x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Praf în ochii mamelor

0
Autor: Miruna Munteanu 06 Dec 2010 - 18:22

Speriaţi de reacţia opiniei publice, guvernanţii au renunţat la ideea de a reduce la jumătate concediul pentru creşterea copiilor. Pentru mame este, din păcate, o falsă victorie. Aşa cum, de la bun început, legea care le-a permis să rămână doi ani acasă a fost doar un praf în ochi, menit să le împiedice să vadă că în România politicile demografice sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire...

Nu durata concediului parental este marea problemă, ci lipsa meca­nismelor şi a infrastructurii care ar trebui să le permită femeilor o viaţă profesională normală şi după naşterea unui copil. Este inadmisibil ca în mileniul trei maternitatea să mai fie încă, pentru multe românce, incompatibilă cu cariera, ba chiar cu independenţa financiară. Şi totuşi aşa este. În lipsa creşelor, a gră­di­niţelor cu program prelungit, a unor programe de lucru flexibile, multe mame sunt nevoite să renunţe la serviciu pentru a-şi putea creşte copiii. Multe femei amână sau renunţă la perspectiva maternităţii, speriate de consecinţele ei econo­mice şi sociale.

Mai lung sau mai scurt, conce­diul parental se termină, inevitabil. La 1 an, la 2 sau la 3, copiii tot au nevoie de supraveghere permanentă. Ce soluţii li se oferă părinţilor? Care sunt alternativele pe care statul le propune modelului patriarhal, în care mama este obligată să-şi asume singură această responsabilitate? Din nefericire, toate clişeele acestui model anacronic au fost invocate zilele acestea exact de cei care luptau, chipurile, pentru binele femeilor. Am auzit discursuri revoltătoare, teorii iresponsa­bile emise nonşalant în spaţiul pu­blic cu aerul că sunt adevăruri imuabile. Am asistat la culpabilizarea pu­blică a mamelor care se întorc mai devreme la muncă, prezentate drept nişte făpturi denaturate care nu-şi înţeleg rolul şi misiunea. Cariera? Un moft! Singura lor vocaţie ar trebui să fie familia! Femeile „normale” nu au altă ambiţie!

Am aflat că bonele sunt, de regulă, torţionare sadice, iar creşele adevărate – lagăre ale morţii. Locuri bântuite de molime şi profund traumatizante. Nu doar la noi, ci pretutindeni în lume. Te şi miri cum de mortalitatea infantilă este semnificativ mai mică în Occidentul putred, unde copiii sunt expuşi la asemenea orori încă de la 3 luni...

Practic, numai modelul mamei casnice pare să-i mulţumească pe aceşti bizari apologeţi ai „drepturilor” femeilor. Lipsa de opţiune nu ar fi, deci, vina statului, ci un fel de dat al firii. O viziune medievală care perpetuează un tipar social în care inegalitatea de şanse este structurală.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de