Politica şi lăcomia necontrolată

Cei mai multi romani cred astazi (nu­meroase sondaje de opinie o arata) ca cel mai mare obstacol in calea reali­za­rilor personale si relansarii econo­mico-sociale a Romaniei este politica, mai exact politica de partid. N-au cum sa nu aiba dreptate. Doar ca rea­li­tatea e mai omeneasca. E vorba despre scaparea de sub control a la­co­miei cu care oamenii partidului aflat la putere se napustesc asupra ba­nilor si averii publice. Asa se ex­pli­ca in cea mai mare masura faptul ca profesionalismul si competenta in administratiile publice conteaza prea putin sau chiar deloc. Conteaza inainte de toate loialitatea fata de par­tid. Este o lume cinica, a compro­mi­sului pacatos. Banii canalizati de o astfel de politica prin intermediul gu­vernarii nu au condus in ultimii 20 de ani la cresterea semnificativa a ca­pacitatii productive a Romaniei prin "alo­carea eficienta a capitalului spre cea mai buna posibila utilizare a acestuia" dupa formula clasica a eco­no­mi­ei capitaliste. Lacomia necontrolata a reusit treptat-treptat sa domine nor­mele institutionale si de civilizatie. Fi­nantarea partidului pe cai neinstitu­ti­o­nale a devenit metoda de baza a functionarii acestora.

Statul nu trebuie sa controleze via­ta publica. Lunga experienta co­mu­nista ar trebui sa ne indeparteze de­finitiv de o asemenea tentatie. Dar via­ta publica ar trebui sa intervina ferm cand statul este supus unei la­co­mii – atat personala, cat si politizata – din partea acelor ce au datoria sa serveasca interesul public.

Calculatiile cost-beneficiu ale fie­ca­rui partid s-ar schimba radical daca nu­meroasele lor interventii si interese ne­institutionale nu s-ar mai putea des­fa­sura pe cai institutionale.

Guvernarea actuala se desfasoara sub mari restrictii si amenintari: acordul cu FMI (un medicament care iti da mai multe sanse, dar nicidecum sa­na­tate), scadentele implacabile la pla­ta salariilor si pensiilor, incapaci­ta­tea administrativa in accesarea fon­du­rilor europene, slaba interco­nec­tare politico-diplomatica cu lumea oc­cidentala, cu UE in primul rand, intr-un moment de cumpana al acesteia si atatea altele. Dar restrictia si ame­nintarea cea mai daunatoare este ins­talarea lacomiei fara precedent in ran­dul celor care sunt in partid pentru profit personal in orice conditii. Privind din opozitie, cat se poate de cri­tic desigur, nu-mi place ca gandim fu­­riosi, dar aparem incapabili de ac­tiune. Unde sau cand se mai suprapun interesele puterii si opozitiei? Nici unii, nici altii nu mai pot con­vin­ge cu neadevaruri convenabile. Intr-un moment in care pur si simplu suntem obligati sa ne bazam pe fortele pro­prii ale Romaniei, trebuie sa cons­truim ceva prin care eliminam confuzia si asezam lucrurile mai calm intr-o directie benefica pentru oa­meni si tara. Adica sa construim un con­sens si sa folosim metode in­te­li­gen­­te pentru a solutiona probleme grave. Daca a existat un moment in exer­ci­tarea functiei de prim-ministru in care am avut sentimentul unui "ajutor de la Dumnezeu", acela a fost cand Parlamentul liber ales dupa Re­vo­lutie investea cu incredere Guvernul, la 29 iunie 1990, fara nici un vot im­potriva. Trebuie sa evitam cu orice pret un ciclu vicios repetabil: opozitia in­vinge puterea in alegeri si rezulta­tul e ca "ai lor" sunt inlocuiti cu "ai nostri". Lupta sincera si energica im­po­triva lacomiei si coruptiei e cheia de bolta a constructiei moderne a Ro­maniei. In primul rand, eliminarea for­mei letale a coruptiei care este re­tea­ua institutionala obligata sa func­tioneze pe cai neinstitutionale.

Salvarea vine de la noi, pentru ca orice libertate trebuie insotita de semne de atentionare.