Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Oamenii nu mai comunică unii cu alţii, spune un sociolog, care publică articole şi cărţi despre crizele epocii moderne. Lăsând deoparte faptul că toţi specialiştii se plâng de criza comunicării la fel ca negustorii, care nu-s niciodată mulţumiţi cu cât câştigă, aceasta se manifestă exact pe dos. Oamenii sunt îndemnaţi, stimulaţi şi chiar presaţi să comunice, ocazie cu care descoperă că n-au ce. Simt c-ar fi bine să fie mai apropiaţi între ei, dar, când e s-o facă, n-au mijloacele potrivite şi trebuincioase. Se mai întâmplă un lucru de natură să le taie cheful de a mai căuta comunicare: ce socotesc cei mai mulţi semeni că merită să devină subiect de discuţie şi de apropiere sufletească plictiseşte, nu stârneşte nevoia de replică.
Se cam exagerează cu democraţia mijloacelor sufleteşti. Îndeobşte, plecăm de la ideea generoasă, însă exagerată, că oamenii sunt diferiţi la înfăţişare şi la puterile trupului, dar că pe dinăuntru au toate dotările afective la capacitate întreagă, că la trăiri suntem egali. Ceea ce nu-i adevărat. Trăirile au o configuraţie din care pot să lipsească, de la naştere, din lipsa exerciţiului şi a prilejurilor de a se manifesta, zone întregi.
Ce se vede e la fel cu ce nu se vede, mi-a zis un primar de la ţară, apropo de dotarea spirituală a conslierilor săi aleşi de comună. Primarul voia să spună că tot ce vedeam la ei pe dinafară nu se deosebea de ce se găsea înăuntrul minţii şi al bagajului lor de sentimente. Munca în media te pune adesea în situaţia de a comunica direct, nu la telefon, cu cetăţeni foarte determinaţi în nevoia lor de mai bine. Cel mai adesea, dialogul nu se leagă ori se leagă greu, cu sincope, deoarece între dorinţă şi putinţă e un gol de mijloace. Şi pentru sociologi acest decalaj între dorinţa de a te apropia de semeni şi nepriceperea într-ale comunicării e tabu. Jigneşti categorii largi de nemulţumiţi şi de ocoliţi de şansă. Mai ales că neputinţele sunt mai greu de măsurat decât disponiblităţile. Poţi să-i spui unui om "Vai, cât eşti de talentat!", dar nu poţi să-i spui "Vai, cât eşti de netalentat!". Deşi absenţa talentului ori puţinătatea lui sunt tot atât de greu de probat ca şi mărimea, unicitatea, gradul de acoperire.
Prejudecăţile pot fi şi pozitive, mai darnice cu individul decât vrea natura. Prejudecata că toţi oamenii caută apropiere şi înţelegere ar merita o revizie. Şi căutarea are nişte termeni, presupune un har. Cunosc atâta lume care caută acolo unde nu-i nimic de găsit, încât mă întreb dacă îndemnul la căutare n-ar trebui dublat de unul care să implice prospectarea. Ţin minte câteva replici dintr-o comedie văzută în urmă cu nişte ani, în care Ea spunea "Ţi-am dăruit totul", iar El dădea din cap cu îngăduinţă, ca în final să răspundă "Da, dar totul e atât de puţin!".
