x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Premierul ii intoarce presedintelui lovitura

Premierul ii intoarce presedintelui lovitura

de Ion Cristoiu    |    09 Noi 2005   •   00:00

In finalul Declaratiei politice tinute ieri in Parlament, Calin Popescu Tariceanu a cerut Serviciului de Telecomunicatii Speciale sa puna la dispozitia CSAT inregistrarea convorbirilor telefonice cu Ilie Botos si Traian Basescu din 27 mai 2005.

Prompt, stupefiant de prompt, seful STS a declarat ca nu poate da curs solicitarilor, deoarece "STS nu detine nici o inregistrare a convorbirilor telefonice ale premierului".

Raspunsul a fost justificat astfel:

"Nu se efectueaza interceptari in retelele administrate de STS, acest lucru fiind stabilit expres in legea de functionare si organizare a institutiei".

Mai mult, el a tinut sa precizeze:

"Conform legii, este interzisa orice interceptare, iar orice tentativa de ascultare constituie atentat la siguranta nationala".

Dezvaluirea continutului celor trei telefoane, fie si sub forma punerii la dispozitia CSAT, ar fi transat definitiv chestiunea "firului portocaliu". De la declansarea scandalului, premierul n-a ostenit a sustine ca a dat un telefon. E greu de crezut insa ca a zis Alo! si, auzind vocea procurorului general, a inchis, speriat, ca un amant care nimereste vocea sotului incornorat la telefonul la care, de regula, ii raspundea sotia. Convorbirea dintre premier si procurorul general a durat. A avut replici de o parte si de alta, dar mai ales nuante de ton. In chip asemanator, convorbirea procuror-presedinte, care a dus la ceea ce presedintele a numit mediere intre Executiv si juridic, a durat cum a durat si convorbirea presedinte-premier, imediat dupa plangerea lui Ilie Botos.

Sa nu fi stiut Calin Popescu Tariceanu ca legea interzice STS inregistrarea convorbirilor?

Fireste ca a stiut.

Nu de alta, dar Declaratia din Parlament n-a fost o replica data spontan, ci un text elaborat de consilieri, citit si rascitit inainte de a fi prezentat in Parlament.

Sunt toate premisele sa credem ca premierul a solicitat dinadins ca STS sa dezvaluie inregistrarile. Chiar daca le-ar fi inregistrat, STS nu si-ar fi putut permite sa recunoasca.

Astfel, printr-o lovitura abila, premierul Calin Popescu Tariceanu a pus capat oricarei tentative de a afla continutul convorbirii sale cu Ilie Botos.

Solicitarea adresata STS putea fi facuta si intr-un alt context. Premierul putea profita de una dintre numeroasele intalniri cu presa pentru a lansa aceasta provocare.

Pentru a lansa o torpila catre Palatul din Deal.

Calin Popescu Tariceanu nu s-a multumit sa ceara STS dezvaluirea convorbirii. Domnia-sa a tinut sa lamureasca contextul in care l-a sunat pe procurorul general. Aparent, aceasta lamurire se inscrie in logica argumentarii. Dom- nia-sa a vrut sa justifice de ce a pus mana pe telefon. Ne-am fi asteptat ca premierul sa spuna ca retinerea lui Dinu Patriciu, membru marcant al PNL, investitor important in Romania de azi, se constituia intr-un eveniment despre care un prim-ministru nu putea sa nu stie fara a se expune ridicolului. Calin Popescu Tariceanu n-a explicat astfel. Domnia-sa si-a justificat preocuparea fata de retinerea lui Dinu Patriciu, calificand-o drept un abuz.

Un abuz al cui?

Declaratia politica ne dezvaluie, in chip senzational, ca premierul si presedintele au discutat timp de cinci ore, in noaptea de 27 spre 28 mai 2005, despre relatia dintre ei, pornind de la retinerea lui Dinu Patriciu.

Daca era un abuz al Justitiei, o discutie de cinci ore, si pe tema relatiilor dintre cei doi, nu-si avea rostul.

Prin aceasta dezvaluire, la care nu-l obliga nimeni, Calin Popescu Tariceanu ne sugereaza un raspuns:

Era vorba de un abuz al lui Traian Basescu. Un abuz prin care presedintele il viza pe el, amic si partener de afaceri al lui Dinu Patriciu.
×