x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Porţia de notorietate

0
Autor: Tudor Octavian 18 Aug 2009 - 00:00



Unii sunt atât de prezenţi în vieţile noastre, încât le îndurăm existenţa resemnaţi, cu sentimentul că nu e nimic de făcut, că va trebui să-i vedem, să-i ascultăm şi să auzim vorbindu-se de ei în permanenţă, până ce nu vom mai fi.

Vine însă şi o zi când dispar pe neaşteptate, de parcă nici n-ar fi fost. Şi-au consumat porţia de notorietate. Porţia poate fi de doar câteva zile, de un timp mai lung, uneori e mare, întinsă pe câţiva ani. Dar tot porţie. După ce dispar într-un neant, din care întoarcerile sunt de regulă scurte şi lipsite de glorie, te întrebi ce a fost asta? Cum a fost posibil ca un om, care nu lasă nici o urmă, a devenit totuşi o vreme subiect naţional în media şi în societate? Ce i-a motivat notorietatea dacă din ea nu s-a ales nici o idee de ţinut minte, nici o amintire de referinţă, nimic, nimic? O dată cu persoana se pierde în cea mai deasă obscuritate şi numele. Devine "Ăla, cum naiba îl chema?" sau "Aia, cum mama dracului îi zicea?". Iar o dată cu numele cade în derizoriu şi po­vestea cu care persoana îşi desena ima­ginea de persoană cu o largă notorietate.

E ca şi cum timpul care trece ne dezleagă dintr-o dată de amestecul acela de invidie, mirare, nonsens, curiozitate şi insuportabil, cu care ne stârneau notorietăţile zilei.

Mă întreb dacă s-ar putea concepe o ecuaţie matematică, în care să intre nu­mărul de citări ale numelui, gradul de im­portanţă al situaţiei în care apare nu­mele, nivelul de trai, starea învăţământului, tirajele şi audienţele şi alţi termeni care favorizează instalarea unui nimeni pe o treaptă socială cuvenită personali­tăţilor.

Aici e chestiunea la relaţia notorietate - personalitate. La faptul că notorietăţile se construiesc, pe când personalităţile au şi operă. Dacă aş fi solicitat pentru un sondaj să dau nişte nume ce-mi vin imediat în minte, în afara celor de pe scena po­li­tică, aş înşira, fără să stau mult pe gân­duri, nume de ţigani manelişti, de femei uşoare ţinute în prim-plan de televiziuni şi de presa de scandal, de patroni semidocţi ai unor echipe de fotbal. Între acestea, nu şi numele lui Vasile Turcu, omul care cu doar câteva luni în urmă chinuia dezinvolt gramatica limbii române zi de zi, la toate orele zilei, pe toate canalele tv, în toate publicaţiile contidiene de tiraj. Astăzi, dacă zic Turcu, trebuie să precizez "Ăla, de la Dinamo", întrucât, după un maximum de prezenţă, după o saţietate cu stare de rău la stomac, uitarea care se instalează e  vertiginoasă. La o notorie­tate fără bază îi corespunde o uitare în absolut. Acum, zici Turcu şi nu mai zici Vasile. Proverbul a tăiat de tot notorie­tatea. Care Turcu? Păi, ăla ca pistolul.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de