x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Presedintele altora

0
17 Dec 2004 - 00:00

Ion Iliescu e un om intelegator. In ’90 a inchis ochii cand unii au venit cu ideea unei legi prin care oamenii sa-si faca firma. A fost de acord si cu ideea bizara de a permite unor cetateni sa-si faca case mai mari ca ale altora. Dupa 1992 s-a destins complet: a dat voie unora sa-l critice dupa 11 noaptea la televizor. Nu le-a dat voie mult, doar cateva luni, ca avea si omul rabdarea lui. In 1996 a facut cel mai mare gest de larghete: a lasat pe un cetatean neverificat, fara referinte si complet in dezacord cu el, sa ajunga presedintele Romaniei. Nu i-a cedat insa si puterea - si nici omul acela n-a stiut sa i-o ia.

Dupa 2000, presedintele Iliescu s-a distins printr-un aer aproape regal, cu minusul ca n-a incercat niciodata sa-i vindece pe leprosi prin simpla atingere. S-a despartit de noi indemnandu-ne sa votam un candidat pe care il cunostea pasamite mai bine. Si ne-a lasat cadou, intr-un destin perfect circular, o scena de strada cu Miron Cozma in prim-plan.

In 1992, cand am vorbit prima oara in calitate de ziarist de Ion Iliescu, nu mi-am imaginat niciodata ca voi ajunge sa scriu despre el si dupa 12 ani. Era in vremea aceea un om in varsta. Avea dreptul, conform legii, la 8 ani de Presedintie. Iata-l ca pleaca abia dupa un deceniu si ceva. E drept, am facut o pauza formala de Iliescu. Dar chiar si in acea pauza a fost suficient de puternic incat modelul sau de actiune politico-sociala sa functioneze. Spre inamicii sai politici au plecat din nou regimentele din Valea Jiului, un fel de Tinut Mordor al Romaniei. Lipsa de imaginatie? Sa-i spunem consecventa, e un cuvant care ii place mai mult. Si nu se face sa-l contrazici.

De fapt, Ion Iliescu si-a petrecut batranetea in calitate de presedinte al tineretii mele. Fara ca eu si generatia mea sa aiba vreodata (cu exceptia catorva luni cu Emil Constantinescu) presedintele ei. Ion Iliescu a ales mereu sa ne evite. Sau sa caute intre noi olimpicii, fotbalistii si cantaretii care sa fie de acord sa se pozeze in tacere cu el la ceremonii de premiere. A zambit la noi, dar n-a fost niciodata curios sa stie de ce nu-l placem. Stia oricum ca tara lui e alta.

Ion Iliescu a ales sa fie presedintele majoritatii. O idee buna pentru o cariera politica demna, intr-o tara cu institutii vechi de 500 de ani, ca Anglia. In cazul nostru insa, Ion Iliescu si-a castigat locul prin votul celor cu o singura idee in cap: sa nu mai auda si vada aplicata nici o idee noua. Presedintele nostru n-a avut nevoie de votul celor cateva sute de mii de romani educati, urbani, activi, inteligenti si ramasi inca in tara. I-a fost suficient sa fie amic cu ceilalti. I-a fost destul sa faca politica pentru trecutul Romaniei. La fel ca si alegatorii sai, Ion Iliescu a ales sa-i ignore pe reprezentantii in carne si oase ai viitorului. Asta in acelasi timp in care Presedintia elabora documente pentru urmatorii 25 de ani...

S-ar zice ca ne despartim trist de Ion Iliescu. Tristetea e insa ca nu ne despartim de el. Ion Iliescu a reusit sa transforme o populatie de oameni speriati de schimbare in 1990 intr-una de gardieni ai imobilismului. Mesajul sau social-democrat, perfect uman in aparenta, n-a facut decat sa-i impiedice pe oameni sa gaseasca in ei curajul de a-si construi viata singuri. Saracia lor, pana la urma, e si cea a ideilor. Si e o mostenire mai importanta decat cea a unui biet decret de gratiere sau revocare...
Citeşte mai multe despre:   editorial,   iliescu,   ion

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de