x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea primelor zeci de milioane

0
Autor: Tudor Octavian 17 Sep 2007 - 00:00
O DEFINŢIE ATROCE a talentului: bolnavii care n-au talent la suferinţă, care nu suferă convingător. Unii, cu boli vindecabile, se manifestă impresionant, ca intr-o scenă de film a unui mare regizor, in vreme ce vizavi de paturile lor din spital bolnavi incurabil şi cu dureri de nedescris se sting banal. Căndva, intr-un spital, in aceeaşi cameră cu mine, un tănăr cu ficatul terminat a tuşit şi tot a tuşit, pănă ce l-am rugat să se potolească, fiindcă nu puteam să adorm. Şi tănărul m-a ascultat, n-a mai tuşit. Nu tuşea, domnule, mi-a spus medicul care a venit să constate decesul, bietul băiat murea.


TENORUL ORB. Andrea Bocelli ii explică unui reporter vizaviul său cu succesul tot mai mare in carieră: Te obişnuieşti şi cu urcatul dealului. Nu cunosc o altă inţelegere mai profundă a izbănzii in artă ca această zicere din proverbele ţăranului. Succesul privit ca o consolare in calvar.


LA CELĂLALT POL, toată filozofia manelelor in versul "Dau cu şpriţu’, dau cu şpriţu’/ Pănă m-apucă sughiţu’!" Ce ar fi mai mult? Poate: Dau cu berea, dau cu berea/ Pănă imi plezneşte fierea. Sau poate: Dau cu ţuica, dau cu ţuica/ Pănă mă ingroapă muica. Autodistrugerea, ca apogeu al unei nesfărşite fericiri tămpe.


UN INS MORAL, care nu-şi inşală niciodată amanta. Ideea ar fi că loialitatea se motivează doar in cuprinsul contractului de iubire, cel familial avănd alte indreptăţiri.


PICTORUL ŢIGAN N. a fugit tocmai in America de Sud ca să fie numai pictor, nu şi ţigan. Acolo a descoperit insă că interesează numai ca pictor ţigan, nu ca simplu pictor. Galeriştii ii puteau vinde tablourile doar cu legenda celui care s-a dus la capătul lumii ca să-i piardă destinul urma. Totuşi, ii spun, ai revenit in Romănia, unde nu te mai ştie nimeni in nici un fel. Acum sunt un ţigan bătrăn, care nu mai e nici pictor şi nici ţigan, fiindcă peste toate e bătrăneţea.


SUPERBOGAŢII noştri nu pot să spună, chiar de-ar vrea, cum au făcut primul milion de dolari, fiindcă nu ştiu care din milioane, din tunul de zeci de milioane cu care şi-au inceput viaţa de bogaţi, a fost primul.


AM PLECAT SCURT şi fără explicaţii chiar in clipa in care gazda imi pomenea numele intre invitaţii de vază ai serii, şi apoi, cănd ar fi fost să mă scuz şi să mă explic, am amănat scuzele şi explicaţiile pănă ce persoana, care ar fi fost să se simtă jignită de dispariţia mea, a rupt orice relaţie. Şi bine a făcut, fiindcă adevărul ar fi fost mai supărător decăt orice minciună. O banală cauză stomacală iţi poate da peste cap o prietenie, deoarece coboară in vulgar cea mai solemnă ceremonie. La nivel foarte inalt, o scăpare in pantaloni poate afecta grav relaţiile dintre două state. Istoria nu pomeneşte nici o pricină penibilă, de genul celei care m-a incercat pe mine la seara muzeală desfăşurată intr-un lăcaş cu toaleta in reparaţii, deoarece nici un popor n-o să admită că i s-a jucat soarta pe o indigestie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de