x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Preşedintele e din nou un mărunt chibiţ electoral

Preşedintele e din nou un mărunt chibiţ electoral

de Ion Cristoiu    |    12 Mai 2009   •   00:00

E deja un nărav al politicienilor noştri de a-i trata pe români ca pe nişte proşti. Desigur, dacă ne gândim la făgăduielile absurde cu care PD-L şi PSD au sedus electoratul în noiembrie 2004 mai sunt români uşor de tras pe sfoară.



Se mai găsesc însă şi români vaccinaţi antipoliticianism, în stare să se prindă rapid de trucurile ieftine ale partidelor. Astfel, n-am nici o îndoială că unii au zâmbit când liderii PD-L şi-au declarat surprinderea la apariţia lui Traian Băsescu în toiul sindrofiei de la Sala Palatului.

În postură de actor de provincie, Emil Boc a mimat prost uimirea de a se fi trezit pe neaşteptate cu domnul preşedinte la uşile Sălii Palatului, încercând zadarnic să intre fără invitaţie. În realitate, totul a fost rodul unei regii ieftine, fără un prea mare efort de creativitate. Ivit din fundul sălii, după principiul Hocus-Pocus, Traian Băsescu a ţinut un discurs mobilizator, aducând sindrofiei entuziasmul sincer al sălii, greu de creat, chiar şi în condiţiile aţâţării forţate de pe scenă de cuvântările lui Emil Boc, Elena Udrea sau Monica Macovei.

Discursul ar fi trecut fără prea mare ecou în presă dacă, la un moment dat, Traian Băsescu n-ar fi zis următoarele: "Spre satisfacţia multora, vreau să vă spun că o să umblu mult în ţară în perioada următoare. Nu pentru că aş fi în campanie electorală, pentru că îmi place să umblu printre oameni, tot mandatul am fost, dar vreau să văd cum se investesc cei circa 9 miliarde de euro pentru investiţii direct din buget.

Voi fi pe şantiere, aşa cum voi fi şi în locurile unde vă sărbătoriţi oraşele, şi în mai, iunie, şi în iulie, august, septembrie, octombrie, decembrie şi ianuarie".

De ceva timp, elita politico-intelectuală a ţării şi-a găsit o preocupare intensă din dezlegarea ghicitorii: Va candida sau nu Traian Băsescu? Explicabil în aceste condiţii că pasajul anunţând deplasările în ţară a fost luat ca o putină de lapte acru, bătut bine pentru a scoate la suprafaţă untul: Concluzia că Traian Băsescu va candida la prezidenţialele din acest an.

Ba chiar, luând în considerare că, în enumerarea lunilor care-l vor surprinde în vizite de lucru vorbitorul a enumerat decembrie şi ianuarie, observatorii politici au stors concluzia că Traian Băsescu şi-a dezvăluit încrederea în obţinerea unui nou mandat. Aşa cum am mai spus şi scris, Traian Băsescu va candida. Nu asta a vrut să anunţe însă la sindrofia de la Sala Palatului.

Pentru că, în declaraţia despre deplasările în ţară, domnia sa nu s-a referit la campania pentru prezidenţiale, ci la campania pentru europarlamentare. Aşa cum s-a văzut chiar din prezenţa anticonstituţională la lansarea candidaţilor unui partid, Traian Băsescu va prezent cu trup şi suflet, alături de

PD-L, în campania pentru alegerile de la 7 iunie 2009. De când a ajuns preşedinte, Traian Băsescu s-a implicat în toate campaniile electorale ale PD-L. Se va implica şi în campania aceasta. Desigur, încalcă din nou Constituţia, amestecându-se în bătălia dintre partide.

De fiecare dată însă când s-a implicat în campanie ca un mărunt chibiţ electoral al PD-L, Traian Băsescu s-a grăbit să apeleze la trucuri ieftine, menite a-l apăra de acuzaţia privind încălcarea Constituţiei.

Înaintea scrutinului parlamentar din 2008, Traian Băsescu şi-a justificat implicarea în campania electorală prin iminenţa Crizei. Ne amintim cu toţii turneul său pe la firme din Bucureşti şi din ţară sub pretextul că strânge date despre Criză pentru a le putea prezenta viitorului premier. Nu ştim dacă le-a strâns. Ştim însă că după alegeri nu s-a consemnat nici un moment public în care Traian Băsescu să-i pună în braţe lui Theodor Stolojan mai întâi şi lui Emil Boc mai apoi, într-un cadru solemn, date şi concluzii privind Criza.

Manevra asta era însă în strânsă legătură cu alta: Proclamarea fără odihnă că domnia sa va desemna premierul indiferent de rezultatele alegerilor. Era limpede că în desemnarea premierului un criteriu important devenea disponibilitatea desemnatului de a fi de acord cu viziunea lui Traian Băsescu despre Criză. Desemnatul nu putea fi altul decât un lider al PD-L.
Acum, potrivit anunţului lui Traian Băsescu, va merge în vizite de lucru.

Desigur, pentru un preşedinte care s-a dus până acum doar la iarmaroace, hramuri, serbări câmpeneşti şi reuniuni organizate anunţul nu putea decât să ne surprindă. Pe noi, cel puţin, în chip plăcut, deoarece am reproşat în dese rânduri lui Traian Băsescu că poposeşte doar în realităţi sărbătoreşti. Numai că aceste deplasări se schiţează drept turnee electorale în favoarea PD-L sub pretextul că vrea să vadă cum se investesc cele 9 miliarde de euro împrumutate.

Fireşte, Traian Băsescu nu va ajunge cu implicarea până la rostirea de lozinci genul: Votaţi PD-L la scrutinul europarlamentar! Fiind însă vorba de investiţii ale Guvernului Emil Boc, domnia sa va face popasuri pe şantierele deschise de miniştrii responsabili cu investiţiile. Altfel spus, de miniştrii PD-L.

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial pd-l