x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Poveştile verii, poveştile pământului (6)

0
Autor: Ştefan Mitroi 21 Aug 2011 - 21:00

Le invatase prost razboiul. Iar pacea care venise dupa el nu fusese cu nimic mai breaza. Nevestei lui Gheorghe ii trimitea Gheorghe scrisori. Nevestei lui Marin ii scria Marin. Celei a lui Simion, Simion. Adevarul e ca ele nu stiau sa scrie, intrucat nu fusesera niciodata la scoala. Cum insa trebuia sa le raspunda, ce s-au gandit dumnealor? Sa se foloseasca de altfel de litere decat de cele incropite pe hartie. Si-au ales sa scrie pe pasari cu orice credeau ele de cuviinta ca ar putea sa fie litera. Pe oricare dintre pasarile ce le vedeau zburand pe cer. Pe ulii, desi nu putea sa ii inghita, scriau despre greutatile din viata lor. Dintr-o data, acestea deveneau usoare, ridicandu-se sus de tot, in vazduh.

Bucuriile le insirau pe randunici. Poate unde le treceau prin fata ochilor ca niste naluci. Vestile despre copii le asterneau pe aripile berzelor. Cat privea munca la camp, aveau nevoie de stoluri de grauri ca sa spuna ce si cum. Uneori se mai pierdea cate un graur pe drum, Gheor­ghe punea insa de la el cuvantul lipsa. Dar in locul unui om lipsa ce sa pui?! S-a nimerit ca omul sa fie chiar Gheorghe. Dupa care, Marin. A inceput apoi sa lipseasca si Simion. Ce era sa faca nevestele? Sa se opreasca din scris? Varfurile pomilor, vantul, norii de pe cer, latratul cainilor, iarba, picaturile de ploaie, stelele, luna, cantecul cocosilor, tunetul, vuietul linistii, lumina lampii si lumina soarelui s-ar fi intristat daca nu mai erau intrebuintate pe post de cuvinte. Exista si asa destula tristete pe lume!

Era musai sa inlocuiasca pasarile. Caci Gheorghe lipsa nu stia sa citeasca pe ele. Nici Marin lipsa. Si nici Simion. Femeile s-au vazut nevoite s-o ia cu invatatul de la capat, incepand sa scrie pe furnici. Scrisori foarte mici, desigur. Cam de marimea fericirii lor. De altfel, asta si puneau in scrisori, povesti despre cat sunt ele de fericite ca oamenii lipsa in care li s-au transformat barbatii continuau sa astepte vesti de acasa. Si mai povesteau dumnealor despre vara, caci toate se intamplau vara. Intr-o vara s-a intamplat si pacea care a urmat. Li s-au facut apoi copiii mari. Dupa asta, s-a intamplat plecarea lor in lume. Se intelege, la inceputul unei veri. Sa nu fi existat pasarile, le-ar fi fost poate mai usor. Adica n-ar fi simtit ca incep sa se usuce de dor. Si, ca sa nu se usuce de tot, s-au apucat iarasi sa scrie pe pasari. Nevasta lui Gheorghe pe randunici. Nevasta lui Marin pe ciocarlii. Nevasta lui Simion pe porumbei. Pe pasari vesele si blande. Scriau fara sa astepte vreun raspuns. Poate unde nu asteptau, nici nu prea veneau raspunsuri. De la copii. Caci Gheorghe lipsa si Marin lipsa si Simion lipsa, cu toate ca ele nu le mai scriau de mult, le raspundeau mai departe la scrisori.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de