Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Divinitatea băsesciană presupune şi delegări de sfinţenie. Zeul Boc sau muza Udrea, titanul Stolojan sau marmoreeanul Videanu sunt şi ei admişi in Olimpul prezidenţial. Procedura in sine e căt se poate de simplă şi de inspiraţie medievală. Devine zeitate-delegată cel/cea care ingenunchează in faţa zeului şi ii jură supunere. Olimpienii nu mai fac parte nici ei din "clasa politică", nu se "expiră", avănd termenul de garanţie nelimitat şi, ca atare, şi nu trebuie schimbaţi.
In sfărşit, Traian Băsescu a reuşit să afirme, succint şi fără ocolişuri, ceea ce sugerează, in fapte şi vorbe mai lungi, de trei ani: "Avem o clasă politică expirată. Clasa politică nu e capabilă să deservească interesul public". "Avem", adică "au". El şi mai cine? Nu era mai corect să spună "suntem"?
Acest spaţiu e prea strămt pentru o analiză adevărată a problemei, adică a stării in care se află clasa politică de la noi. Dacă veţi pune cap la cap articolele publicate de mine pe această temă, veţi avea o imagine despre felul cum găndesc şi despre argumentele pe care, spre deosebire de şeful statului, mă străduiesc să le aduc atunci cănd trag concluzii. Astăzi o să mă rezum la un aspect colateral dar nu mai puţin important.
Traian Băsescu nu se consideră parte din clasa politică romănească. Aceasta e şmecheria fundamentală pe care se bazează construcţia de imagine din mandatul său. Nu e un om ales de oameni ci este o divinitate, coborătă cu hărzobul din cer, să rezolve nemernicia celor care au condus ţara pănă azi.
Ideea in sine nu e nouă. Monarhiile antice, cu deosebire cea egipteană, se revendicau direct din divinitate, altfel spus faraonul era chiar zeul. La romani, Augustus s-a proclamat şi el zeu, pentru că era "fiul" lui Cezar pe care tot el l-a proclamat zeu. (Pare un fel de joc piramidal dar a funcţionat). In Europa Evului Mediu, monarhii nu mai erau chiar divini ci delegaţi de divinitate, prin sfăntul mir ei căpătau calitatea de reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe pămănt şi puteau face şi un număr limitat de minuni, cum ar fi tămăduirea furunculelor.
Una din caracteristicile regalităţii divine este lipsa absolută de răspundere. Cum să pedepseşti un zeu? Cum să-l intrebi pe Ramses cine a furat piramida? Chiar şi in secolul abia trecut, Constituţia Romăniei prevedea negru pe alb, că regele nu răspunde in faţa legii. Pentru actele lui erau răspunzători miniştrii care le contrasemnau.
Nu sună cunoscut? Nu are Băsescu imunitate absolută după ce Constituţia a fost modificată tocmai ca să dispară asemenea imunităţi? Nu sunt de vină guvernul şi parlamentul pentru tot ce se petrece rău in ţara asta in vreme ce preşedintele (numele la modă pentru rege) işi dă doar cu părerea şi cere ajutor poporului să schimbe tot şi pe toţi?
Mă rog, nu chiar pe toţi. Divinitatea băsesciană presupune şi delegări de sfinţenie. Zeul Boc sau muza Udrea, titanul Stolojan sau marmoreeanul Videanu sunt şi ei admişi in Olimpul prezidenţial. Procedura in sine e căt se poate de simplă şi de inspiraţie medievală. Devine zeitate-delegată cel/cea care ingenunchează in faţa zeului şi ii jură supunere. Olimpienii nu mai fac parte nici ei din "clasa politică", nu se "expiră", avănd termenul de garanţie nelimitat şi, ca atare, şi nu trebuie schimbaţi.
Zeii sunt nemuritori, prin urmare trăiesc un prezent continuu. Consecinţa imediată: ei nu au trecut. Nu au dosar nicaieri. Nu au biografie politică. Nu au condus ministere şi primării. Nu au legătură cu găurile din asfalt sau din flotă. Nu şi-au dat singuri casă. De fapt, zeii nu au casă, au temple, pe care şi le alocă din patrimoniul primăriilor. Ei nu au vorbit aiurea despre căinii vagabonzi, despre axe cu americanii sau lacuri ruseşti.
