Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru statele cu minorităţi care luptă pentru autonomie sau secesiune, intensificarea agitaţiei minorităţilor va ridica mari probleme.
Poate cel mai des invocat cuvânt după proclamarea independenţei Kosovo a fost precedent. În Europa, dar şi în alte părţi ale lumii, există la ora actuală teritorii aparţinând unor state pe care minorităţi ajunse majoritare ca număr al populaţiei se luptă pentru secesiune: Ţara Bascilor şi Catalunia (Spania), Corsica (Franţa), Ciprul de Nord (Cipru), Transnistria (Republica Moldova), Kurdistan (Turcia), Ţinutul Secuiesc (România). Nivelul pretenţiilor şi al formelor de luptă diferă de la caz la caz. În unele cazuri se pretinde doar autonomie (Ţinutul Secuiesc). Într-altele, independenţă (Ţara Bascilor). În unele sunt doar forme paşnice (Ţinutul Secuiesc), în altele s-a ajuns la luptă armată sau la acţiuni teroriste (Ţara Bascilor, Kurdistan).
Cuvântul precedent e folosit îndeosebi în înţelesul de model pentru acţiuni separatiste. Altfel spus, în perioada următoare, urmând exemplul kosovarilor, bascii, secuii, corsicanii şi-ar putea proclama independenţa.
O astfel de ipoteză, devenită pentru unii certitudine, pleacă de la luarea în serios a declaraţiei pompoase din Parlament a lui Hashim Thaci:
"Am aşteptat mult timp această zi. Mulţi oameni au dat atât de mult pentru a transforma în realitate această zi, ziua independenţei provinciei Kosovo. Astăzi îi onorăm pe cei care ne-au onorat cu sacrificiul suprem pentru ţară şi pentru stat. Ne amintim de ei şi respectăm numele, şi amintirea lor va rămâne întotdeauna în inimile noastre".
Desigur, în planul solemnităţii, e o afirmaţie menită să emoţioneze. Nu-i exclus ca în manualele de istorie scrise la Kosovo aceste cuvinte să fie reproduse în primele rânduri ale lecţiei despre lupta dreaptă a poporului kosovar pentru a fi liber şi independent. A crede însă că independenţa Kosovo e rezultatul luptei duse de poporul kosovar, care a reuşit astfel să impună marilor puteri ale lumii proclamarea independenţei Kosovo, înseamnă a fi nişte nărozi într-ale istoriei. Indiscutabil, elita kosovară are un rol important în proclamarea independenţei. A ştiut să urmărească până la capăt realizarea unui ţel, a luptat cu arma în mână, a avut talentul unui lobby internaţional eficient, a speculat disensiunile dintre marile puteri şi greşelile autorităţilor sârbe. Ar fi o naivitate să credem însă că fără acceptul marilor puteri ale lumii, în frunte cu SUA, s-ar fi ajuns vreodată la independenţă. La o autonomie substanţială poate da, la independenţă nu. Ar fi fost desigur ca marile puteri să se opună pentru ca elita kosovară să se resemneze. Marile puteri nu numai că nu s-au opus, dar, mai mult, i-au înconjurat şi i-au ajutat pe kosovari să obţină independenţa. Nu întâmplător, în vizitele sale din ianuarie 2008 la Washington şi la Bruxelles, Hashim Thaci a obţinut în mod categoric faptul că marile puteri vor recunoaşte independenţa Kosovo. Ce interese uriaşe stau în spatele acestei atitudini vom vedea mai târziu.
Sigur e însă că nu e vorba – cum susţin oficialii europeni – despre nevoia de a tranşa chestiunea Kosovo. Nu de alta, dar ea se putea tranşa şi în favoarea unei autonomii substanţiale, atingând chiar nivelul maxim: cel în care Serbia răspundea doar de politica externă a Kosovo. Dat fiind aceste lucruri, au dreptate cei care susţin că situaţia Kosovo e unică şi, în consecinţă, nu există riscul unui efect de domino. Şi, totuşi, proclamarea independenţei Kosovo va avea efecte uriaşe în ţările cu minorităţi care luptă pentru autonomie sau secesiune.
Faţă de alte momente asemănătoare din istorie, proclamarea independenţei a putut fi urmărită în direct de întreaga planetă. Astfel, secvenţele transmise duminică de la Priştina au fost în măsură să dea un nou avânt acestor minorităţi în lupta lor. Chiar dacă marile puteri nu vor fi la fel de incitate să le sprijine, ele îşi vor spori presiunea asupra statelor din care fac parte. Ce lider al unei minorităţi nu şi-ar dori să fie în ipostaza lui Hashim Thaci? Cine n-ar vrea să stârnească euforia celor pe care-i reprezintă? Dar nu numai atât.
Proclamarea independenţei Kosovo a arătat minorităţilor din Europa şi din lume că se poate. În consecinţă, asupra liderilor se vor face presiuni să fie la înălţimea liderilor kosovari. Pentru statele cu minorităţi care luptă pentru autonomie sau secesiune, intensificarea agitaţiei minorităţilor va ridica mari probleme. Indiferent că se va face sau nu concesii, intensificarea agitaţiei minorităţilor înseamnă automat resurecţia temei naţionaliste în confruntarea politică internă. O parte substanţială a atenţiei opiniei publice, dar şi a forţelor de la putere se vor concentra pe dezbaterea şi rezolvarea temelor naţionaliste, apărarea suveranităţii, pericolul secesionismului.
