Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
LA DENTIST, pacienţii care-şi aşteaptă "ora" se grăbesc să-şi istorisească suferinţele. E ca la un campionat, unde eşti obligat să-ţi ţii culoarul. Dacă n-ai nimic interesant de povestit despre carii şi infecţii la rădăcină, mai bine taci. In toiul unui astfel de simpozion in trei, hop şi eu cu genunchiul meu meteosensibil. Cele trei doamne, care o ascultă pe o a patra relatăndu-şi odiseea unui molar, mă privesc ca pe un ins prost crescut, pe care nu l-a invăţat nimeni că la stomatolog nu discuţi despre genunchi.
IN 1985, pe plajă la Neptun, am cunoscut un cărnăţar din Germania Federală, care in fiecare seară se ducea la poştă şi vorbea o jumătate de oră cu fiu-său despre mersul afacerii cu cărnaţi. Aflănd că băiatul are 16 ani, l-am intrebat pe neamţ, pe tipic romănesc, ce facultate avea să urmeze, bine, la terminarea liceului. Acesta m-a privit ca pe unul căzut din lună. Şi firma pe măna cui o dau?, a zis el ca pentru sine. Şi cărnaţii cine să-i facă?
UN DEPUTAT imi spune că liberalii evită să se ducă la toaletele unde merg democraţii. Explicaţia e de ordin procedural: la veceu oamenii o lasă mai moale cu politica.
SUNT ŞI POPOARE pe care le-a invins civilizaţia, imi spune un francez in etate. Civilizaţia le-a năucit, pentru că mintea lor n-avea nici un trecut genetic faţă cu o mulţime de deprinderi fireşti in societăţile civilizate. Bătrănul imi mărturiseşte, ca de la alb la alb, că a lucrat intr-un institut de cercetare, ale cărui studii n-or să ajungă prea curănd la cunoştinţa omului de rănd. Ne place sau nu, dar unele populaţii din afara continentului nostru au un creier cu pănă la douăzeci de procente mai mic decăt al nostru, spune francezul, lăsăndu-mă cu gura căscată, intr-un metrou parizian plin cu asiatici şi africani. Mă simt abandonat şi vulnerabil, cu acces la un secret care mă face părtaş la tot felul de gănduri, de care educaţia m-a ţinut la distanţă.
LA PRIMA ŞI ULTIMA ŞEDINŢĂ de trageri din armată, cu ţinta care apare şi dispare la 200 de metri, am băgat toate cele trei gloanţe in punctul negru din centru. Puteam să repet tragerile de o mie de ori şi tot nu aş fi reuşit să repet figura. Nu poţi să-i spui omului care a căştigat la Lotto hai, mai căştigă o dată! Partea proastă era că nu le puteam dovedi coloneilor de la şefia regimentului că nimerisem punctul negru din greşeală. Că de-aş fi fost antrenat in nu ştiu care unitate secretă, era in interesul meu să nu se ştie asta. Dar cum să le ceri unor nătărăi de pifani astfel de fineţuri logice? O lună intreagă mai multe comisii m-au luat la intrebări, ca să explic cum de trăgeam atăt de bine. Deşi chiar vărsta pe care o aveam era dovada că nu puteam să am un trecut. Ciudat e că, trecănd anii, am inceput şi eu să mă intreb ce va fi fost atunci? Dar nu pentru că am mai tras cu puşca la ţintă, ci din cauză că am mai avut parte de căteva intămplări la fel de interesante, dar perfect inexplicabile.
IN 1985, pe plajă la Neptun, am cunoscut un cărnăţar din Germania Federală, care in fiecare seară se ducea la poştă şi vorbea o jumătate de oră cu fiu-său despre mersul afacerii cu cărnaţi. Aflănd că băiatul are 16 ani, l-am intrebat pe neamţ, pe tipic romănesc, ce facultate avea să urmeze, bine, la terminarea liceului. Acesta m-a privit ca pe unul căzut din lună. Şi firma pe măna cui o dau?, a zis el ca pentru sine. Şi cărnaţii cine să-i facă?
UN DEPUTAT imi spune că liberalii evită să se ducă la toaletele unde merg democraţii. Explicaţia e de ordin procedural: la veceu oamenii o lasă mai moale cu politica.
SUNT ŞI POPOARE pe care le-a invins civilizaţia, imi spune un francez in etate. Civilizaţia le-a năucit, pentru că mintea lor n-avea nici un trecut genetic faţă cu o mulţime de deprinderi fireşti in societăţile civilizate. Bătrănul imi mărturiseşte, ca de la alb la alb, că a lucrat intr-un institut de cercetare, ale cărui studii n-or să ajungă prea curănd la cunoştinţa omului de rănd. Ne place sau nu, dar unele populaţii din afara continentului nostru au un creier cu pănă la douăzeci de procente mai mic decăt al nostru, spune francezul, lăsăndu-mă cu gura căscată, intr-un metrou parizian plin cu asiatici şi africani. Mă simt abandonat şi vulnerabil, cu acces la un secret care mă face părtaş la tot felul de gănduri, de care educaţia m-a ţinut la distanţă.
LA PRIMA ŞI ULTIMA ŞEDINŢĂ de trageri din armată, cu ţinta care apare şi dispare la 200 de metri, am băgat toate cele trei gloanţe in punctul negru din centru. Puteam să repet tragerile de o mie de ori şi tot nu aş fi reuşit să repet figura. Nu poţi să-i spui omului care a căştigat la Lotto hai, mai căştigă o dată! Partea proastă era că nu le puteam dovedi coloneilor de la şefia regimentului că nimerisem punctul negru din greşeală. Că de-aş fi fost antrenat in nu ştiu care unitate secretă, era in interesul meu să nu se ştie asta. Dar cum să le ceri unor nătărăi de pifani astfel de fineţuri logice? O lună intreagă mai multe comisii m-au luat la intrebări, ca să explic cum de trăgeam atăt de bine. Deşi chiar vărsta pe care o aveam era dovada că nu puteam să am un trecut. Ciudat e că, trecănd anii, am inceput şi eu să mă intreb ce va fi fost atunci? Dar nu pentru că am mai tras cu puşca la ţintă, ci din cauză că am mai avut parte de căteva intămplări la fel de interesante, dar perfect inexplicabile.
