x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Popor de „cretini normali” sau de „cretini profunzi”?

0
Autor: Lucian Avramescu 24 Ian 2011 - 18:38
Popor de „cretini normali” sau de „cretini profunzi”?


148081-001.jpgDomnul Neagu Djuvara, istoric, acor­dă Paulei Rusu de la Antena 3 un interviu din care rezultă că îl ad­miră pe Traian Băsescu. Să fie să­nă­tos! La vârsta venerabilă de 95 de ani îţi poţi îngădui năzdrăvănia de a te în­dră­gosti şi de stâlpul de telegraf din colţ. Interviul s-a nimerit, pentru mi­ne, la concurenţă cu recitirea eseului „Omul revoltat” al lui Camus şi în con­curenţă orară cu o iarnă care, la Sân­geru, a aşternut pe dealuri, pe ca­se şi pe acoperişul de carton al su­fle­te­lor o zăpadă cum n-a mai fost din co­pi­lărie. Am lăsat deoparte şi iarnă, şi „revolte metafizice” pentru a fi nu­mai ochi şi urechi. Domnul Djuvara trece drept un erudit şi un înţelept, cu o operă doldora de învăţăminte tre­bu­itoare muritorului de rând, iar mu­ritorul care sunt nu trebuie să rateze nimic.

Pe mine, zice relaxat istoricul, nu mă deranjează scăderea pensiilor. Tră­iesc din scris şi cărţile mele se vând. Tresar. Nu atât la auzul veştii că în România cineva poate trăi din scris, ceea ce mi se pare o imposibili­ta­te, chiar şi Eminescu sau Balzac ar fi murit de foame în zilele noastre, ci la aruncarea la coş, cu superioritatea cu care Gigi Becali aruncă bani să­răn­tocilor, a unei drame. Drama pen­si­o­narilor în regimul Băsescu. Pensia, zice venerabilul, parcă pentru a o da pe spate pe delicat armonioasa noastră colegă, îmi foloseşte doar să achit telefonul şi electricitatea. Încep să mă revolt. Ce fac ceilalţi pensionari care nu se pot apuca de scris cărţi? Nu pot fi toţi geniali ca domnul Djuvara, care, să recunoaştem, la consistenţa vârstei sale, în faţa căreia mă plec, afişează o operă cam plăpândă, compusă firav dintr-un roman me­diocru şi câteva cărţi istoric documentate, dar care n-au întors pe dos Războiul Troian şi nu l-au contrazis pe Herodot. Bun. Calm, îmi zic.

În fond, la această vârstă şi la această no­to­rietate, îţi poţi îngădui luxul de a spune chiar prostii. Dar de ce in­sul­tă amărâţii care nu mai pot duce în cârcă povara unei noi insulte fiind­că sunt oricum zilnic insultaţi? Se cuvenea sforţarea unui gest solidar cu pensionarii.

Domnul Djuvara, vizitat de Paula Rusu în odaia lui cu cărţi, îi găseşte totuşi un cusur şi lui Băsescu. Nu l-a întemniţat pe Iliescu. Iliescu trebuie musai jupuit de viu cât încă, vorba lui Boc, nu apucă să iasă singur „din sistem”. Înţeleg revolta anticomunistă a unui om din diaspora, mai mare chiar decât a celor care au în­du­rat aici comunismul. Domnul Djuva­ra a plecat din ţară curier diploma­tic mi se pare, un fel de poştaş mai de soi, prin ’45 şi afară a rămas până-n ’90. Greu de explicat, însă, ura unui nonagenar care cere întemniţarea unui octogenar! Înţeleg că nici co­piii copiilor lui Năstase, vinovat de a creşte găini la Cornu şi de a fi co­lec­ţi­o­nar de artă şi cărţi vechi, n-ar prea avea dreptul să respire în această ţară, ci abia nepoţii fiilor fostului premier.

Domnul Djuvara urăşte, cu în­dreptăţire, comunismul. În mod straniu, nu şi apucăturile comunismului. Invitat să-şi dea cu părerea în le­gă­tură cu odrasla prezidenţială Elena Băsescu şi să se pronunţe în legătură cu favorizata favorizatelor, Elena Udrea, cumpărătoarea cu un milion de euro a unei frunze desenate, is­to­ricul se face că n-aude. Să vezi aici mă­cel, îmi zisesem la auzul provocării re­portericeşti. Anticomunistul o să-i arate obrazul lui Băsescu, se va referi la odrasle, progenituri, Nicu Cea­u­şes­cu. Va da cu marinarul de pământ. Nimic. A survolat abil subiectul. Ab­sol­venta academiei barurilor, ajunsă prin furt electoral să ne reprezinte la Bruxelles, nu-i provoacă nici un junghi moral. Nu ştie nimic nici des­pre frunză, subiect fireşte minor pentru un personaj care se vrea când Emil Cioran, când Mircea Eliade, dacă nu amândoi la un loc.

Orice ar spune domnul Djuvara, spune răspicat, cu o mare economie de vorbe însă încât îl suspectez de carenţe lingvistice. El trece drept li­beral, cu toate că n-a mai trecut de ani pe la partid. Mi-o confirmă un alt no­na­genar, Mircea Ionescu Quintus. Ca liberal, îi înţeleg antipatia faţă de tot ce-i miroase a comunism. Dar ce are cu Crin Antonescu, pentru că nici pe cel care urcă meritat, zic eu, în simpatia publică, nu-l agreează? Nu-i liberal Crin Antonescu? Să pricep, din toată această înşiruire de elocinţe, că doar Băsescu e singurul liberal autentic, căpătând acces la simpatia nonagenarului? Când am plecat din ţară, românii nu erau atât de beţivi, spune domnul Djuvara. Are dreptate. Dar uită că primul beţiv al ţării e chiar protejatul politic al domniei sale. Cel care, când scriu aceste rânduri, e huiduit copios la Iaşi.

Zice istoricul, curtenitor şi rela­xat, că românii sunt, în proporţie de 50%, mediocri, un fel de, citez, „cretini normali”. Abia după traversarea deşertului roşu avem însă o problemă. Apar „cretinii profunzi” sau profund cretinii. Fireşte, cei care nu l-au votat pe Traian Băsescu şi-şi în­gă­duie să-l cri­tice sunt cretinii creti­nilor. Eu adică. Poate şi dumnea­voastră, cititorule. Domnul Djuvara, care face efortul să-l considere pe Băsescu „răul cel mai mic”, nu poate fi bănuit de cretinism. Are şi scuza că în perioada profundei noastre cre­ti­nizări n-a fost în ţară. A scăpat de co­lectivizare, de Canal, de Securitate. A scăpat şi de bănuiala de a fi, ca noi, cretin. Avem, iată, o virginitate, o lu­mină şi un sfânt din Maglavit.

Mă întorc, fericit-nefericit, la iarnă şi la revoltele lui Albert Camus. Pietrele cioplite de ţărani şi cu care alcătuiesc un muzeu la Sângeru sunt sub zăpadă. Un vişin, care-mi semna­la cu florile lui sub geam venirea pri­măverii, a căzut noaptea trecută, do­borât de povara de alb. A murit frumos, înveşmântat în ninsori. Şi oa­menii mor. Care cum apucă. Uneori gloria, dobândită prea lesne, sucombă înaintea omului.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de