x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Prezervativele umflate şi legate cu sfoară de streaşină

Prezervativele umflate şi legate cu sfoară de streaşină

de Ion Cristoiu    |    09 Noi 2008   •   00:00

Satul se dă în vânt după manşoanele de cauciuc. Pe cinci prezervative poţi lua o oală de lapte prins nesmântânit, cu vas, cu tot.



Părculeţul cu arbori săraci şi bănci jerpelite din faţa Gării de Nord. O lume amestecată, cum e cea dinaintea plecării cu trenul. Un bărbat şi o femeie, provinciali după înfăţişare, mănâncă pâine cu roşii de pe o bucată de ziar, aşternută pe bancă în chip de faţă de masă. Perfect educaţi, folosesc cuţit şi furculiţă. Pe care le spală după aceea la firul de apă anemic al ţâşnitoarei din aramă coclită. Un soldat încearcă să cucerească o tânără adâncită în lectura unei cărţi cu scoarţe groase. Doi îndrăgostiţi se privesc cu o intensitate neliniştitoare.
Cei mai mulţi stau pe bănci fără să facă nimic. Stau şi cată în gol.
O fetiţă de 3 ani, pornită pe cont propriu de la banca pe care bunica îm­ple­teşte un ciorap cu seriozitatea cu care s-ar concepe un sistem filosofic, a întâlnit un câine. Cei doi se opresc la vreun metru distanţă, fascinaţi unul de celălalt. Fetiţa îl priveşte cu un amestec de spaimă şi admiraţie. E un ogar zvelt, cu albul burţii marcat de pete negre. Are botul umed şi ochii inteligenţi. Făcându-şi curaj, fetiţa se apropie de câine. Păşeşte alandala, pe picioruşele strâmbe şi nesigure. Câinele o aşteaptă. Şi când fetiţa ajunge lângă el, ridică laba în aer ca şi cum ar saluta. Râsul fetiţei umple aleea. Câţiva inşi s-au trezit din somnolenţă. Bunicuţa tresare şi ea. O clipă dă să sară şi să se năpustească în ajutorul odraslei. Dar câinele, după acest salut generos, se trânteşte la picioarele fetiţei, gudurându-se delicat.

*

SCENĂ CU BABE

Pe drumul judeţean se vede un grup de babe care se întorc de la iarmaroc cu pungi de prezervative primite pe gratis de la nişte tinere cu fustiţă scurtă şi ciz­me de prostituată, membre ale unei Asociaţii de promovare a mijloacelor contraceptive. E o iniţiativă de Ziua Inter­na­ţi­o­nală a contracepţiei. Satul se dă în vânt du­pă manşoanele de cauciuc. Pe cinci pre­zervative poţi lua o oală de lapte prins nesmântânit, cu vas cu tot. Prezervativele sunt folosite pe scară largă drept recipient de uscat fasolea. Se umplu prin
turnare, se leagă cu sfoară şi se atârnă de strea­şină. Turiştii în trecere prin sat vor păstra amintirea de neuitat a şirurilor de prezervative mişcându-se uşor sub boa­rea înserării la casele cu cerdac înflorit.

*

COADĂ LA SIROP
Căldură mare pe Calea Griviţei. Că­suţele înşirate fără discernământ de o parte şi de alta a străzii par şi mai jerpelite ca de obicei. În faţa fiecăreia stau trântite pe asfalt, cu fustele adunate în jurul lor, vânzătoare de seminţe fără vârstă. Băieţaşi goi puşcă se aleargă în jur, ţipând cât îi ţine gura, veseli că nu reuşesc să se cârpească reciproc. La intersecţie tramvaiele vor să treacă unul îna­intea altuia. Maşinile, blocate, claxonează întruna, prosteşte. Inşi tuciurii se dau pe lângă tine şi, şoptind tainic, îţi arată, des­fă­când scurt, ca într-o străfulgerare, sa­co­şele pline de pachete de ţigări stră­ine, săpunuri scumpe, gumă de mestecat. Coadă la sifon cu sirop. Vânzătoarea ia paharele murdare, le ţine un pic în şuvoiul robinetului şi le vâră sub aparat. Cum gara e aproape, toată lumea vrea să-şi ia, pentru călătoria cu trenul, provizii de lichid. Recipientele diferă după persoană şi personalitate. Unii folosesc sticle obişnuite, cu dop de plastic prins de gâtul recipientului. Alţii, sticle de whisky, cinzano, campari. Cei mai mulţi se înfăţişează vânzătoarei cu sticle de lapte fără capac. Dintr-o ladă veche se vând şi sticle de suc, o băutură maronie şi lipicioasă. Pentru aici şi pentru acasă. Majoritatea, pentru aici, altfel spus, pentru trotuarul din faţa chioşcului, plin de inşi care beau ţinâd sticla la gură, ca şi cum ar cânta la trompetă. Ajutoare de vânzător, o tinerică sfrijită, urâţită de coşuri, nu vrea să ia sticlele prezentate de un domn respectabil. Susţine că sunt de bere. Domnul nu se enervează. Cu gesturi calme, răstoarnă pe tejghea puţin lichid dintr-o sticlă. Să vadă tâmpita asta, zice el, că-i vorba despre o sticlă de parfum!

*

DE ZIUA NAŢIONALĂ
De Ziua Naţională a României, în principalele parcuri bucureştene s-au distribuit oale cu fasole şi cârnaţi, precum şi textul Imnului de Stat al României, varianta integrală.

*

A VRUT SĂ CUMPERE PARTIDUL DE GUVERNĂMÂNT
La un moment dat, Călin Cândea, un îmbogăţit din contrabanda cu găini de ornament,  voise să cumpere şi partidul de guvernământ. Nu reuşise, deoarece pentru aşa ceva trebuie revizuită Constituţia. Asta ar fi presupus însă bani, mulţi bani şi, după un rapid calcul estimativ, Călin Cândea renunţă.

  • Din volumul Veselia generală. în curs de apariţie.

×
Subiecte în articol: editorial