Premierul si gaina

Urcase prea sus ca sa tina seama de caracterul desuet al unor valori morale ca recunostinta, corectitudinea, sinceritatea...

Motto: "Gaina sau umanitatea sunt aici doar detalii care, masurate la o scara mai mare, cum e, sa spunem, aceea a universului, au absolut aceeasi valoare. Restul nu e nimic altceva decat prejudecata." - (Miroslav Krleza - "Banchet in Blituania")

Se imprimavarase de-a binelea chiar si la Cornu, localitate tolanita la buza muntilor inca inzapeziti. Soarele pripea dezinhibat, scaldand imprejurimile intr-o lumina robusta, clara. La ferma intaiului pasarar al natiei, randuielile erau cele de duminica. Trecuse Pastile, iar din sarbatoarea oamenilor muncii nu mai ramasese decat gustul ranced al Forumului Muncitoresc. Premierul ajunsese tarziu, in noapte, la resedinta atat de mediatizata, dar orataniile il simtisera si-l salutasera in graiul lor incalcit si intraductibil. Era obosit si apasat de grijile tarii. Dormi incordat si inciudat. Vizita in Franta il iritase nespus, cu reprosurile diplomatice, dar tot vorbe otravite erau, ce naiba!, legate de masacrarea ursilor bruni. Sau umorile Bardoatei, atatate de cainii maidanezi. Dar cel mai tare il oftica ramanerea in afara UE, stare pe care promisiunile de integrare viitoare n-o puteau indulci.

Se trezi devreme si iesi in curtea imensa, gazonata englezeste si primenita cu razoare de flori neaose. Se intinse pe un sezlong, inchise ochii si lasa ca razele solare, caldute si usoare, sa-i mangaie pleoapele. Ultimele vizite, cu tumultul lor electoral, il epuizasera. Sa strabati atatia kilometri pe drumuri sparte si printre case invariabil prapadite, de parca te-ai afla in evul mediu, era deja o corvoada sacaitoare. Luxul exorbitant la care il "condamnase" rangul inalt ii sensibilizase peste masura simturile, asa incat inadaptabilitatea lui proverbiala il punea in situatii stingheritoare. Apoi, norodul scos in strada cu anasana de obedientii activisti locali, ca sa-i gadile orgoliul ulceros si ca sa asculte supus aceleasi minciuni de 14 ani... Nu-i placea, desigur, dar era silit sa indure baile de multime, mai ales ca... Dar nu, inca nu se hotarase. Se dadea in vant dupa saloanele elegante, impopotonate cu intelectuali mierosi si malaieti. Suporta anevoie mirosul acru-intepator al transpiratiei plebei proletare si nici nu stia cum sa inflacareze gloata, cum s-o ridice si s-o izbeasca de pamant, ca pe o dobitoaca neascultatoare, sau s-o prosteasca, s-o dezmierde cu fraze mestesugite care s-o atinga la sufletul slab. Era un orator mediocru si tocmai de aceea ii ura de moarte pe Vadim si Basescu, inzestrati cu lipici la poporul nevoias si gloduros. Era innebunit, de asemenea, dupa aranjamentele de culise, dupa combinatiile oculte, aducatoare de profituri inimaginabile. Il fascina puterea transmisa prin firele nevazute si neiertatoare ale sistemului cladit pe supusenie absoluta. Orice ordin al sau ajungea acolo unde trebuia, multumita armatei de profitori fanatici, care cumparasera tot ce fusese de vanzare. Nu intamplator Berlusconi devenise idolul sau in ale politicii vazute ca afacere personala, de familie. Nutrea o slabiciune organica pentru smecherii capabili sa inventeze inginerii financiare de succes, semn ca adolescenta, ca si copilaria, de altfel, traite in rigiditatea austera a bibliotecilor, ii creasera acest complex, ce dospise amicitii si cardasii discutabile, controversate. Copilul cuminte de odinioara, care nu sparsese geamuri si nu se caftise cu baietii din cartier, impins la maturitate in functia de sef al guvernului si al partidului conducator, descoperi brusc spiritul viril al gastii.

Discursul scolaresc al elevului cu temele mereu invatate si cu unghiile taiate nu doar ca nu-i mai era suficient pentru a fi premiant, dar il si incurca in lupta cu celelalte jivine politice. Noroc ca se gaseau la fiecare pas indivizi dispusi sa-si manjeasca mainile cu o destituire sau arestare din "ratiuni de partid si de tara". Dincolo de interesele sale insatiabile, nu distingea decat insi tematori si obsecviosi, a caror sacrificare si inlaturare era o chestiune de timp, indiferent de fidelitatea ce i-o aratasera candva. Urcase prea sus ca sa tina seama de caracterul desuet al unor valori morale ca recunostinta, corectitudinea, sinceritatea... Curand, avea sa scape si de alde Mischie si Ivanovici, patratosii baroni care-i sifonau toalele fine de euroatlantic spilcuit. Aproape ca-i venea sa urle de bucurie, dar ceva il intrista, coplesitor de dureros. "De n-ar fi Batranu’, as fi intr-adevar cel mai puternic roman", mormai pentru sine Premierul. Destinul lui de om parelnic mare era in continuare la cheremul vesnicului Presedinte, fara de care nimic nu misca in Romania. "Si daca el nu ma vrea la Cotroceni?", se intreba Adrian, cu chipul schimonosit de disperare.

Deschise ochii speriat si-i paru ca ziua ranjeste perfid, dusmanoasa si lunecoasa, aidoma zambetului iliescian. Simti o atingere molatica pe gamba piciorului dezgolit si auzi cotcodacitul melancolic al gainii sale preferate. Mimi, caci asa o botezase pe cea mai vrednica ouatoare a fermei, il ciugulea dragastoasa. Premierul o privi inmuiat si, in margelusele ei oculare, de-o goliciune emotionanta, se regasi cutezator si neinfrant, frumos si destept. Puternic. Se hotari pe loc, sigur pe el. "Candidez!", rosti pentru sine, in vreme ce zburatoarea domestica se sparcui de adoratie pe papucii de belfer ai stapanului.

P.S. Desi a aparut in luna mai a anului 2004, articolul este azi, din pacate, mai actual ca oricand. Il republic pentru uzul "matusilor" care asteapta, cu senila nerabdare, sa-i imbogateasca din pensiile lor pipernicite pe "nepotii" arghirositi ai politicii dambovitene.