Politizarea banilor.

Am mai ridicat aceasta problema, insa ea merita mentionata ori de cate ori este posibil: De ce tot mai multa lume "arunca" banii emisi de bancile centrale, si achizitioneaza metale si petrol de pe bursele de marfuri. Parca banii erau considerati un mijloc de conservare a valorii, dar, din pacate, oamenii se indoiesc, in prezent, ca pot lua si bani si incredere din acelasi loc. Spre deosebire de acum o suta de ani, cand posesorul unei bancnote primea in schimbul ei o valoare indubitabila (cateva grame de aur), in momentul de fata numai increderea da valoare banilor...

Totusi nu e bine sa picam in cap­ca­na ca increderea depinde in principal de dobanzi, pentru ca banii sunt fa­cuti doar pentru a facilita schimbul de marfuri. Intr-adevar pretul ba­nilor – dobanda – poate urca si re­sur­sele pot fi alocate mai eficient, insa aceasta idee e valabila in con­di­tiile schimbului liber de marfuri, nu si atunci cand banii merg spre fi­nan­ta­rea deficitului bugetar, care blo­chea­za schimbul. Iar mai departe pentru ca vorbim de bugete de stat, trebuie sa subliniem ca acestea sunt elaborate in institutii politizate. Am ajuns exact la punctul care genereaza neincrederea: politizarea banilor.

Ca sa rezum, e indicat ca politicie­nii sa nu mai aiba vreo legatura cu banii publici. Bineinteles ca banii trebuie administrati, dar pentru asta e suficienta angajarea unor guvernanti cu contract. Iar atunci cand numesti un guvern de tehnocrati e necesar sa fie modificat si cadrul le­gislativ pentru a deveni functional. In caz contrar contractul nu va putea fi respectat.

Romania este insa foarte departe de acest model. Bursa da impresia ca se reia activitatea economica, dar economia e suprataxata. Cum aceasta e supraimpozitata de cineva care fura, si care urmareste doar sa o "mul­ga", resursele nu sunt alocate eficient, ceea ce face sa nu se creeze premise de crestere economica sanatoasa.

Contextul mondial nu difera fundamental de cel romanesc. Se ob­ser­va ca diferenta majora dintre criza din anii ’30 si cea actuala e data de faptul ca acum nu mai exista su­pra­oferta de marfuri. Cererea devine to­tusi solvabila, dar numai cu ajutorul creditului, care se va dovedi insa neperformant si va aduce mai multa neincredere in bani. Spre deosebire de marea depresie interbelica, la m­o­­mentul actual asistam la o rare­fiere a pie­telor, care se va in­rautati pana se va ajunge sa nu se mai stie cum se for­meaza pretul. Iar punctul ce apropie cel mai mult Romania de sta­tele occidentale e dat de faptul ca desi bancile centrale injecteaza bani, ei nu intra in afaceri. De ce "baltesc" banii in sistemul bancar? Pentru ca mediul economic suprataxat nu-ti permite sa faci profit.

Evident ca intr-o astfel de situatie supravietuiesc doar clientii politici, care beneficiaza de pe urma redistribuirii guvernamentale. Ei sunt cei care nu ezita sa apeleze la serviciile unei piete a muncii lipsite de concurenta, cum este cea a Chinei. De acolo sunt importate marfuri mai ieftine si mai slabe calitativ decat cele produse in tarile de origine, dar fa­bricarea unor bunuri trainice nu mai reprezinta de mult un deziderat pe piete controlate de oligopoluri. Nici principiul: "Sunt prea sarac sa-mi cumpar un lucru ieftin!".

Din pacate o astfel de abordare va duce, pana in 2016, ca in locul capitalistelor State Unite ale Americii sa fie propulsata in postura de prima pu­tere economica a lumii China co­mu­nista. Ceea ce nu face decat sa se ve­rifice postulatul lui Karl Marx: "Exista o singura modalitate de a uci­de capitalismul: prin taxe, taxe si iar taxe".