Preafericitii

In ultima saptamana am fost de doua ori onorat pe taramul cultural. De fiecare data, cu toata decenta de care m-am simtit capabil, am respins aceste onoruri. Nu sunt omul care sa creeze momente penibile pe o scena, in fata unui public. N-as putea sa vin in fata microfonului si sa refuz un premiu. Sau sa contest munca unor oameni. Am preferat sa lipsesc sau sa plec, discret, de la festivitatea cu pricina. Cu toate acestea, optiunile mele au fost clare si, ca sa fie si mai clare, le astern aici in scris.

Muzeul Literaturii Romane s-a angajat intr-un proiect de larga amploare, finantat de Comisia europeana, cu participari prestigioase din partea altor institutii din tarile Europei. Proiectul se numeste EuroLiteraTur si se prezinta ca o expozitie interactiva multimedia. Nimic de zis despre viabilitatea si necesitatea unui astfel de proiect. Mai iesim putin din provincialism, mi-am zis cand am primit elegantele, impecabilele pliante de prezentare, discul stralucitor, invitatiile facute la marele staif, cum se zice. M-a flatat in mod deosebit invitatia de a spune cateva cuvinte la "vernisajul" acestei expozitii virtuale. Totusi, nu m-am dus, si iata de ce.

Am introdus discul in driverul computerului meu si, ca prin minune, pe un fond de purpura, au aparut cuvintele lui Chesterton: "O camera fara carti e ca un trup fara suflet". De acord, mi-am spus, si am mers mai departe. O carte virtuala s-a deschis in fata mea, plina de ilustratii si de texte. In fine, fac si romanasii nostri ceva mai modern, mai putin prafos si pasunist. Intram si noi in civilizatia multimedia, participam si noi la dialogul lumii noastre globalizate. Foarte incantat, am mers la listele de autori de azi, la valorile romanesti pe care le socotim demne de a intra in concertul Europei unite. Acolo, incantarea mea s-a transformat, din pacate, in consternare. Dragi prieteni care v-ati canonit la acest proiect, chiar n-ati observat partizanatul vetust, incremenit in proiect, al listei care vi s-a propus? Academismul ei, in cel mai inchistat sens al cuvantului? Chiar credeti ca operele tovarasilor Eugen Barbu si Adrian Paunescu ne pot reprezenta in fata Europei? Chiar n-ati avut nici o obiectie la numele lui Fanus Neagu si al lui D.R. Popescu? Dac-ar fi sa ne luam dupa canonul propus aici, am crede ca Petru Popescu si Buzura sunt printre cei zece prozatori care conteaza in ultimii o suta de ani de literatura romana. Ca dupa 1950 n-au mai aparut eseisti in Romania. Ca nu s-a mai scris poezie in ultimii treizeci si cinci de ani. Ca n-avem nici un dramaturg contemporan. La cei 49 de anisori ai mei sunt cel mai tanar autor din intreaga lista de scriitori romani. Alcatuitorii rusinosului canon nu par sa fi auzit vreodata de M.H. Simionescu, de Radu Petrescu, de Brumaru, de Foarta, de Plesu, de Liiceanu, de Mircea Ivanescu, de Leonid Dimov, de Ileana Malancioiu, de Matei Visniec, de Mazilescu, de Iaru, de Ion Muresan, de Cristian Popescu, de Ioan Es. Pop, de Angela Marinescu, de Mariana Marin, de Simona Popescu, de T.O. Bobe si de atatia altii mai tineri si decat ei, si care sunt viata vie a literaturii de azi. In aceste conditii, rog sa fiu sters de pe o lista pe care-o consider expresia culturii "oficiale", de carton aurit, de compromisuri cu ceausistii si securistii notorii, lista pe care eu unul n-am ce cauta.

A doua cinste care mi s-a facut a fost sa mi se decerneze premiul Radio Romania Actualitati. Cum nu stiam despre ce e vorba, m-am dus la ceremonie. Sala arhiplina. Pe scena, un taraf cantand cu foc. Am primit o lista cu premiantii si, deodata, mi-a fugit pamantul de sub picioare. Primul pe lista era Prea Fericitul Teoctist. Al doilea, academicianul Eugen Simion. Urmam eu, apoi Florin Piersic si inca vreo doi preafericiti pe care nu-i cunosteam. Am sters-o mancand pamantul. Din nou o spun: domnilor, poate am facut ceva gresit in ultima vreme, poate am dat vreun semn ca-mi doresc sa fiu bard national sau am scris ceva de bine despre vreun tip cu doua mame, naiba stie. Iertati-ma, dar este o neintelegere. Va rog sa nu ma folositi impotriva generatiei mele si a tot ce e bun si nepatat in viata noastra artistica. Dati premii si distinctii oamenilor vostri, se vor buluci la ele de n-o sa va vina sa credeti.

Sa nu ne facem iluzia ca o sa scapam vreodata de crocodilii trecutului. Intr-un fel, ca-n lumea vie, ei fac parte din lantul trofic. Dar acea Europa care finanteaza frumoase proiecte de felul EuroLiteraTur a avut grija sa-i inchida in gradini zoologice, cu recomandarea de a nu fi atinsi si hraniti. Noi ii punem inca in fruntea bucatelor si-i exportam cu tam-tam, ca, dupa ce ne-au murdarit pe noi, sa-i mai murdareasca si pe altii.