x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Prima candidatură depusă pentru şefia Armatei

Prima candidatură depusă pentru şefia Armatei

de Razvan Belciuganu    |    29 Iul 2010   •   00:00

În acest an, mandatul amiralului Gheorghe Marin la şefia Statului Major General se termină, iar cea mai înaltă funcţie din organigrama Armatei devine vacantă. Conform principiului proiectat de fostul şef al SMG, generalul Mihail Popescu, ca în fruntea Armatei să se rotească reprezentanţii celor trei categorii de forţe, ar veni rândul Forţelor Aeriene să preia comanda.

În funcţia de şef al Forţelor Aeriene a fost numit, după dispariţia de arme de la Ciorogârla, generalul Ion Aurel Stanciu. Zilele trecute, într-o declaraţie făcută pentru Radio România Actualităţi, generalul a trecut la un atac în picaj asupra problemei care îl frământă cel mai mult din poziţia sa: atât de amânata achiziţie a avioanelor multirol care să înlocuiască flota de MIG-uri. Am aflat, astfel, de la general că, deşi oferta SUA pentru livrarea de avioane F-16 second-hand a expirat la 3 iunie, aceasta nu înseamnă că procesul de achiziţie s-a închis. Dimpotrivă, s-a avansat un nou termen pentru perfectarea achiziţiei, 3 august. Teoretic, până la acea dată, MApN trebuie să trimită scrisoarea de intenţie şi să transfere deja prima tranşă de 750 milioane de dolari, în plină criză economică.

Este prima oară când se vorbeşte deschis despre o opţiune deja avută în privinţa dotării Aviaţiei Militare, într-o primă fază, cu avioane F-16 la mâna a doua. Aceasta în ciuda faptului că în comunicatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 23 martie se spune că s-a aprobat propunerea MApN, iar Consiliul a trimis-o Parlamentului "pentru luare în dezbatere şi decizie". Pentru a-şi prezenta ofertele îmbunătăţite, reprezentanţii competitorilor lui F-16, Eurofighter şi Gripen, au fost la Parlament. Generalul Ion Aurel Stanciu s-a mai avântat în faţa microfonului radioului naţional să afirme că această opţiune pentru F-16 este cea preferată de piloţii militari români cu experienţă. Ceea ce este doar o declaraţie "politică".

Într-adevăr, piloţii români sunt încântaţi de F-16, dacă se poate ultima variantă, aşa cum sunt încântaţi şi de Gripen, şi de Eurofighter, şi de F-18, nou să fie şi cât mai în ton cu actualele performanţe tehnologice. Apoi, ce înseamnă piloţi militari cu experienţă? Experienţă în funcţie de ce? De MIG? Din păcate, nu există un nucleu de piloţi care să fi testat un număr de ore semnificativ fiecare avion care s-a înscris în cursa pentru dotarea României. Aşa ceva nu este posibil în cazul avioanelor.

Te-ai fi aşteptat ca şeful Forţelor Aeriene să argumenteze alegerea aducând în discuţie parteneriatul strategic cu SUA, desfăşurarea de operaţiuni comune viitoare, uşurinţa cu care se poate face mentenanţa pentru acest tip de avion, cel mai uzitat în misiunile din ultimele decenii, oriunde pe glob. Aş fi dorit ca şeful Forţelor Aeriene să se arate interesat de programul de offset al americanilor, despre care aceştia nu pomenesc nimic-nimic, care astfel ar întoarce banii în România şi ar crea locuri de muncă, ar pune bazele unei cooperări în afaceri, ştiinţă şi înaltă tehnologie pe termen lung. Dar generalul Ion Aurel Stanciu nu-i politician şi nu trebuie neapărat să aibă astfel de preocupări. Cum şeful Armatei se numeşte politic, generalul doar a pocnit din călcâie şi în acest fel "zboară" cu prima şansă.

×
Subiecte în articol: editorial