x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Poveşti cu şi fără zăne

0
Autor: Andrei Bacalu 16 Sep 2007 - 00:00

Pe la mijlocul secolului al XII-lea, un episcop danez propunea interzicerea arbaletei, mult mai letală decăt arcul cu săgeţi. Autorităţile bisericeşti ajunseseră la concluzia că aceasta nu ar fi o armă destul de "cavalerească" şi propuneau utilizarea ei doar impotriva oştilor păgăne.

Pe la mijlocul secolului al XII-lea, un episcop danez propunea interzicerea arbaletei, mult mai letală decăt arcul cu săgeţi. Autorităţile bisericeşti ajunseseră la concluzia că aceasta nu ar fi o armă destul de "cavalerească" şi propuneau utilizarea ei doar impotriva oştilor păgăne.

Peste mai bine de 800 de ani, un fizician, ajuns in exil la Copenhaga, aştepta schimbarea culorii unui semafor. Atunci i-a venit lui Leo Szilard ideea declanşării unei reacţii in lanţ. A fost nevoie de ceva mai mult de un deceniu pănă la explozia primei bombe atomice. Detaliu puţin cunoscut, sintagma "bombă atomică" apare pentru prima oară in una dintre prozele SF ale lui H.G. Wells, şi nu intr-o publicaţie de strictă specialitate.

In acelaşi oraş s-au intălnit in primăvara lui 1933 căţiva fizicieni celebri, printre ei Niels Bohr, Paul Dirac, Werner Heisenberg şi Lise Meitner. Ei aveau să sărbătorească zece ani de activitate a lui Bohr la conducerea Institutului pentru fizică teoretică, dar şi centenarul morţii lui Goethe. Au hotărăt să monteze şi un modest spectacol de teatru, un fel de scenetă bazată pe nemuritoarea capodoperă a lui Goethe, "Faust". Varianta lor voia să fie un fel de parabolă a fizicii moderne, inclusiv a mecanicii cuantice.

Greu de imaginat alegere mai inspirată. Era poate ultima ocazie din viaţa lor de a se amuza pe tema luptei dintre divinitate şi forţele răului. Savanţii se referă la particule cu "farmec" şi/sau parfum, precum quarkul (nume provenit dintr-un roman de Joyce), ne asigură că există gluoni "coloraţi" şi se ocupă de "lucruri atăt de serioase, incăt te simţi obligat să glumeşti", spunea Bohr.

Cu doar căteva luni inainte de spectacolul proiectat fuseseră descoperiţi pozitronul şi neutronul şi au mai trecut doar căteva săptămăni pănă la prima dezintegrare artificială a unui nucleu atomic.

Acţiunea se desfăşura in oraşul al cărui simbol este micuţa sirenă, poate cel mai cunoscut chip creat de Hans Christian Andersen, născut la Odense şi care a locuit la Copenhaga aproape toată viaţa sa. Cunoscut mai ales ca autor de poveşti pentru copii, Andersen poate şi trebuie să fie apreciat pe mai multe planuri. Să nu uităm că multe din cele peste 150 de scurte povestiri semnate de Andersen sunt cu totul altceva decăt poveşti cu zăne. El le numea, in daneză, "eventyr", adică aventuri.

Printre temele abordate de Andersen nu lipsesc cele extrem de serioase, cum ar fi: călătoria in timp, adulterul, sărăcia, inegalităţile sociale, crima, moartea şi patriotismul.

A fost tradus in mai mult de 120 de limbi, printre care Esperanto, bască, khmer, estoniană, malteză, coreeană, albaneză, catalană, islandeză, galeză şi Volapuk. Andersen ajunge astăzi să fie considerat un scriitor capabil de mari subtilităţi politice, un profet al pericolelor care ameninţă civilizaţia şi al luptei contra forţelor răului.

O poveste scrisă in 1872, "Listă de lucruri incredibile" (Det Utrogliste), incepe, ca multe altele, cu incercarea de a găsi un soţ pentru prinţe-

să - fiica regelui, soţ care va primi jumătate din regat. Pretendenţii, cărora li se cere să facă un lucru considerat imposibil, fac tot felul de nerozii, de la farse stupide la autocanibalism. Din fericire, căştigătorul este creatorul unui ceas care, o dată cu bătaia orelor, prezintă căte un lucru admirabil, real sau imaginar.

Adam şi Eva apar la ora două, cei trei Magi la ora trei, anotimpurile la patru, simţurile la cinci, zilele săptămănii la şapte, muzele la ora nouă, cele zece porunci la ora zece. La miezul nopţii, un paznic, purtănd un baston cu un luceafăr, ne asigură că totul e in ordine. Creatorul ceasului, un artist sincer, modest şi generos, este ales ca viitor soţ al prinţesei.

Dar in ziua nunţii apare "un vlăjgan ciolănos", care distruge minunatul ceas şi care este socotit autorul celui mai incredibil lucru cu putinţă. Măndru nevoie mare de isprava sa, vlăjganul, un soi de terorist al vremurilor sale, se simte stăpăn pe situaţie. Numai că atunci cănd se deschid uşile bisericii ceasul minunat reapare şi paznicul de noapte il ucide pe agresor. Happy end, desigur. Care ne dă de găndit.

La Copenhaga s-a născut mecanica cuantică, privită in zilele noastre drept o rudă apropiată a modernismului. Experimentele care au dus la proza lui James Joyce, la muzica atonală a lui Schoenberg, la peisajele onirice semnate Giorgio de Chirico, se alătură celor care au ajuns la microprocesor, dar şi la bomba atomică.

Noroc cu Andersen şi cu sirena lui, perene surse de inspiraţie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de