x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Politicile monetare nu reduc deficitele structurale

0
Autor: Ionuț Bălan 01 Apr 2019 - 08:05
Politicile monetare nu reduc deficitele structurale


Am scris la un moment dat că este posibil ca Stanley Fischer să-și fi părăsit înainte de termen postul de vicepreședinte Fed pentru că a realizat, probabil, că inflația nu este întotdeauna și pretutindeni un fenomen monetar, din moment ce banii din QE băltesc în bănci și nu reușesc să o provoace.

Inflația este o măsură a lipsei de eficiență în alocarea resurselor materiale, de muncă sau manageriale. Ea se exprimă, bineînțeles, „standardizat”, prin intermediul banilor, dar ei sunt puși în sistem pentru ca acesta să nu se blocheze și nu reușesc să umble la cauză, care-i de cele mai multe ori structurală.

Iată că politica monetară nu are, de fapt, un rol determinant, așa cum și-a dat seama, după toate probabilitățile, și ilustrul Fischer, ci politicile structurale și fiscale, cu sublinierea că e imposibil să se albească prin intermediul surplusului de bani inițiativele păguboase ale politicienilor. E simplist să spui că rezolvi toate problemele doar dacă umbli la dobânzi sau reprimi cererea agregată, așa cum susțin monetariștii.

Da, numai că băncile centrale nu prea au cum să fie altfel decât monetariste. Măsurile structurale vizează un orizont lung, cele fiscale unul mediu, iar cele monetare unul scurt. Ultimele încearcă să cumpere timp, să ofere un răgaz ca să se ia măsurile din celelalte categorii, în special acelea care vizează restructurarea. Ceea ce face ca nu băncile centrale să aibă rol major.

Ce se întâmplă însă atunci când se cumpără timp din unul deja cumpărat? Ehhh, aici intervine problema. Înseamnă că aceia care ar trebui să administreze n-o fac. Și cedează câmpul de joc organismelor monetar-fiscale să ia măsuri pentru reprimarea cererii, să ajusteze consumul, să sărăcească populația, în loc ca administratorii statului și ai economiei să umble la structura acesteia pentru a mări oferta, ca aceasta să se armonizeze cu cererea.

Când pe seama unor astfel de ajustaje, monetare, se acumulează sume de bani ce sunt virate vistieriei publice, administratorii statului pot încerca un sentiment de satisfacție. Dar dacă în loc să se controleze cererea agregată s-ar mări oferta și, implicit, baza de impunere, sumele colectate ar fi poate triple.

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de