x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Politica paşilor mărunţi

Politica paşilor mărunţi

de Daniel Apostol    |    04 Feb 2019   •   07:35
Politica paşilor mărunţi

2019 va fi “anul paşilor mărunţi” pentru România. Mandatul în curs deja al Preşedinţiei Consiliului UE, alegerile europarlamentare de la sfârşitul primăverii şi alegerile prezidenţiale de la toamnă sunt trei mari incertitudini politice care vor amâna deciziile radicale ce ar putea tensiona masa electorală. În plus, optimismul guvernamental nu s-a sfârşit şi se vede în construcţia proiectului de buget pe 2019. Potrivit optimismului guvernamental, PIB-ul României va depăşi 1.000 de miliarde de lei anul acesta, iar creşterea economică prevăzută este de 5,5%, cu un deficit bugetar de doar 2,55%. Acelaşi ton optimist se vede şi în inflaţia medie luată în calcul, de 2,8%, mult scăzută faţă de 2018. Dar optimismul guvernamental nu se prea regăseşte şi în economia reală şi evoluţia pozitivă este pusă de analişti sub semnul întrebării. Reprezentanţii mediului de afaceri se tem de accentuarea blocajului financiar, de creşterea fiscalităţii, de evoluţia negativă a cursului de schimb, de preconizata scumpire şi restrângere a finanţării bancare şi de scăderea semnificativă a apetitului pentru investiţii. 64% dintre cei chestionaţi de compania de consultanţă Frames în cadrul ,,Barometrului privind starea economiei’’ au indicat un avans al PIB-ului între 3-3,5%, în timp ce 23% au estimat o creştere economică sub nivelul de 3%. Numai 13% dintre respondenţi au indicat un avans al PIB-ului peste nivelul de 3,5%.

Pentru investitorii privaţi, cea mai presantă problemă este întârzierea plăţilor: distanţa de la emiterea unei facturi până la încasarea ei a crescut semnificativ în 2018, iar în 2019, pe fondul potenţialei reduceri a finanţării, această problemă s-ar putea accentua. 90% din economie este formată din companii micro, mici şi mijlocii slab capitalizate, pentru care accentuarea blocajului financiar poate duce la insolvenţe şi falimente în lanţ. În plus, modificările fiscale aduse prin OUG 114/2018 au sporit neîncrederea în economie. Investitorii se tem că băncile vor acorda şi mai puţini bani cu şi mai drastice costuri şi condiţii de finanţare. Investitorii se mai tem de creşterea preţurilor la utilităţi (carburanţi, energie, gaze etc.), de scăderea comenzilor, de reducerea investiţiilor şi de adâncirea crizei de pe piaţa muncii. Planurile de business vor fi date peste cap şi de aceea economia privată va copia modelul politic: într-un an plin de incertitudini, soluţia va fi politica paşilor mărunţi.

×