x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Povestea unui şarpe bun

Povestea unui şarpe bun

de Maria Timuc    |    25 Ian 2011   •   20:14

Un şarpe mare şi rău s-a dus într-o zi la înţeleptul pădurii să-i ceară sfa­tul. „Nu ştiu ce-i cu mine, sunt atât de rău, încât îi omor pe toţi cei care mă enervează”, s-a plâns şar­pele. „Spune-mi ce să fac, fiindcă m-am hotărât să mă schimb”, l-a ru­gat el pe înţelept. „Ei, dacă te-ai ho­tărât, este îndeajuns. Fii bun cu toţi, orice ţi-ar spune sau ţi-ar face, acceptă”, l-a sfătuit înţeleptul. şar­pele a plecat fericit în pădure şi dornic să devină bun.

De îndată ce şar­pele nu s-a mai repezit spre anima­lele pădurii să le sugrume, acestea au început să-l ia peste picior şi să-şi bată joc de el. Într-o zi, înţeleptul a ieşit la plimbare şi iată că a văzut cum iepuraşul tocmai îi agăţa pu­ternicului şarpe o tinichea de coadă, iar el accepta liniştit. Vulpea îl ridi­cu­liza, agăţându-i hârtii mototolite în jurul gâtului, iar şarpele accepta şi asta liniştit şi tăcut. Veveriţa sărea pe el şi-l împodobea cu crenguţe. Leul, ursul, fiecare alt animal al pă­du­rii îşi băteau joc de bunul şarpe când treceau pe lângă el. Bietul şar­pe ajunsese ca un pom de Crăciun din dorinţa de a fi bun. Când în­ţe­leptul a văzut una ca asta, s-a apro­piat de el şi i-a şoptit: „Dragă şarpe, eu ţi-am zis să accepţi ce-ţi fac ei şi să fii bun, adică să nu-i mai omori, dar n-am zis să nu-i mai sperii!”.

În viaţa de zi cu zi ni se poate în­tâmpla şi nouă precum i  s-a în­tâm­plat şarpelui; de îndată ce decidem să fim buni, alţii să ne cam ia de... proşti. Soluţia înţeleptului: „Nu-i distruge, dar un pic de sperie­tură potoleşte excesul de răutate şi con­fuzia pe care o fac oamenii între bunătate şi prostie”. Cu alte cuvinte, poartă-te cu oamenii ca şi cum ei ar fi nişte copii. Rămâi în decizia ta de a fi bun, căci asta-i ceea ce te du­ce pe calea dreaptă pe tine însuţi, dar prefă-te că nu eşti atât de bun încât să fii luat drept prost. Frica are şi ea rolul ei de „îndreptar” al conştiinţei primitive şi al comporta­mentului ce decurge din ea.

Dacă iu­beşti pe cineva, îi accepţi şi-i tole­rezi inocenţa şi, adesea, chiar micile rău­tăţi sau devieri de comportament, se poate ca acest cineva să vrea tot mai mult, să ţi se urce în cap şi apoi să-ţi lege tinichele de coa­dă. Bunătatea nu-i prostie, cum ier­tarea nu presupune tolerarea şi ac­ceptarea aberaţiilor de atitudine şi comportament ale altora. Bună­ta­tea şi iertarea, toleranţa şi frumu­seţea sufletului se petrec în interior, devin componente ale conştiinţei şi ale sufletului tău.

Prezenţa lor reală în tine te ghidează către atitudini educative în relaţiile cu cei din jur; dacă în conştiinţa lor bunătatea este egală cu prostia, ei se vor comporta precum animalele pădurii. În acest caz, un strop de frică educă pulsiunea şi tendinţele conştiinţei animale de a batjocori şi a lua peste picior bunătatea.

Să apreciezi bunătatea altuia înseamnă să depăşeşti nivelul de conştiinţă al iepuraşului sau al vulpii din pădure. Să apreciezi bunătatea înseamnă să ai puterea interioară de a n-o confunda cu prostia. şi dacă alţii fac această confuzie, atunci frica devine un factor educativ. Este de dorit să ne ridicăm pe noi înşine din conştiinţa animală şi, în faţa bunătăţii, să-i mulţumim cerului pentru că există. şerpi capabili să te „distrugă” găsim la tot pasul, chiar dacă nu-i vorba aici doar de distrugere fizică. De şerpi răi ne putem lovi zi de zi, dar uneori ne putem întâlni şi cu şarpele Bun; să fim atenţi, să nu-i punem tinichele în coadă, căci acest comportament nu dovedeşte prostia şarpelui, cât limitarea existentă în propria noastră conştiinţă. Iisus ne spune într-o pildă aceeaşi poveste în forma aceasta: „Să nu dai mărgăritarele la porci, ca să nu se întoarcă spre tine şi să te rupă”.

Deci ascunde frumuseţea, ascunde puţin bunătatea, dar rămâi frumos şi bun în tine. Arată-ţi bunătatea în faţa celor ce o pot percepe şi dă-le mărgăritare ce­lor ce le pot aprecia; iată o altă faţetă a aceleiaşi poveşti. Căci aceia ce nu văd bunătatea sau frumuseţea, îşi bat joc de tine sau se întorc împotriva ta, fără măcar să devină conş­tien­ţi de păcatele lor, adică de ni­ve­lul limitat al conştiinţei lor. La acel nivel, fii bun şi sperie-i puţin. Rămâi bun şi educă-i prin acel instrument accesibil conştiinţei lor. O femeie bătută constant de un bărbat violent nu trebuie să accepte violenţa băr­batului în numele bunătăţii ei. A accepta nu înseamnă a tolera abe­raţiile de comportament ale altora; acceptarea are loc în interior şi presupune iertare şi înţelegere a faptului că celălalt confundă bunătatea cu prostia ca o consecinţă a limitării existente în propria conştiinţă. Iar remediul pentru aceasta ne-a dat-o înţeleptul din poveste: „Prefă-te că eşti rău”.

×
Subiecte în articol: editorial