Preşedintele divin Băsescu propune poporului său o dogmă simplă, o luminiţă la capătul infernului: eu m-am născut să vă scap de cei răi. Şi in traducere liberă din limba sanscrită: eu m-am născut din haos şi vă conduc in haos.
Acest spaţiu e prea strămt pentru o analiză adevărată a problemei, adică a stării in care se află clasa politică de la noi. Dacă veţi pune cap la cap articolele publicate de mine pe această temă, veţi avea o imagine despre felul cum găndesc şi despre argumentele pe care, spre deosebire de şeful statului, mă străduiesc să le aduc atunci cănd trag concluzii. Astăzi o să mă rezum la un aspect colateral dar nu mai puţin important.
Traian Băsescu nu se consideră parte din clasa politică romănească. Aceasta e şmecheria fundamentală pe care se bazează construcţia de imagine din mandatul său. Nu e un om ales de oameni ci este o divinitate, coborătă cu hărzobul din cer, să rezolve nemernicia celor care au condus ţara pănă azi.
Ideea in sine nu e nouă. Monarhiile antice, cu deosebire cea egipteană, se revendicau direct din divinitate, altfel spus faraonul era chiar zeul. La romani, Augustus s-a proclamat şi el zeu, pentru că era "fiul" lui Cezar pe care tot el l-a proclamat zeu. (Pare un fel de joc piramidal dar a funcţionat). In Europa Evului Mediu, monarhii nu mai erau chiar divini ci delegaţi de divinitate, prin sfăntul mir ei căpătau calitatea de reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe pămănt şi puteau face şi un număr limitat de minuni, cum ar fi tămăduirea furunculelor.
Una din caracteristicile regalităţii divine este lipsa absolută de răspundere. Cum să pedepseşti un zeu? Cum să-l intrebi pe Ramses cine a furat piramida? Chiar şi in secolul abia trecut, Constituţia Romăniei prevedea negru pe alb, că regele nu răspunde in faţa legii. Pentru actele lui erau răspunzători miniştrii care le contrasemnau.
Nu sună cunoscut? Nu are Băsescu imunitate absolută după ce Constituţia a fost modificată tocmai ca să dispară asemenea imunităţi? Nu sunt de vină guvernul şi parlamentul pentru tot ce se petrece rău in ţara asta in vreme ce preşedintele (numele la modă pentru rege) işi dă doar cu părerea şi cere ajutor poporului să schimbe tot şi pe toţi?
Mă rog, nu chiar pe toţi. Divinitatea băsesciană presupune şi delegări de sfinţenie. Zeul Boc sau muza Udrea, titanul Stolojan sau marmoreeanul Videanu sunt şi ei admişi in Olimpul prezidenţial. Procedura in sine e căt se poate de simplă şi de inspiraţie medievală. Devine zeitate-delegată cel/cea care ingenunchează in faţa zeului şi ii jură supunere. Olimpienii nu mai fac parte nici ei din "clasa politică", nu se "expiră", avănd termenul de garanţie nelimitat şi, ca atare, şi nu trebuie schimbaţi.
Zeii sunt nemuritori, prin urmare trăiesc un prezent continuu. Consecinţa imediată: ei nu au trecut. Nu au dosar nicaieri. Nu au biografie politică. Nu au condus ministere şi primării. Nu au legătură cu găurile din asfalt sau din flotă. Nu şi-au dat singuri casă. De fapt, zeii nu au casă, au temple, pe care şi le alocă din patrimoniul primăriilor. Ei nu au vorbit aiurea despre căinii vagabonzi, despre axe cu americanii sau lacuri ruseşti.
Preşedintele divin Băsescu propune poporului său o dogmă simplă, o luminiţă la capătul infernului: eu m-am născut să vă scap de cei răi. Şi in traducere liberă din limba sanscrită: eu m-am născut din haos şi vă conduc in haos.
