x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Preşedintele, plătit prost cu ora!

Preşedintele, plătit prost cu ora!

de Dan Constantin    |    13 Aug 2010   •   00:00

Cel mai bine plătit bugetar al ţării - Băsescu Traian - a început să cârâie şi el că are leafă mică. Obişnuit la alba-neagra prin porturile lumii, l-a făcut din vorbe pe un profesor care îl întreba pe preşedintele tuturor românilor cum s-ar descurca să trăiască din vreo 9 milioane de lei. În faţa cifrelor seci, Băsescu Traian a avut o ieşire din corzi: Bine, dom' profesor, dar lucrezi doar 16 ore pe săptămână; faţă de mine care lucrez 16 ore pe zi, eşti chiar mai bine plătit!

Fraza va intra în analele şmecheriei politice, va fi răsucită pe toate părţile şi, peste ani, va rămâne un reper de judecată al epocii Băsescu. Nicolae Ceauşescu îndemna, la frig, să mai pui o haină în spinare. Băsescu zice să mai pui nişte ore suplimentare ca să ajungi la nivel, dacă nu te ajungi cu banii. Simplu ca "bună ziua!", nici nu le-a dat prin cap puturoşilor de profesori "reţeta" oferită la tot cartieru' de preşedinte. Întâi, şeful statului a simţit-o pe pielea lui în familie, aşa că nu vorbea din auzite. Eba, mezina, lucra la fosta "Steaua roşie", cu juma de normă, şi lua o leafă pe oră, mai mare decât a tăticului primar.

Tot din lipsă de ore n-a putut cea mică "să termine" o facultate în SUA, aşa cum crede şi acum preşedintele. În loc de 12 ore de credit, fata lu' tata, specializată în part-time, a luat doar 9 ore şi a rămas fără diplomă la James Madison University. Despre orele lipsă ale Ioanei nu vorbim. Ea a reuşit să le completeze la câştiguri - cu vânzări anterioare şi ocoliri de impozite, la driblat fiscul cu TVA. Cel puţin aşa zice tata, vrând să-şi bage fata la apă pentru că nu l-a ascultat în situaţia cu Bodo.

Revenim la sfatul părintesc dat profesorului cu simbria orară mare de către dl Băsescu, omul cu simbria/h mică. Capul ţării este cu adevărat pus la munci grele şi prost plătite. Are tot dreptul să aibă oftică pe profesori, pe doctorime, pe artişti, în general, pe toţi nevolnicii ăştia care vor să trăiască bine pentru simplul motiv că au învăţat buchea cărţii. Ei huzuresc în continuare la şcoală, scoţând pe bandă rulantă alte generaţii de nevolnici pretenţioşi care uită că sunt în capitalism. Păi, în capitalism munceşti, tată, dacă ai diplomă, masterat, doctorat şi alte şmecherii care nu ţin de foame. Te scoli mata la 5 dimineaţa, când se trag obloanele la Bambu, vinzi nişte ziare până pe la 8. Intri la ore, le dai la mucoşi extemporal şi ieşi în timp ce ăia copiază să împrăştii prospecte pentru cârciuma din colţ. În pauza mare poţi plimba căţelul doamnei croitorese de modă, şi ea pe aproape de şcoală.

La 12 fix, dai fuga la fast-food, să serveşti clienţii grăbiţi, că la şaorme se primesc şi băieţii cu carte. Pe la 16 pleci la spălătoria auto, unde ţi-ai mai luat nişte ore. Cu o pauză de ţigară, până laşi curat la locul de muncă, nici nu ştii cum s-a făcut 21 fix. Adică, după 16 ore, poţi să fii şi tălică egalul la muncă al preşedintelui. Nu te mai uita noaptea când ajungi acasă, pe la mogulii cei răi, că te intoxică, îţi bagă în cap să fugi din ţară, te mint că nu trăieşti bine. Dacă vrei să te uiţi, să pierzi nopţile aiurea, o faci pe barba ta, că mâine la 5 cine drac' se mai scoală când sună goarna capitalismului?

Tot aşa, zi după zi, până se termină mandatul preşedintelui care cade în brânci de oboseală. Ai senzaţia că-i uşor să fii preşedinte? Nu l-ai votat mata, chiar şi de două-trei ori (dacă pui şi referendumul de suspendare), ca să trăieşti bine?
Reţeta prosperităţii Băsescu are ceva greu de înţeles: cel care câştigă mult pe oră se plânge; cel care are leafă babană cade noaptea leşinat de invidie pe profesorul cu leafa mică.

Domnule Băsescu, ştiţi cât vă simpatizez! Vă dau şi eu un sfat din inimă: ca să vă crească leafa pe oră nu mai munciţi, bre, atâta! Lăsaţi-ne şi pe noi să respirăm!
Dacă veţi munci doar o oră pe săptămână, ajungeţi să fiţi plătit de 16 ori mai mult decât profesoraşul care vă pune întrebări. Şi meritaţi chiar mai mult! O juma de oră, pe săptămână - câştigul de 32 de ori mai mare decât sărăntocul ăla de l-aţi băgat zilnic în capitalism de la 5 la 21!

O să prindeţi gustul banului nemuncit şi o să cereţi singur să nu mai prestaţi nici o secundă la Cotroceni. Veţi avea o leafă de plus infinit ori mai mare decât secăturile astea care vă mănâncă ficaţii mai ceva ca Johny Umblăreţul.
Şi, zău, se linişteşte toată lumea!

×
Subiecte în articol: editorial