Prezidenţialele lui Care pe Care (II)

Spuneam în numărul anterior că, forţând Constituţia, Traian Băsescu a transformat România într-o republică prezidenţială. Deşi au denunţat această transformare, contracandidaţii lui Traian Băsescu o iau însă ca un dat deja existent.

La un dialog pe Realitatea TV, Crin Antonescu a fost întrebat ce fel de guvern va alcătui dacă va ajunge preşedinte. Din câte se ştie, atât liberalii, cât şi social-de­mo­craţii au susţinut înaintea scrutinului din 2008 că preşedintele n-are nici o prerogativă în alcătuirea guvernului.

Şi aveau dreptate.

Potrivit articolului 103, preşedintele României poate face doar atât: să desemneze un candidat pentru funcţia de premier după consultarea partidelor reprezentate în parlament dacă nici o formaţiune n-a obţinut majoritatea. Prerogativa vizează, indiscutabil, postura de mediator al preşedintelui.

Din punct de vedere constituţional, Tra­ian Băsescu a bătut câmpii în campania electorală. Când a venit însă momentul faptelor, a procedat corect. Până la ur­mă, formarea noului guvern a avut loc prin medierea preşedintelui. E drept că nici PSD, nici PNL şi nici UDMR, care avertizaseră cum îi vor pune ele preşedintelui pe masă guvernul alianţei lor, n-au schi­ţat nici un gest măcar în această direcţie.

Realitatea creată de Traian Băsescu după cinci ani de mandat îşi spune cuvântul şi în ce priveşte orizontul de aşteptare al electoratului. Şi pentru că stilul Traian Băsescu a venit pe o nostalgie după Tătuc a românilor, la scrutinul din 2009 electoratul va judeca pe contracandidaţii lui Traian Băsescu şi după imaginea unui preşedinte jucător.

Ici-colo se mai aud voci potrivit cărora românii vor opta pentru un preşedinte altfel decât preşedintele jucător. Românii pot vota, desigur, un altfel de preşedinte decât Traian Băsescu în ce priveşte lipsa de eleganţă, coborârea la gesturi de restaurant, impulsivităţile iresponsabile. În nici un caz însă ei nu vor vota un altfel de preşedinte decât unul care le va lăsa impresia că nu va moţăi la Cotroceni, că se va implica, într-un cuvânt, că va fi un preşedinte jucător.

Chiar dacă uriaşă prin punerea în joc a unui post realmente puternic în România de azi, transformarea radicală a preşedinţiei nu explică, totuşi, nota de care pe care previzibilă în cazul scrutinului din acest an. Ambele tabere ştiu că rezultatul scrutinului va avea un impact nu numai asupra destinului politic al unora, dar şi asupra destinului pur şi simplu al acestora. Un Traian Băsescu victorios înseamnă pentru adversarii săi un Traian Băsescu lipsit cinci ani de acum încolo de grijile unui nou mandat. Ceea ce a făcut în primul mandat unor adversari precum Adrian Năstase sau Dinu Patriciu se poate repeta - şi în formule mult mai grave - şi faţă de alţi adversari.

La rându-i, Traian Băsescu şi ai lui, ştiu că după prăbuşire, nici el, nici familia, nici apropiaţii săi nu vor avea scăpare.

După cum spuneam recent la un taifas cu Robert Turcescu pe Realitatea TV, vor tri­mite la DNA şi calul Mariei Bă­ses­cu. La DNA condus de Daniel Morar, pentru că, în gloriosul stil românesc, primul care va executa ordinele noilor stăpâni va fi şeful DNA. Cu vreo lună în urmă, la Zig-Zag de pe Antena 3, Adrian Cioroianu profeţea că lui Traian Băsescu i se pre­gă­teş­te, dacă nu va mai fi reales, ceea ce le-a fă­cut el mul­to­ra. Acest specific al prezidenţialelor va face din scrutin un mo­ment de care pe care. Se înţelege că ta­be­rele în confrun­ta­re vor arunca în luptă toa­te mijloacele corecte sau (şi mai ales) incorecte. În aceas­tă bătălie pe viaţă şi pe moarte trusturile de presă, toate în mâi­nile mo­gu­li­lor mari sau mici, vor fi fo­lo­si­te ca principală armă de luptă. Scandalurile Eba, Mo­nica Ridzi din ultimul timp sunt doar o imagine palidă a ceea ce se va întâmpla. Deocamdată, Traian Băsescu şi ai lui par în defensivă. Nu ştiu cum vor reveni la ofensivă în condiţiile majorităţii trustu­ri­lor care-i sunt ostile. Dacă e o defensivă rea­lă, Traian Băsescu are deja o proble­mă. Dacă e una jucată, s-ar putea să asis­tăm la un şir de lovituri date de gruparea lui Traian Băsescu. Oricum, la nivelul presei, radicalizarea confruntării politice va lăsa tot mai puţin loc pentru cei neînregimentaţi sau, mă rog, pentru cei care în­cear­că să fie comentatori şi nu chibiţi.

Dar nu numai atât. Mulţi jurnalişti îl înjură pe Traian Băsescu la posturile mo­gu­lilor. O fac în chip cinstit. În chip cinstit îl critică pe Mircea Geoană. Va veni însă o vreme când grupările anti-Băsescu vor trebui să opteze pentru un contra­candidat al acestuia. Dacă acesta va fi Mircea Geoană, după cum se vede din opţiunile celor doi moguli, mă tem că jurnaliştii care-l înjură şi-l vor înjura în mod cinstit pe Traian Băsescu vor avea probleme în a-l mustra cât de cât pe Mircea Geoană. Această temere explică gestul meu de a nu mai colabora cu contract plătit cu vreun trust de presă. S-ar putea să mă în­şel. E mai bine însă să iau măsuri de pe acum.