x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Popularii trec, coloniile rămân!

Popularii trec, coloniile rămân!

de Ilie Serbanescu    |    20 Mai 2014   •   14:58

Două dezvăluiri de senzaţie au avut loc în preajma alegerilor pentru PE care au pus proiectoarele pe adevărata faţă a birocraţiei de la Bruxelles, înţesată de brokeri care acţionează la comanda capitalului din centrul colonial al UE pe seama periferiilor sărace şi mereu mai opresate.

Prima dezvăluire, făcută de un fost consilier (până în februarie) al preşedintelui CE descrie cum în 2010 Barroso, la indicaţia Germaniei şi Franţei, a ameninţat Irlanda cu distrugerea dacă nu acceptă “ajutorul” ticluit de CE, prin care era împrumutată cu 64 miliarde euro ca să se “salveze”, mai concret pentru a evita falimentul băncilor din Irlanda pe seama contribuabililor irlandezi. De fapt, spune fostul consilier al lui Barroso, pentru ca băncile germane, cele mai implicate în băncile irlandeze, să nu înregistreze pierderi! Si nici cele franceze, căci pentru ele au intervenit presiunile preşedintelui BCE, francezul Trichet! Sună cunoscut, nu?! Trimiterea este săgeată la România! Aceeaşi CE, împreună cu FMI (care s-a adăugat în acest caz pentru că ţara nu era în zona euro) au impus României să contracteze un credit în valoare de jumătate din buget pentru a se “salva”, de fapt pentru a proteja de pierderi băncile străine din România, bineînţeles tot pe seama contribuabililor autohtoni (salariaţi, pensionari şi plătitori de TVA).

A două dezvăluire aparţine unui reputat institut economic privat din Germania, care contrazice cu cifre şi date susţinerile Eurostat (autoritatea statistică a CE) cum că Grecia s-ar fi echilibrat bugetar şi ar da semne de revenire economică, să vezi drăcie, tocmai în preajma alegerilor din PE! Pur şi simplu, plăţile cele mai greu apăsătoare din deficit, cele cu dobânzile, au fost scoase de către Eurostat de la socoteală, deficitul de -8,7% fiind transformat peste noapte într-un excedent de 0,8%, desigur pentru a arăta ce succese a obţinut până şi nefericita Grecie graţie programelor impuse de la Bruxelles! Nu seamănă ca două picături de apă cu România?! Eurostat împreună cu INS au scos din buzunar, tot în preajma alegerilor europarlamentare, creşteri economice nerealiste şi fără baze în România, nu de alta dar pentru a demonstra ce rezultate realizează la fel de nefericita Românie urmând preţioasele indicaţii şi programe CE/FMI. Deşi, înafară de reducerea severă a nivelului de trai, nu s-a obţinut altceva, după 5 ani de programe CE/FMI, decât lichidarea ultimei brume de economie românească din economia din România!
Fraţi români, nu fiţi preocupaţi! Dezvăluiri similare în legătură cu România nu vor exista! N-are cine sa le facă! România, cea mai din urmă dintre coloniile UE, are un statut consolidat. Nimeni din centrul colonial de la Bruxelles nu vrea să i-l schimbe cumva! Nici popularii europeni care au deţinut ani de zile cârma CE şi nici socialiştii europeni care încearcă să le ia cârma din mână şi care, probabil, nu sunt străini de scoaterea pe tarabă a dezvăluirilor amintite exact în campania electorală. Pentru România, vorba aceea: popularii trec, coloniile rămân! Ilie Şerbănescu

×