x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea generalului

0
Autor: Tudor Octavian 12 Iul 2010 - 00:00
Cei mai mulţi din ofiţerii de carieră, antrenaţi să învingă duşmanii patriei, pierd, când ies la pensie, majoritatea bătăliilor cu timpul. Sunt învinşi de bătrâneţe. Pe unii, bătrâneţea îi doboară mai devreme, astfel că devin moşi  până a ajunge la 70 de ani. Există însă şi militari în etate, care au consumat toate rigorile vieţii de gradat ca pe nişte avantaje biologice. În hainele de civil, ei arată ca în uniformă, zvelţi, îngrijiţi, controlaţi, astfel că nu te întrebi ce vârstă au, te miri doar cât de departe de ei e bătrâneţea. Lucrul care interesează cel mai puţin la dânşii e vârsta.

Un domn general octogenar evită de ani buni să mai traverseze parcul din preajma locuinţei sale, ca să nu dea ochii cu foştii colegi, având casele în zonă. Foşti colegi care, de dimineaţa până seara, nu fac altceva decât să-şi cultive, ca pe o fatalitate a profesiei, condiţia de terminaţi înainte de vreme.

Dacă ţi se spune "eşti neschimbat de când te ştiu", ar trebui să fii neliniştit. Deceniile care se scurg înseamnă pentru foarte multă lume o împlinire. Adică o schimbare. E normal să arăţi schimbat. Mai mult, înfăţişarea intelectualilor de marcă devine la maturitate un dar special al muncii cu mintea. Senectutea le defineşte mintoşilor, la modul cel mai provocator prezenţa între semeni. Multe feţe anonime la tinereţe devin, datorită lucrului cu gândirea, memorabile.

Generalul octogenar e neschimbat în împlinire într-un fel care dovedeşte ce poate să facă un om din viaţa lui, dacă e activ, dacă are pasiuni şi motivaţii spirituale, dacă ştie să umble cu oglinda şi dacă are o strategie a bătăliei de pe urmă. Fiind o persoană cu o educaţie aleasă, generalul pensionar nu condamnă abandonul foştilor camarazi. Dar îi ocoleşte, nu vrea să fie părtaş la lamentaţii şi conversaţii, care nu onorează uniforma militară. La observaţiile mele, octogenarul cu alură de sportiv uitat de veac într-o tinereţe perpetuă spune doar atât: Nu vreau să-i înţeleg, eu am treabă, nu mai traversez parcul şi gata, mai sunt locuri pe unde pot să mă plimb!

Explicaţia sa îmi aminteşte de scenele finale dintr-un film nordic, în care soţia unui compozitor, spitalizat vreme îndelungată pentru o degenerescenţă galopantă a creierului, îşi ia rămas bun de la acesta. Omul a ajuns definitiv în stare de legumă, de trup lipsit de organul absolut, creierul. Iar soţia îi spune: Iartă-mă, dragul meu, dar tu te găseşti într-o altă lume, care nu mai e şi lumea mea. Iar dacă eu nu voi mai exista niciodată pentru tine, nici tu nu vei mai exista pentru mine. Rămâi în memoria, în sufletul şi în viaţa mea cel pe care l-am avut de soţ în cealaltă stare, lucidă, înfloritoare, plină de iubire.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de