x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pomana care slăbeşte

0
Autor: Ionuț Bălan 24 Sep 2009 - 00:00
Când liberalul Călin Popescu-Tăriceanu afirma că "trebuie să ne gândim la modelul social-european", socialistul Traian Băsescu ţinea să-i replice că "fără o economie performantă nu se poate susţine efortul protecţiei sociale". Acum, în lipsa "concurenţei" cu premierul, preşedintele revine la ideile care l-au consacrat: "Susţin necesitatea unui Pact Naţional pentru Protecţie Socială. Avem nevoie de o viziune pe termen lung, avem nevoie de solidaritatea societăţii..."

De fapt, declaraţiile lui Băsescu încep să se apropie din ce în ce mai mult de cele al predecesorului său. Ion Iliescu obişnuia să spună că economia de piaţă are o serie de virtuţi, dar "cultivă individualismul feroce", iar "oamenii devin fiare". Acest "individualism feroce" se manifestă prin dorinţa de a acumula bogăţii. Este nevoie de mai multă solidaritate, recomanda Iliescu.

Din două bucăţi de discurs prezidenţial, se poate recompune întregul puzzle. Deoarece "capitalismul sălbatic" înseamnă "Riscuri şi inechităţi sociale în România" - după cum se intitula studiul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice - "avem nevoie de solidaritatea societăţii". Dar pentru asta trebuie să se găsească bani. De unde? Din extinderea bazei de impunere a contribuţiilor de asigurări sociale, după cum propune Comisia.

Asta chiar dacă preşedintele Băsescu e conştient că respectivele contribuţii (alături de taxe şi impozite) acoperă deja un spectru larg şi afirmă că "pentru 19 milioane, pensionari, bugetari, copii, tineri în facultate, produc 3 milioane", ei "ne ţin pe toţi, cu salarii, cu vacanţe, cu sporuri" şi "au început să se împuţineze, pleacă în şomaj"...

Aşadar, preşedintele şi experţii săi recomandă să se umble iarăşi la administrarea efectului: sărăcia. Ignorând avertismentul artizanului terapiei de şoc din Polonia, Leszek Balcerowicz: "o ţară săracă, cu un stat social hipertrofiat, care limitează economiile individuale şi percepe impozite mari, diminuând motivaţia muncii şi a iniţiativei, nu va atinge niciodată un ritm alert de dezvoltare".

Poate că asta şi face diferenţa între o Polonie a cărei economie rezistă la criză şi o Românie aflată în recesiune amplă. Dar se pare că-i mai în spiritul vremurilor ca politicianul în loc să spună că "fără o economie performantă nu se poate susţine efortul protecţiei sociale", să-i susure tainic proletarului că, dacă n-ar fi supramunca, angajatorul nu s-ar alege cu plusvaloarea. Şi că dacă n-ar fi clasa politică să-i apere pe oamenii muncii, capitalistul i-ar exploata ca pe caii de povară, iar când n-ar mai fi munca tot ca pe cai i-ar împuşca.

Aşa ajunge angajatul să spună că angajatorul e duşmanul de clasă, nu cel care i-a creat condiţii să câştige o pâine. Iar despre stat, rămâne cu impresia că-i o forţă supranaturală, nu cel mai prost prestator de servicii.

Din nefericire, în orice alt loc unde de procesul de distribuţie a resurselor nu se ocupă "mâna invizibilă a pieţei" postulată de Adam Smith, ci mâna politizată a statului, după o perioadă de euforie apare frica de schimbare. Acolo unde între "economie" şi "de piaţă"
mai apare o sintagmă: "socială", se văd reculuri de competitivitate.

Explicaţia nu-i deloc grea. Acea mână invizibilă este un mecanism, iar un mecanism nu poate fi corupt. În schimb, mâinile politicienilor şi birocraţilor se pot afunda până la cot în banii altora, oricât i-ar cere Băsescu clasei politice "să garanteze că încetează utilizarea sistemului de protecţie socială în scopuri electorale".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de