x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Presedintele lipitorilor de afise

Presedintele lipitorilor de afise

de Marius Tucă    |    09 Noi 2004   •   00:00

V-am spus sau nu v-am spus? Si chiar daca as fi facut-o mai mult ca sigur ca nu m-ati fi crezut. Nu pentru ca n-as fi avut dreptate, nu pentru ca n-ati fi avut incredere in mine, ci pur si simplu pentru ca nu se observa, nu se simte, nu se vede.

A inceput campania electorala, asta voiam sa spun! Stiu, va pufneste rasul si ma intrebati, va intrebati: "Care campanie electorala?". Dar stiti bine ca v-am avertizat ca o sa lipseasca dezbaterile fata-n fata, ca o sa fie o intrecere de poze, sloganuri si videoclipuri electorale. Stiu, nu m-ati crezut! Mai degraba v-ati gandit ca spun asta tocmai pentru a-i intarata pe baieti sa iasa la bataie. Stiu, de asemenea, ca m-am inselat intr-o privinta.

Totusi, o sa aiba loc o confruntare fata-n fata la care nu m-am gandit si pentru care imi cer iertare. N-o sa fie la fel de spectaculoasa ca aceea dintre candidatii la Presedintie, dar va semana cu ea, iar pe alocuri va fi chiar mai spectaculoasa. E vorba de lupta dreapta, o lupta de a fi si a nu fi pe stalpii de telegraf, ziduri, cabine telefonice etc., lupta lipitorilor de afise.

Ei sunt cei care vor duce greul acestei campanii electorale, ei sunt cei care vor consuma cea mai mare cantitate de energie pe metru patrat, ei sunt cei care vor face cea mai mare risipa de aracet, lacuri si vopsele, ei sunt varful de lance al strategiilor electorale.

Probabil ca tot ei vor fi singurii care vor aparea in dezbaterile televizate fata-n fata, vorbindu-ne de viitorul Romaniei si al copiilor nostri, despre integrarea europeana si tehnologia informatiei. Stiu, veti spune de-a dreptul revoltati, ca nu v-ati propus sa votati pentru alegerea presedintelui lipitorilor de afise, ci chiar pentru alegerea presedintelui Romaniei.

Si, pana la urma, care e diferenta, v-as putea raspunde? Dar n-am suficient curaj pentru a spune asta si atunci va intreb doar: si ce conteaza? Si ce mai conteaza? Si conteaza?

×
Subiecte în articol: editorial