Pomii

Am fost în deplasare la festivalul de la Satu Mare – “Fără Bariere”.
Este ediţia 7. Erau şi zilele oraşului. Festivalul e blând, domol şi elegant, ca Adrian Mihalache şi că perechea lui, Gabi.
El întâmpina actori, regizori, public cu "Mulţumesc celor care au crezut în acest vis frumos".
Am fost fermecată de oraş, de clădiri, de flori, de oameni, de grija lor pentru oraş.  Am stat la un mic hotel. Un colţ de rai.
Flori multe, colorate în fel de fel de culori, alei pietruite, linişte, arteziană, camere cuminţi, băi extrem de îmbietoare şi o curăţenie...
De aceea a fost aproape o vacanţă. Dar ceea ce n-am să uit e că atunci când au făcut construcţia, au salvat toţi pomii. În mijlocul recepţiei hotelului e un brad salvat, scos prin acoperiş.
“E şi el al lui Dumnezeu”, mi-a spus patroana. “E frumos la dumneavoastră.” “Aşa am dorit. Am ieşit la pensie şi am vrut să facem ceva frumos.”
E tare frumos!
Hotelaşul are şi o expoziţie de lucruri vechi, elegante; mergi pe hol şi te întâlneşti cu câte un godin frumos ca un mire (cum s-o fi păstrat?!). La micul dejun eram că la bunica acasă, mâncam minunăţii.
M-am îngrăşat 1 kilogram, pentru că în fiecare dimineaţă înfulecam friganele de Satu Mare.
Teatrul din Satu Mare e atât de cochet, iar publicul atât de bine educat şi iubitor de cultură. De 4 ani, de când merg în turneu, românii şi maghiarii se-nţeleg de minune. Aici, la teatrul acesta, ţin minte, din copilărie, din "Scena şi ecranul", era o pereche princiară de actori, Csiky Andras şi Emma Elekeş, talentaţi şi frumos, care luau premii peste premii şi făceau spectacole grozave.
Mulţumesc Lui Dumnezeu pentru aceste zile frumoase şi liniştite, pline de sărbătoare adevărată şi pentru drumul pe Valea Oltului, pe Drăganu şi Dealul Negru, pentru minunăţia care mi-a fost dat să o trăiesc.
În drumul meu erau pomi. Pomii prin care verdele ne aduce sănătatea, pomii, plămânii prin care respiră pământul.
De curând, a avut premieră filmul de animaţie “Dr. Seuss Lorax”.
E o poveste despre copaci.
O aşezare în care nu mai sunt pomi, copaci. Ei se taie, se taie până nu mai creşte nici iarbă. O fată frumoasă tânjeşte după un pom adevărat, căci în jur sunt pomi de plastic şi iarbă de plastic.
Un băiat se îndrăgosteşte de ea şi pleacă să îi aducă un pom. Dar unde să-l găseşti?! Şi-n această fantastică poveste Lorax, cel care reprezintă pomii, duhul care-i păzeşte, enunţă primejdia unei vieţi fără pomi. Totul m-a impresionat, dar ceva mă obsedează şi mă-nspăimântă.
"Pomii au trăit cu mult înaintea voastră! Au văzut multe! Vă apără! Ştiu secrete pe care voi nu le ştiţi! Şi Dumnezeu îi iubeşte!"
Lângă mine, pe strada mea, a fost construit cândva un palat. Eu îl ţin minte pe când era Ambasada Elveţiei. Clădirea a fost retrocedată. S-a ofilit mulţi ani buni, după care a început reconstrucţia ei, care a fost un coşmar. Uşa, spelndida uşă de stejar, e acum din termopan, ferestrele rafinate sunt tot din termopane.
Dar primul lucru pe care l-a făcut proprietarul a fost să taie pomii, care erau tei în floare. L-am întrebat de ce. Mi-a răspuns mitocăneşte. Şi-atunci m-am gândit că pedeapsa capitală ar fi bună. Dar dacă la clasa I nu se învaţă dragostea pentru pomi... Cum să-i îngrijeşti, cum să-i cultivi şi că nici un om nu trebuie să părăsească această lume fără să fi plantat un pom, semenii noştri monştri vor fi!
Marin Sorescu (pentru copii):  “Despre pomi//Pomul s-a uscat de ger,/Stă trist în curte, un cuier,/
Şi-am chemat ciocănitoarea/Să-i facă ea verificarea.”