x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Priceperi negative

0
Autor: Tudor Octavian 21 Sep 2009 - 00:00
Privind în urmă, îi spune vârstnicul domn Popescu reporterului care-i ia un interviu, viaţa nu mai e un şir de întâmplări, ci o cheltuială de timp. Întâmplările pot fi povestite şi în câteva cuvinte. Şi, atunci, mă întreb: pe ce s-a dus timpul? O bună parte din timp l-am irosit vorbind lung despre treburi care puteau fi discutate şi scurt. Asta e, am vorbit prea mult.

Domnul Popescu trece drept o persoană tăcută, care spune întotdeauna repede ce-i de zis, fără explicaţii şi comentarii de complezenţă. Reporterul îi ia un interviu, pentru că podurile foarte mari nu pot fi proiectate fără el. Foştii studenţi, care au deschis ateliere proprii de proiectare, toate cu comenzi importante de la stat, şi-l dispută pentru priceperea lui, recunoscută în mai multe ţări. E un gen de pricepere negativă, care n-are nume în manuale.

El e "domnul care ştie ce nu-i bine să faci", "ce nu trebuie în nici un chip să faci", "ce nu merită să faci".
Cu toate acestea, bătrânul inginer e convins că a pierdut ani de viaţă ocupându-se de lucruri ce puteau lipsi. Cel mai mult, spune el, regret timpul consumat cu nişte oameni care mă sileau să mă ocup de ei, ca să muncească mai prost decât cei de care mă ocupam puţin sau deloc. Treceau drept harnici, fiindcă veneau primii la lucru şi plecau ultimii, în vreme ce băieţii cu idei, care rezolvau aceleaşi probleme tehnice distrându-se şi vorbind despre femei, erau consideraţi superficiali. Cel mai bun om al meu a fost dat afară deoarece, când a fost întrebat de directorul cel mare de ce e la fumat în balcon, şi nu e la planşetă, a răspuns: "Aici pot să gândesc. Înăuntru nu pot să gândesc, pentru că mă adorm ceilalţi.

Ba mai şi sforăie". "Pe cine auzi matale sforăind?", l-a întrebat directorul. "Sforăie pe dinăuntru", a zis el.
Reporterul îi mărturiseşte bătrânului cu ce temeri a venit la interviu. Mi s-a spus că sunteţi un ins dificil, care fără nici un motiv ar putea să-mi zică: Gata, interviul s-a terminat. Mi-a rămas faima asta, spune inginerul, de pe vremea când eram solicitat să vorbesc despre poduri, eu pricepându-mă mai bine la trecerea timpului. Mă căutau să le fiu consultant oameni de afaceri, cărora degeaba le explicai că îi poţi învăţa doar ce nu trebuia, ce nu era bine, ce nu era rentabil să facă. Ei voiau să-i sfătuiesc ce să facă. Se spune că Michelangelo sculpta un cal într-un bloc de marmoră, iar un copil l-a întrebat de unde ştia artistul că în blocul acela se găsea un cal. Se spune că tot Michelangelo, când a fost întrebat de un papă cum îşi realizează sculpturile, ar fi răspuns: E simplu, iei o bucată mare de marmoră şi scoţi din ea tot ce nu-i trebuie operei pe care o vezi numai tu dinainte cu ochii minţii.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de