Prietenia a fost muză pentru actori

„Sunt vagabondul vieţii mele, măturător de praf de stele... Am fost şi prinţ, şi cerşetor, un trădător, un om cinstit, numai cu viaţa de actor eu niciodată n-am glumit!”. Fredonau mai în fiecare seară fermecătoarea melodie compusă de Temistocle Popa, la restaurantul boemei bucureştene, doi prieteni la cataramă: Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică. Depănau amintiri, scene memorabile din destinul lor de actori pe culmea artei scenei. Arcuşul lăutarului le atingea obrazul, licoarea din pahare chema vorbele de duh. Prietenia superbă dintre cei doi îi monta pentru continue performanţe actoriceşti. Sufletul cald, profund, al lui Ştefan Iordache a ştiut şi să înfrumuseţeze prietenii cu alţi actori de zbor înalt ai României. Când Ştefan Iordache nu ştia cum s-o ajute pe căţeluşa lui să nască şi zbuciumul ei dura de ore lungi, l-a chemat pe prietenul Amza Pellea, care a sosit în viteză cu Dacia lui, a demarat spre medicul veterinar şi, către orele dimineţii, s-au întors la casa lui Iordache cu puiul lângă căţeluşă. De mare semnificaţie este destăinuirea pe care a făcut-o Ştefan Iordache, la in moment dat, în emisiunea mea de la Antenă. Îmi povestea că, după căderea cortinei în spectacolul de seară, rămâne ultimul în teatru, iese pe scenă şi rosteşte o replică din piesă, apoi porneşte spre casă pe străzile pustii de noapte. În miez de noapte, la biroul de acasă, descifrează rolul din piesa viitoare, cu repetiţie a doua zi. În faţa unei replici din viitoarea piesă, pe care simte că n-a pătruns-o până la ultima silabă, Ştefan Iordache îi dă telefon prietenului George Constantin, uriaşul actor. George Constantin se îmbracă în fugă şi vine în mijlocul nopţii la amicul Iordache, analizând până în zori subtilităţile replicii în discuţie.

O nobilă prietenie i-a legat zeci de ani pe Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Au bucurat inimile românilor cu talentul, umorul lor. Nu pot să uit ţipătul de durere al lui Arşinel lângă sicriul marii artiste: „Stela! Stela!”.