x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Potop fără ape şi porţi fără zăvoare

0
Autor: Petre Roman 19 Dec 2010 - 17:39
Potop fără ape şi porţi fără zăvoare


143282-69-copy.jpgViaţa şi experienţa trăite în ultimii ani mi-au răpit aproape cu totul naivitatea bunătăţii şi spontaneitatea încrezătoare. Sunt cu mult mai neîncrezător şi mai critic decât atunci când mi-am purtat paşii la baricadă, când mi-am dorit ca fiica mea, Oana, de 10 ani, să vină să vadă baricada, când am fugit îngrozit şi disperat din calea TAB-urilor care ne ucideau sau când am rostit cele câteva fraze de pe balconul fostului CC după fuga lui Ceauşescu. Mintea şi sufletul au devenit bunuri tot mai rare în zilele noastre şi deci cu atât mai preţioase. Mario Vargas Llosa, recentul premiat Nobel pentru literatură, într-o superbă carte, “Adevărul minciunilor”, scrie despre teribilul roman “Ferma animalelor” a lui George Orwell că “este o parabolă emoţionantă despre destinul revoluţiilor care sfârşesc prin a restabili nedreptăţi şi abuzuri egale cu sau mai rele decât cele pe care le-au eliminat”. Am câştigat totuşi, prin Revoluţie, libertatea şi, o dată cu ea, o “patrie privată”, căci pe parcela de libertate a fiecăruia există o suveranitate individuală, inexistentă şi imposibilă sub dictatură. Şi atunci ce rele ne copleşesc acum? Intervenţiile puterii care suprimă libertăţi şi drepturi, care conduc la multiplicarea canceroasă a birocraţiei şi la apariţia unei clase privilegiate pe cât de inertă şi iresponsabilă, pe atât de avidă şi agresivă în apărarea privilegiilor sale? Sau acapararea averii şi banilor publici de către o reţea nesfârşită de corupţie? Şi una, şi alta.

În Geneză, primul capitol al Bibliei, se spune că Dumnezeu a făcut să vină un potop de ape pe pământ, căci a văzut că răutatea omului era mare şi că întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Şi tot acolo găsim o laudă pentru cei care au zăvorât porţile pentru a nu lăsa relele să intre. Când am enunţat potopul fără ape m-am gândit la răul corupţiei care pare că inundă România, iar porţile fără zăvoare sunt portalul pentru şpăgile de multe milioane de euro, porţile pentru sutele de mii de euro şi multele portiţe pentru cele de mii sau zeci de mii.

Când acelaşi George Orwell scrie că “England is a family with the wrong members in control”, mă gândesc că România e o familie condusă prea des de cei mai nepotriviţi şi greşiţi membri ai săi. Sentimentul naţional e un sentiment de unitate. Cultura naţională, cultura noastră comună, este suma valorilor, obiceiurilor, credinţelor, ritualurilor, prejudecăţilor şi înclinaţiilor favorite care definesc caracterul naţional. “Un devotament pentru ceva care, fiind schimbător, este totodată resimţit ca fiind în mod mistic identic cu el însuşi”, spunea tot George Orwell. A nu ţine seamă de forţa acestor legături, în ciuda enormelor disparităţi de bogăţie, putere şi educaţie din societatea românească de azi, înseamnă a subestima un factor cu consecinţe decisive în viaţa politică şi în realitatea socială. Istoria naţională e atât de importantă fiindcă are puterea irezistibilă de a convinge. Şi atunci care e legătura între sentimentul naţional indispensabil şi potopul relelor pe care îl îndurăm?

A crede în mari idei e ruinător dacă nu ştii cu adevărat cum să le aplici în viaţa reală. Ce-mi rămâne? Să accept deci că în viaţă sunt adevăruri atât de intolerabile, încât justifică minciuna? Când adevărul supără şi doare, minciuna e o soluţie de moment. Nu minciuna cu care să acoperi relele tale sau, şi mai rău, relele acelora care sunt stăpâni. Ci minciuna care justifică speranţa în care crezi cu tărie. Să aducem în viaţa politică acel lucru dorit, dar care n-a existat decât foarte puţin şi mai degrabă norocos: să dăm politicii o carte de identitate de simplu cetăţean şi să-i anulăm paşaportul cu care minte.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de