Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o dezbatere televizată, în vremea în care criza înghesuia România în colţul austerităţii, moderatoarea m-a întrebat: ce efecte ar avea reducerea pensiilor? Întrebarea nu căzuse din senin. Fuseseră amputate cu 25% salariile bugetarilor şi umflată TVA. Se decisese şi o scădere a pensiilor cu 15 procente, respinsă însă la controlul constituţional. Se discuta, totuşi, că se va tăia ceva din pensii. Am răspuns că o astfel de măsură ar avea efecte negative majore. Consumul primise deja două lovituri, prin tăierea salariilor bugetarilor şi supraetajarea TVA, aşa că ar suporta greu încă o lovitură. Mai ales că scăzuseră şi salariile în companiile private iar şomajul urcase la peste 7%. Logica economică impunea să fie cruţaţi pensionarii, şi ei un motor imortant al consumului.
Un cunoscut artist, participant la dezbatere, m-a apostrofat: "Mai sunteţi mulţi care să-i faceţi pe pensionari consumatori? Îi jigniţi!..." Ca el gândesc mulţi. Deşi consumul este esenţa vieţii.
Toţi consumăm ca să trăim. Problemele economice, sociale, politice ale oricărei ţări - fie ea mare, medie sau mică; bogată ori săracă; dezvoltată sau în dezvoltare - sunt legate prin miliarde de fire de consum. Desigur, şi de producţie! Este cert că producţia, în măsura în care i se asigură structuri funcţionale, eficienţă tehnică şi economică are o contribuţie importantă la soluţionarea tuturor acestor probleme. Rolul cardinal, inclusiv în stimularea producţiei, îl are consumul. Omul este consumator din prima până în ultima clipă a vieţii, în timp ce producător este o periodă limitată din viaţă.
Consumul este stimulat de diverse stări proprii oamenilor: nevoi vitale; nevoi stringente; nevoi obişnuite; plăceri; capricii, vicii. Fără pofta de consum întreţinută de aceşti stimuli lumea nu ar avea azi nimic din ceea ce îi asigură ascnsiunea: muncă, bani, creativitate, performanţă, competiţie. Chiar şi capriciile - vinovate sau nu, ridicole sau nu - intră în această ecuaţie. Dacă tot mai mulţi consumatori vor vrea unghii false se vor găsi producători care să le fabrice. Vor fi locuri de muncă, salarii, bani spre buget din impozite pe salarii, pe profit, şi din TVA. Şi, probabil, din taxe suplimentare pe luxul excentric.
Dar consumul are un revers: povara de a-l asigura. De aici începe calvarul. O simplă cerere de consum pentru un produs poate genera un întreg şir de lucruri folositoare ţării. Cu o condiţie: ca ţara să fie în stare să ridice fabrici care să facă acel produs, acesta să fie performant şi competitiv iar oamenii care îl vor să aibă bani să-l cumpere. Altfel, produsul va fi importat şi cererea noastră va aduce bani în bugetele altor ţări.
Consumul este scump. Problema în România este că mult prea multe familii nu pot din veniturile curente şi din propriile economisiri să-şi asigure cheltuielile pentru un consum decent şi pentru un minim confort. Problema este a întregii societăţi, dar în primul rând a statului.