Cum unele dintre ele, precum România, sunt state ce au reuşit cu greu să mai îmblânzească discursul naţionalist, independenţa Kosovo va însemna întoarcerea la tulburările din anii anteriori. Exagerăm? Scandalul produs de Declaraţia UDMR şi de prezenţa a doi lideri UDMR la Priştina dă un semnal că în România precedentul Kosovo îşi spune deja cuvântul.
Cuvântul precedent e folosit îndeosebi în înţelesul de model pentru acţiuni separatiste. Altfel spus, în perioada următoare, urmând exemplul kosovarilor, bascii, secuii, corsicanii şi-ar putea proclama independenţa.
O astfel de ipoteză, devenită pentru unii certitudine, pleacă de la luarea în serios a declaraţiei pompoase din Parlament a lui Hashim Thaci:
"Am aşteptat mult timp această zi. Mulţi oameni au dat atât de mult pentru a transforma în realitate această zi, ziua independenţei provinciei Kosovo. Astăzi îi onorăm pe cei care ne-au onorat cu sacrificiul suprem pentru ţară şi pentru stat. Ne amintim de ei şi respectăm numele, şi amintirea lor va rămâne întotdeauna în inimile noastre".
Desigur, în planul solemnităţii, e o afirmaţie menită să emoţioneze. Nu-i exclus ca în manualele de istorie scrise la Kosovo aceste cuvinte să fie reproduse în primele rânduri ale lecţiei despre lupta dreaptă a poporului kosovar pentru a fi liber şi independent. A crede însă că independenţa Kosovo e rezultatul luptei duse de poporul kosovar, care a reuşit astfel să impună marilor puteri ale lumii proclamarea independenţei Kosovo, înseamnă a fi nişte nărozi într-ale istoriei. Indiscutabil, elita kosovară are un rol important în proclamarea independenţei. A ştiut să urmărească până la capăt realizarea unui ţel, a luptat cu arma în mână, a avut talentul unui lobby internaţional eficient, a speculat disensiunile dintre marile puteri şi greşelile autorităţilor sârbe. Ar fi o naivitate să credem însă că fără acceptul marilor puteri ale lumii, în frunte cu SUA, s-ar fi ajuns vreodată la independenţă. La o autonomie substanţială poate da, la independenţă nu. Ar fi fost desigur ca marile puteri să se opună pentru ca elita kosovară să se resemneze. Marile puteri nu numai că nu s-au opus, dar, mai mult, i-au înconjurat şi i-au ajutat pe kosovari să obţină independenţa. Nu întâmplător, în vizitele sale din ianuarie 2008 la Washington şi la Bruxelles, Hashim Thaci a obţinut în mod categoric faptul că marile puteri vor recunoaşte independenţa Kosovo. Ce interese uriaşe stau în spatele acestei atitudini vom vedea mai târziu.
Sigur e însă că nu e vorba – cum susţin oficialii europeni – despre nevoia de a tranşa chestiunea Kosovo. Nu de alta, dar ea se putea tranşa şi în favoarea unei autonomii substanţiale, atingând chiar nivelul maxim: cel în care Serbia răspundea doar de politica externă a Kosovo. Dat fiind aceste lucruri, au dreptate cei care susţin că situaţia Kosovo e unică şi, în consecinţă, nu există riscul unui efect de domino. Şi, totuşi, proclamarea independenţei Kosovo va avea efecte uriaşe în ţările cu minorităţi care luptă pentru autonomie sau secesiune.
Faţă de alte momente asemănătoare din istorie, proclamarea independenţei a putut fi urmărită în direct de întreaga planetă. Astfel, secvenţele transmise duminică de la Priştina au fost în măsură să dea un nou avânt acestor minorităţi în lupta lor. Chiar dacă marile puteri nu vor fi la fel de incitate să le sprijine, ele îşi vor spori presiunea asupra statelor din care fac parte. Ce lider al unei minorităţi nu şi-ar dori să fie în ipostaza lui Hashim Thaci? Cine n-ar vrea să stârnească euforia celor pe care-i reprezintă? Dar nu numai atât.
Proclamarea independenţei Kosovo a arătat minorităţilor din Europa şi din lume că se poate. În consecinţă, asupra liderilor se vor face presiuni să fie la înălţimea liderilor kosovari. Pentru statele cu minorităţi care luptă pentru autonomie sau secesiune, intensificarea agitaţiei minorităţilor va ridica mari probleme. Indiferent că se va face sau nu concesii, intensificarea agitaţiei minorităţilor înseamnă automat resurecţia temei naţionaliste în confruntarea politică internă. O parte substanţială a atenţiei opiniei publice, dar şi a forţelor de la putere se vor concentra pe dezbaterea şi rezolvarea temelor naţionaliste, apărarea suveranităţii, pericolul secesionismului.
Cum unele dintre ele, precum România, sunt state ce au reuşit cu greu să mai îmblânzească discursul naţionalist, independenţa Kosovo va însemna întoarcerea la tulburările din anii anteriori. Exagerăm? Scandalul produs de Declaraţia UDMR şi de prezenţa a doi lideri UDMR la Priştina dă un semnal că în România precedentul Kosovo îşi spune deja cuvântul.
