x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Politică scelerată

0
Autor: Valentin Nicolau 30 Ian 2011 - 19:30

"Ce bine e să nu faci nimic, asta foarte încet şi, dacă se poate, şi pe bani" – e replica unui personaj de teatru. Nu pe scenă aţi auzit-o, ci din gura noilor îmbogăţiţi ai tranziţiei care s-au co­co­ţat pe soclurile de unde au fost dă­râ­mate modelele sociale ale profeso­rului, militarului, medicului, artistului, cercetătorului. Generaţiile ul­ti­me­lor două decenii s-au născut într-un spaţiu al democraţiei declamate, care a impus un capitalism formal. Între ce li s-a inoculat acestora şi ce tră­iesc ei cu adevărat este o imensă pră­pastie: democraţia e în fapt curvo­craţie, capitalismul e acţiunea în­g­e­mănată de jecmănire a statului de o bandă de politicieni cu jefuirea tutu­ror de acelaşi stat din ce în ce mai secătuit, făcut să devină mai neputincios şi mai strâns în capcană. Hăul dintre ce se spune că e viaţa lor şi ce este în fapt i-a transformat în fiinţe schizoide, în cetăţeni duplicitari.

Dacă statul comunist şi-a dove­dit falimentul într-o revoluţie unde mulţi au fost sacrificaţi numai pentru emo­ţie mediatică şi validarea manualelor de istorie, atunci a fost şi momentul pentru a arde, o dată cu carnetele de par­tid, concepte pe care socialismul şi le împroprietărise pe nedrept: co­mu­nitate, bun comun, bine public, so­lidaritate, etică socială, stimă de sine, demnitate, patrie, naţiune etc. După 20 de ani, preşedintele Ro­mâ­ni­ei declară că statul român nu mai poate fi responsabil pentru cetăţenii săi. Uluitor ce repede s-au instalat minciuna şi impostura! Statul european e tocmai acea invenţie a oamenilor, care se vrea responsabilă pentru membrii săi. A declara că soluţia e "statul minimal" nu anulează sensul fundamental pentru care de­mo­cra­ţiile moderne sunt state sociale, şi nu state ale unei găşti, ale unei ca­marile, ale unei coterii de partid, aşa cum îşi doreşte astăzi un preşedinte iresponsabil. În atmosfera de junglă, bine întreţinută, politicienii au injectat permanent ideea că soluţia este individuală, că fiecare trebuie să lupte doar pentru el, că toţi suntem într-o competiţie nemiloasă, fără reguli, unde cel mai rău, mai abil şi mai nesimţitor va câştiga. Individualismul şi indiferentismul exacerbat au fost adevărata politică promovată de guvernanţii portocalii. Jefuiţi, minţiţi şi dezbinaţi în numele ideii de concurenţă! – acestea au fost în­dem­nurile şi pilda liderului. Dar şi starea în care au ajuns cei mai mulţi dintre români. Rezultatele capitalismului sălbatic şi ale surogatului de democraţie sunt o polarizare extremă a societăţii, sentimentul acut al inechităţii şi anularea speranţei într-o viaţă mai bună. Resemnare sau exod...

Competiţia nu poate exista în afa­ra unei minime norme morale, reuşita cuiva cu preţul suferinţei altora e în van, atunci când vrei să construieşti o societate sănătoasă. Doar dacă, mincinos şi nedrept, preşedintele unei ţări în derivă se foloseşte fără scrupule de cuvinte descărnate de istorie spre a ţine captiv un stat pentru sine şi pentru partidul său întreţinut pe principii mafiote.

Sună straniu şi paradoxal pentru o ţară europeană, dar un stat prizonier, aşa cum e astăzi România, nu poate fi recuperat decât printr-o acţiune de eliberare. Revolta împotriva captivităţii portocalii trebuie să plece de la reinventarea solidarităţii, a conştiinţei de a fi o comunitate, că avem bunuri şi un bine comun de apărat, că ne putem reda demnitatea de cetăţeni ai unei ţări unde se poate reconstrui, se poate învăţa din nou traiul prosper. A fi moral nu e nici desuet, nici un handicap, din contră, poate fi premisa de a ne respecta din nou, de a avea iarăşi exerciţiul afecţiunii pentru celălalt. Competiţie înseamnă mai mult decât orbirea solitarului, poate însemna colaborare şi, complementar, armonie. Profesio­nalism şi competenţă nu vor mai fi vorbe goale ale farsei numite guvernare, ci vor redeveni fundaţii pentru cultura lucrului bine făcut ce va înlocui imperativul Acum, Mult, Uşor!, politica jafului naţional. Ţara a ajuns maidanul pe care au crescut bălăriile urii, ale disperării şi hoţiei şi unde regula o fac şmecherii de la pu­tere. E vremea unei arături de primăvară, care să dezrădăcineze răul, lăsând din nou lumină pentru încredere, echilibru şi comuniune. Se simte nevoia de pământ reavăn, de aer şi apă proaspete, de seminţe sănătoase, nemodificate politic, nepervertite la obsesia individualistă a spicului, ci având conştiinţa ge­neroasă a recoltei.

Statul trebuie să redevină responsabil pentru fiecare dintre cetăţenii săi, cărora să le ofere nu doar un viitor predictibil, ci şi demnitatea de a-i aparţine.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de