x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

POVESTIRI DESPRE O ROABA

0
23 Aug 2004 - 00:00

Varul Mihai mi-a povestit multe intamplari din inchisorile prin care a trecut si de la Canal, dar nu le tin minte decat pe cateva, intrucat, dupa ce termina evocarea celor mai sinistre momente dintr-o tinerete irosita in temniti, imi cerea sa uit tot ce-mi spusese.

TUDOR OCTAVIAN - Scriitorul de la pagina 3

"Nu am voie sa vorbesc cu nimeni despre asta - spunea varul Mihai - asa ca te rog uita totul". Il ascultam ca hipnotizat si, tot ca un om iesit din transa, nu m-am mai gandit ani de-a randul, pana ce lucrurile s-au mai linistit - si el n-a mai fost condamnat si a treia oara asa cum se astepta - la grozaviile prin care trecuse. Acum stiu ca nu porunca lui m-a determinat sa-mi sterg din memorie cele mai dureroase evocari, ci faptul ca, in sine, conditia sa de arestat imi parea intamplarea intamplarilor, toate celelalte subordonandu-se ei printr-un soi de dependenta genealogica a suferintelor.

Dupa ce varul Mihai a murit, am simtit ca am dezlegare la memorie, dar ca memoria a retinut numai felul usor detasat in care istorisea el niste atrocitati. De parca altul fusese cel facut scapat de sub escorta, ca sa fie impuscat, nu el. De parca obtuzitatea gardienilor le scuza partial rautatea.

Cel mai mult il amuzau pe varul Mihai consideratiile unei loaze de militian pus sef cu drepturi de viata si de moarte asupra unui lot de oameni cu multa, cu foarte multa scoala. Varul Mihai nu avea cine stie ce carte. Din care cauza cara pamantul cu roaba alaturi de profesori universitari, medici si ingineri cu studii mari in strainatate, avand ceva din mandria celui care si-a castigat cinstit, cu clasele lui de liceu, impartialitatea. Erau cu totii actori intr-o piesa in care iesirile din scena duceau direct la groapa comuna.

"Boul ala de plutonier - spunea varul Mihai - avea un soi de admiratie perversa pentru un batran universitar, care a tinut bine roaba in maini inca din prima lui zi de corvoada la Canal. Dobitocul avea si niste cugetari despre lucrul cu roaba. Si fiindca toata ziua noi numai asta faceam, ne cocarjam la roaba, le rostea ca un intelept care le livra celor mai merituosi dintre sclavi un strop din luminile mintii lui. Asta, zicea plutonierul nostru despre batranul profesor, se vede ca a avut roaba in familie".

A fi avut roaba in familie semnifica, pentru gradatul de la Canal, baza unei filozofii sociale. El insusi venea dintr-o familie "cu roaba". Lucrase de mic la chirpici, in universul truditorului la chirpici roaba era apogeul tehnic si totodata un maximum profesional. Cine stia sa miste roaba nu mai avea nevoie de scoala. Iar omul cu scoala, care ducea bine roaba, isi mai spala astfel din vina absoluta de a fi invatat prea mult. "Profesor, profesor - zicea militianul privind cu un suras tamp, cu un amestec de sila si mila la batranul doctor docent al Politehnicii din München - ma pis pe profesoratul lui, dar macar e si el bun aici la ceva".
Citeşte mai multe despre:   editorial,   roaba

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de