Pompierul şi ţuica ieftină

"Anul acesta trebuia să ne concentrăm şi să fim nişte căini. Nişte căini financiari. Să transpirăm numai şi numai pentru atragerea fondurilor europene. Nu e limbă de lemn şi nici teorie plictisitoare, e purul adevăr: ne doare stomacul de foame, dar ne imbătăm cu ţuică ieftină şi ne suduim de mamă, de ţigancă, de păsărică, de tot ce e la periferia societăţii"

Trebuie să recunoaştem, avem şi noi un talent, ca romăni. Dar un talent mare. Ştim să stingem focul. De fapt, nu este vară in care să nu stingem, la propriu, incendii de pădure, de lizieră, de făneaţă. Buletinele de ştiri incep şi se sfărşesc, apoteotic şi apocaliptic, cu flăcări imense, zvăcnind spre cer mai ceva ca in trucajele din filmele americane de acţiune, care se sfărşesc de fiecare dată prin invingerea Răului de către Bine, ambele cu majusculă.

Talentul de pompieri naţionali ni l-am descoperit demult, dar pe măsură ce trece timpul se amplifică, se măreşte, creşte văzănd cu ochii, ne acaparează, ne invadează vieţile. De fapt, nu mai putem trăi, dacă nu avem ceva de rezolvat, de pus la punct, de stins, de curăţat. Ceva minor...

Am avut referendum! Am avut preşedinte suspendat! Luni de zile, intreaga clasă politică s-a străduit să stingă focul ce ii cuprinsese pe foştii aliaţi sub sigla Dreptate şi Adevăr. Cănd nu s-a mai putut face nimic cu vorba bună şi cu metodele convenţionale, s-a trecut la fapte. Cineva a strigat: "Să vină pompierul de serviciu!" şi a venit PSD-ul cu 19 motive de suspendare şi cu chef de referendum.

Intre timp, cănd incă nu se ştia ce scor va ieşi din urnă, se făceau calcule şi propuneri, tot de avarie: Isărescu premier! Ba nu, Ţiriac! Ba nu - un reprezentant al societăţii civile! Ba nu - să revină Băsescu! Ba nu, să facem alegeri anticipate! Şi tot aşa.

Rănd pe rănd, soluţii de o după-amiază veneau şi plecau la plimbare, pentru că apăreau alte subiecte,
alte injurături pe posturile de televiziune, care, trebuie să recunoaştem, sunt mai picante şi, deci, mai gustate de public, chiar dacă nu şi aprobate.

In fond, tot acest sentiment de panică, stins cu refugiul in idei salvatoare gen Stolojan, pe vremuri, Isărescu - de-a pururi, Ţiriac - pe moment, şi alţi domni şi doamne, care ar putea salva Romănia - nu este decăt reflexul natural in faţa haosului.

Pentru că, să nu ne amăgim!, perioada pe care o trăim nu este una normală, fericită, fructuoasă, de care să fim măndri. E una căt se poate de bej-maroniu, pentru noi ca naţiune, pentru că ne-am pierdut pe drum şi scopurile, şi obiectivele deopotrivă.

Anul acesta trebuia să ne concentrăm şi să fim nişte căini. Nişte căini financiari. Să transpirăm numai şi numai pentru atragerea fondurilor europene. Nu e limbă de lemn şi nici teorie plictisitoare, e purul adevăr: ne doare stomacul de foame, dar ne imbătăm cu ţuică ieftină şi ne suduim de mamă, de ţigancă, de păsărică, de tot ce e la periferia societăţii.

Nu am ieşit in cultura europeană cu mizeria din Ferentari sau promiscuitatea din Zăbrăuţi, ci cu un Brăncuşi, un Ionescu, un Grigorescu. Dar cine să inţeleagă, cine să priceapă? Noi, noi toţi cu siguranţă vom şi pricepe şi vom şi inţelege, dar prea tărziu. Intr-un moment de impas, de avarie, in care vom striga după pompieri, dar nu ne va mai sări nimeni in ajutor să ne stingă ofurile şi păsurile. Pentru că vom fi fost deja descalificaţi de la runda bunului-simţ.