x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Poporul nu greşeşte?

0
Autor: Adrian Severin 30 Noi 2009 - 00:00
Democraţia modernă este un sistem de organizare a societăţii caracterizat de: 1. transparenţă şi responsabilitate în luarea deciziilor; 2. control şi limitări reciproce ale instituţiilor publice aflate în echilibru de putere; 3. ajustarea neconflictuală a deciziilor în funcţie de reacţia populară faţă de ele. Acest tip de democraţie este vertical. El presupune atât existenţa liderilor (de preferinţă, dar nu neapărat aleşi), cât şi acceptarea unei relaţii de subordonare între conducători şi conduşi, cei din urmă putându-i alege sau înlocui pe cei dintâi, dar neputând hotărî în locul lor. O astfel de ordine inegalitară reflectă inegalităţile obiective (de educaţie, informaţie, avere etc.) specifice comunităţilor mari şi complexe.

Prin contrast, democraţia veche era orizontală. În comunitatea mică a oraşelor-state, informaţia putând parveni tuturor cetăţenilor în timp real, educaţia fiind omogenă, iar averile relativ egale, decizia se putea lua de popor în mod direct şi prin participare universală.

Un vot era tehnic egal cu un vot; conducătorii aveau doar libertatea de a imagina soluţiile optime pentru îndeplinirea hotărârilor luate de masă. Aplicarea forţată a acestui sistem în comunităţile naţionale moderne sub eticheta de "democraţie populară" (de neconfundat cu "democraţia participativă") conduce spre dictatură, ca oligarhie ascunsă de proceduri formal democratice.

Dacă ar fi cunoscut aceste lucruri, românii nu ar fi crezut că alegerile uninominale le-ar permite să îşi desemneze în mod absolut conducătorii pe care îi doresc. Într-o societate modernă, cetăţenii aleg doar din ceea ce li se propune de către elita politică structurată în partide. Succesul electoral al unor independenţi este excepţia care confirmă regula. Scrutinul proporţional pe listă sau cel majoritar (uninominal) au în vedere cu totul altceva decât modul de desemnare a candidaţilor, respectiv de partide sau chiar de masa celor care aleg.

Tot astfel, o cultură democratică minimă ar fi permis înţelegerea motivelor pentru care Constituţia României - inspirată de legiuiri similare dintre cele mai avansate - interzice mandatul imperativ şi limitează referendumul pe teme constituţionale la confirmarea actelor normative adoptate de o Adunare constituantă formată din reprezentanţi ai poporului, iar nu din poporul însuşi. Întrucât nu are informaţia şi pregătirea necesare, poporul delegă exerciţiul puterii elitelor, renunţând la a o face direct. Sistemul este, desigur, imperfect şi adesea frustrant, dar este cel mai bun inventat până acum.

La 22 noiembrie 2009 s-a desfăşurat un referendum ilegal. Pe de o parte, el a vizat modificarea Constituţiei pe baza unui chestionar, iar nu a unei legi constituţionale. Pe de altă parte, a intenţionat să dea Constituantei (Parlamentului) un mandat imperativ. Or, încercarea de a schimba ordinea constituţională pe căi ilegale se numeşte lovitură de stat. A da unui asemenea referendum consecinţe obligatorii este egal deci cu a te face complice la o atare ilegalitate.

Cum rămâne însă cu oportunitatea? Dacă numărul de parlamentari se reduce, înseamnă că un parlamentar va trebui să ţină legătura cu mai mulţi cetăţeni şi să exprime unitar o gamă de interese mai diverse. Ca şi profesorul cu prea mulţi elevi sau medicul cu prea mulţi pacienţi, parlamentarul cu prea mulţi alegători se va ocupa mai puţin de grijile fiecăruia.

Pe de altă parte, mai mulţi alegători pentru un parlamentar înseamnă un mandat încărcat cu mai multă putere. Dacă numărul parlamentarilor scade, dar puterea fiecăruia creşte, mandatul va fi mai scump. În Parlament vor intra doar cei cu suficientă avere spre a investi în puterea politică. Oameni care apoi vor urmări să recupereze investiţia. Astfel, diferenţa de avere dintre conducători şi conduşi va creşte. Ce pot aştepta cei tot mai săraci de la gestiunea destinelor lor de către cei tot mai bogaţi? Ca să nu mai vorbim că un număr mai mic de parlamentari este mai uşor de controlat şi de corupt.

Şi totuşi, românii au votat masiv pentru un sistem care îi dezavantajează. Poporul nu greşeşte? Ba greşeşte! Nemţii, tot prin referendum, au dat toată puterea lui Hitler, desfiinţând Parlamentul. Ce a urmat? Doar Dumnezeu nu greşeşte! Iar dacă te uiţi la unii de prin împrejur, şi de asta începi să te îndoieşti.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de