mai mizerabil. Iar Piaţa Universităţii nu e o piaţă de legume. şi legumele pot deveni explozive uneori! Să te ferească Dumnezeu, Victoraş, să se umple din nou cu ura insultată a celor care te-au adus la putere şi care acum par să nu mai conteze pentru tine! În acea piaţă se mai striga şi “Băsescu şi Udrea lui/ Să se ducă ….”, mă rog, într-o insulă pustie. Teamă îmi e că pe acea corabie de hârtie va trebui să încapi şi tu, încercând o coabitare în trei. Da, politica nu e curvă, ci doar politicienii, oameni care, pretinzând că o practică, uită jurământul sacrificiului de sine pentru poporul şi ţara lor, înlocuindu-l cu o promiscuitate greţoasă.

P. S. În fraza în care ne-a spus de ce s-a împrietenit cu Băsescu, Ponta strecoară bicisnic şi amănuntul că va lua şi alte decizii impopulare, pe care şi le va asuma şi a numit chestiunea cu gazele de şist. Într-o analiză seacă din Jurnalul Naţional, profesorul Ilie Şerbănescu explică limpede cum e cu acest contract cu firma americană care ne va aduce independenţă energetică. Vai! Firma ia tot, iar dacă vrem gazele exploatate de ea le cumpărăm la preţul pieţei. Ce ne dă? Nişte gologani, puţini, şi un subsol maculat. Iată faţa ascunsă, una din ele, a “coabitării”!

×