Am avut intotdeauna un complex fata de Occident, si asta e firesc si explicabil.
Oricat de âprotocronisti" ne-am aratat uneori, am stiut in sufletul nostru ca lumea cu adevarat civilizata si-a trimis doar o palida umbra pana la noi. Caragiale pretuia mai mult Ardealul, unde ajunsesera âpicioarele incaltate" ale Germaniei, decat Bucurestiul, âcapul paduchios" al Orientului. Ce mi se pare mai ciudat e ca ne-am considerat mereu pe picior de egalitate cu toate tarile din Europa Centrala si de Est doar pe baza faptului ca au avut si ele, ca si noi, nefericirea de a fi facut parte din âlagarul" comunist. Am avut mereu tendinta sa observam uniformizarea pe care comunismul ar fi adus-o pretutindeni unde a fost impus cu forta si sa minimalizam diferentele. Azi ni se pare normal ca, de vreme ce alte tari foste socialiste ca Polonia, Cehia sau Ungaria au intrat sau sunt foarte aproape sa intre in Uniunea Europeana, sa fim si noi primiti fara vorba multa. Cred ca majoritatea romanilor isi inchipuie ca economia, infrastructura, mentalitatile din acele tari sunt cam ca ale noastre, singura diferenta fiind nivelul de trai putin mai ridicat. Realitatea cruda si dura este insa cu totul alta. M-am intors zilele acestea dintr-o calatorie in Polonia mult mai deprimat decat am fost intorcandu-ma, altadata, din America sau din Germania. Macar atunci stiam ca fusesem in alta lume, incomparabila cu a noastra, si imi rabdam resemnat socul intoarcerii in mizeria noastra cea de toate zilele. N-as fi crezut insa niciodata ca Polonia (tot o tara din Est, nu-i asa?) este atat de incomensurabil avansata fata de noi in toate domeniile imaginabile. Stiusem, bineinteles, despre istoria lor stralucitoare si tragica, despre cultura lor seculara, despre Cracovia care-ntr-o vreme a fost capitala Europei si care acum e un mare muzeu. Cunosteam si istoria lor recenta, relativa libertate castigata, sub comunism, prin revolte disperate ca aceea din 1956. Nu mi-era strain faptul ca polonezii au avut tot timpul, in ultimii patruzeci de ani, cabarete politice si ca au calatorit pretutindeni liber (diferenta esentiala fata de comunismul concentrationar romanesc), si desigur aveam idee de framantarile dramatice din anii â80, de sindicatul liber Solidaritatea, de legea martiala, de revolutia de catifea. Macar diferenta dintre eroica biserica poloneza si rusinoasa noastra preotime inchinata (ieri si azi) unui ateu ar fi trebuit sa-mi spuna ceva.