x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ponta vs. Băsescu: duel sau caft?

Ponta vs. Băsescu: duel sau caft?

de Petru Calapodescu    |    15 Mai 2012   •   11:20

Saptamana asta ar trebui, potrivit declaratiei lui Victor Ponta, sa aiba loc o "discutie lamuritoare" intre premier si presedinte, privind rolul si atributiile fiecaruia, inclusiv reprezentarea tarii la apropiatul Consiliu European. Unde cutuma, chiar regula, este ca deleagatiile sa fie conduse de seful Executivului, Franta constituind o exceptie, deoarece in Hexagon presedintele este si seful constitutional al Executivului.

Inca de la primul sau mandat, insa, Traian Basescu si arogat dreptul de a dirija direct Guvernul, autointitulandu-se tot mai insistent (picatura chinezeasca) "sef al statului". Daca Tariceanu nu l-a prea bagat in seama, ceea ce l-a facut sa vada rosu in fata ochilor, dupa ce l-a cocotat premier pe Emil Boc, Traian Basescu s-a vazut varful piramidei statului, ca sa nu zic altceva. Premierul a fost transformat intr-un soi de tarcovnic, care repeta plecat tot ce iesea pe gura lui Basescu, iar Cabinetul a devenit un fel de corp de mameluci preasupusi. In plan extern, Romania a aparut tot mai mult ca avand un sistem nu democratic, nu organizat pe principiul separatiei puterilor, ci un regim autocratic.

Aceasta evolutie nefireasca a fost posibila prin lecturarea arbitrara de catre Basescu si tutarii sai a Constitutiei, care-i confera presedintelui atributii de reprezentare, ii permite sa incheie doar tratate negociate in prealabil de Guvern etc. Intr-un cuvant, nu-i ingaduie sa sustina sus si tare ca el e sef, el conduce statul. Totusi, cu o nemasurata si nu o data pagubitoare sete de putere, Basescu a persistat pe aceasta abuziva cale. Desi aceeasi Constitutie il prevenea ca Guvernul este cel care, "potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii". Asa ceva, insa, presedintele Basescu n-a putut concepe pana acum.

Victor Ponta l-a prevenit insa fara echivoc ca nu va fi un simplu maimutoi, imitandu-si docil stapanul, in speranta ca va fi mangaiat si va primi o banana. Dimpotriva, a afirmat ca, sustinut puternic de noua majoritate parlamentara a USL, Guvernul isi va prelua si exercita strict atributiile, inclusiv prin prezenta la summituri internationale unde se dezbat si se adopta hotarari sau recomandari ce jaloneaza apoi si politicile interne ale tarilor UE. Cum e si cazul urmatorului Consiliu, de pe 23 mai. Traian Basescu nu-i insa omul care, oricat de grav ar fi gresit, sa faca civilizat pasul inapoi.

Iesirea la rampa a fostului onegist Iulian Chifu, actualmente unul dintre prea multii, inutilii si prea bine platitii consilieri prezidentiali, care-l ameninta pe premier cu Curtea Constitutionala, daca insista sa mearga el la Bruxelles, e un semnal ca discutia invocata de Ponta nu va fi o confruntare de idei, un duel civilizat, ci ar putea degenera intr-un caft verbal in care locatarul de la Cotroceni e specialist. Sau intr-'o invaluire de sirena, incercandu-se, chiar si cu o patratica de zahar, sa se puna saua si pe Ponta. O fi, insa, premierul tanar, dar nu-l cred si naiv.

Cat il priveste pe prezident, i-as sugera sa ceara sa i se traduca discursul de investitura al noului presedinte al Frantei, Francois Hollande. Va gasi acolo reluat obsesiv de un presedinte care chiar are depline puteri constitutionale cuvantul "incredere" si afirmatia transanta ca "statul e proprietatea tuturor cetatenilor sai". Nu a unuia sau a altuia, fie si daca-l cheama Traian Basescu si-si inchipuie ca statul democratic, de drept, e o bucata de plastilina pe care o pot modela cum le convine.

×
Subiecte în articol: editorial