x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Prima zi, ultima zi...

0
Autor: Florin Chilian 15 Ian 2007 - 00:00

Sunt un om viu, cu tot ce poate insemna asta, si cu bune si cu rele. Am printre gene si stele, si noroi. Sunt si curva si sfant, si inger si demon, si print si cersetor.

Cata bucurie, cata fericire ar trebui sa fie cuprinsa intre limitarile de timp integrate in "definitiile" primei si ultimei zile? Cata speranta, cate vise implinite, cate zambete, cate lacrimi, cate amagiri, cate renuntari? Cata viata?!
Responsabilitati...
Responsabilizari... raspunsuri...
Cuvinte... .

..respirari... Citeam ce am scris pana acum, citeam si ce au scris altii, citeam si comentariile...
E firesc totul. Asa trebuia sa fie, totul e asa cum ar fi trebuit sa fie, dar nu ca o predestinare ci ca o fireasca trecere prin zile, continuitate...
Am plecat de la decizia de a scrie un an intreg si de a reda in scris povestea lui, asa cum a fost ea clipa de clipa. Greu, tare greu sa reduci cuvintele la orizontul hartiei. Un exercitiu de vointa de cele mai multe ori decat o bucurie. Au fost insa si fericiri trecute din semne dragi in insemnari. Viata ca viata cu tot ce inseamna ea, cu firescul si nefirescul ei, cu exagerarile si platitudinile din fiecare zi.

Citeam si ma intrebam de ce si pentru care motiv trebuie sa parem mereu exemple de corectitudine si echilibru, de moralitate si senin?!

De ce si pentru care motiv trebuie sa ne diferentieze puterea de a impune iluzia modelului de urmat si nu adevarurile ce ne fac ce suntem de fapt?!
Eu nu sunt deloc asa!
N-am starea de echilibru imprimata in gene! Sunt momente cand nici dracul si nici Dumnezeu nu au definitiile haului emotional de la stanga sau de la dreapta, in care ma duc incercand mai apoi sa ma echilibrez in raport de ce cred eu atunci ca e limita, si daca ei nu pot, atunci cum as putea sti eu pe unde sunt?! Excese in care 260 ramane in urma doar un grup de cifre pe cadranul masinii, cand, desi incerci cu o incrancenare demna de o cauza mult mai buna sa-ti bei mintile cu toata bautura din lume, nu reusesti si, invariabil, nereusita, esecul imbatarii, betiei... Cuvinte care latra, care musca cu rautate din propriile intelesuri, rautati gratuite fata de oameni ce nu merita asta... Nimic nobil in dementele astea.

Nu am de gand sa par mai catolic decat Papa, si-mi cer iertare daca asta s-a inteles.
Nu ma intereseaza asa ceva.
Sunt un om viu, cu tot ce poate insemna asta, si cu bune si cu rele. Am printre gene si stele, si noroi. Sunt si curva si sfant, si inger si demon, si print si cersetor. Sunt un om viu si cred cu sinceritate ca adevaratul motiv, pentru ca imi este permis sa scriu aici, in paginile Jurnalului National, este acela ca incerc sa modific mereu raportul asta de egalitate intre bine si rau din mine insumi spre mai bun, spre mai bine.
Prima zi, ultima zi...
...intre ele e muzica-norocul-sansa mea...
"muzica"... raspunsul unei intrebari ce nu a fost pusa niciodata.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de