x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Prea multă nicotină-n îngeri

0
Autor: Lucian Avramescu 13 Dec 2010 - 19:38
Prea multă nicotină-n îngeri Cristian Marcu/


142333-66.jpgDe mai bine de o lună, tradiţia, învelită în blăni de urs şi de colind, umblă nedovedită de încălcări, pe şoselele fără asfalt ale sărbătorilor care vor veni. Vor veni sigur. Cră­ciu­nul cade negreşit în 25 decembrie. Cră­ciunul se ţine de cuvânt. Cră­ciu­nul nu este o declaraţie a regimului Băsescu, cea mai tristă, mizeră şi păgână secundă istorică din veşnicia mileniilor (două şi un pic) de când se tot naşte pruncul Iisus.

Un „be­be­luş” şi el născut de o „mă­mi­cu­ţă”, sub prigoana asasină a lui Irod. Caricatu­ral, Irod a înviat. Irod vrea mai puţini prunci şi un popor rezumat. Doar pruncul ceresc se naşte în ieslea din Bethleem, necaricatural. Va mai reuşi Fiul lui Dumnezeu să lumineze o lume din ce în ce mai bezmetică, la cheremul celei mai scârboase dinastii (în expansiune) a minciunii şi furtului? Înclin să cred că şi Fiul Ceresc devine, din nou, victimă neputincioasă a ororii. Diavolul chel, mi-a spus o bătrână, a pus stăpânire pe o parte din lumea creştină. Gândindu-mă cine ar putea fi diavolul chel m-a apucat râsul. Ce naiba, Doamne iartă-mă! Dar dacă bătrânica nu se înşală?

Dacă bucăţica de creştinătate pe care staţionez sezonier, între naştere şi moarte, a fost luată în stăpânire de acelaşi Sarsailă la care mă gândesc şi eu? Îl putem alunga făcând cruci? Mi-e teamă că nu. Intenţionam să îngân un vers, între bocet şi colind, în locul ciornei mele de azi. Îmi bâzâie în cap un fel de vorbe, un fel de rime pe care, iată, le scriu, aşa cum îmi vin, în laptopul (ce sculă ciudată!) prin care comunic, de la Sângeru, cu lumea, stricând primitivismul, de sapă şi plug tras de boi, al locului.

Aştept sub becul chior al lunii
Alimentat de waţi puţini
Aceste sărbători când Moşul
A-nlocuit brazii cu pini.

E-o vreme palid viforoasă
Ninge-n palat cu banii cheş
Furtunile-nvierii noastre
Ne vin de sus doar ca peşcheş.

Să râd, să plâng, să mă prefac
Că-s fericit când lacrimi cad
Din globurile atârnate
În prefăcutul nostru brad?  

Să fiu ca ieri, să mor ca mâine?
Învaţă-mă azi pe de rost
Cântă-mi pe clapele din suflet
Să reapar, cel care-am fost.

Se-ntunecă iubito-n sate
Ţăranii s-au culcat de mult
Nu-i mai trezeşte nici colindul
Nici al buhaielor tumult.

Vine alt an, socot eu bine?
Sunt tată iar şi iar bunic?
Crăciunul mă mai prinde-o dată?
Viaţa mă mai încearcă-un pic?

Şi totuşi parcă niciodată
N-a nins în seri de pre-Ajun
Cu-atâta nicotină-n îngeri
Ai milă, Doamne, fii iar bun.

Mâine se face alb în lume
Se face alb şi-n visul meu
Se face că se naşte-n preajmă
Un prunc şi pruncu-i Dumnezeu.
Ne mai despart puţine zile de îm­pre­unatele sărbători, Naşterea Fiului Ceresc şi trecerea către Anul Nou. Ţara mea, în substanţa ei lucidă, e tris­tă.

E mai tristă ca alte dăţi. Poate mai îngrijorată şi mai îngândurată. Parcă am sta la coadă, la cimitir, să nu ratăm un loc la preţ redus. Dar câtă substanţă lucidă are ţara mea? Unde şi cât de repede se isprăveşte lucidita­tea ei, făcând loc lejerităţii de a se lă­sa violată şi batjocorită, fără să zgâ­râ­ie, fără să urle, fără să încerce să-şi sfârtece violatorul?
Sărbători fericite, mioritica mea patrie! La mulţi ani, nă­păstuito şi îndelung răbdătoareo!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de