x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Primăvara din vis

0
Autor: Marian Nazat 20 Apr 2011 - 20:39
Primăvara din vis


162036-p4060013-21aprilie.jpgÎnfloriseră toţi pomii pe uliţă, la Islaz. Toţi deodată, căpiaţii! Până atunci o făcuseră pe rând, într-o succesiune numai de ei ştiută. Când unul îşi scutura claia inflorescentă, altul abia se zgâia la soare dindărătul unor muguri pirpirii. Acum, însă, parcă se vorbiseră să pocnească în aceeaşi clipă magică. şi aşa se şi întâmplase, că nu era copac neîmpodobit cu ciorchini de flori. Albe, cu vinişoare rozalii. Puzderie. Oriunde îţi aruncai ochii nu vedeai decât ramuri pe care dansau, în rochiţe imaculate, mirese cu nemiluita. Gingaşe şi radioase, căuşe  de lumină. Destule săriseră pe pământul  încă reavăn şi se prinseseră la joc.

Se învârteau zglobii şi chicoteau inocent. Aerul cald  răspândise parfumul lor ameţitor, şi cerul aţipise de la blânda bucurie a sacrelor făpturi. M-am fâstâcit de frumosul revărsat asupra mea şi am rămas pironit în mijlocul  drumului. Singur în paradisul floral. Pe linie nu se zărea nimeni. Doamne, şi ce linişte se încuibase! Doar foşnetul cântat al crăcilor ce-şi legănau pruncuţele înfăşate în scutece dalbe. Casele dispăruseră şi ele în dosul noianului de flori, fu­seseră înghiţite în cupele descântecului primăvăratic. Da, astfel trebuie să arate pa­ra­disul! Din fericire, eu l-am cutreierat. De-ade­văratelea vă spun, chiar am fost acolo! Noaptea trecută, în vis.

Altădată, primăverile copilăriei mă purtau în paradisul islăzean şi habar n-aveam de mi­nunea ce se săvârşea. Se încălzea dintr-odată şi pământul începea să râdă. Zău, nu vă mint! În hohote, uneori, şi de atâta râs i se crăpa pielea. Alteori delira, prins de fierbinţeală. Îi simţeam febra prin picioarele desculţe, dar nu-l cruţam deloc. Îl scormoneam  întruna cu degetele şi-i spărgeam coaja spuzită de vânt. Cruzime de ţânc, că altcumva nu-mi explic ciudata zgândărire! Din crăpături ţâşneau trupuri gracile şi drepte de viorele, zambile şi narcise. Ori de lalele, roşii şi galbene (garoflaţi, în zicerea arhaică a băştinaşilor). Le privegheam de cum ridicau primul glod. Mai apoi treceam să le dau bineţe în fiecare dimineaţă, nerăbdător şi curios. Înaintea mea soseau roiuri de albine şi bondari, cu pântecele mirosind a polen. Zumzăiau cu necontenire şi se roteau nervoşi în juru-mi, preocupaţi să mă alunge, să mă gonească din lumea ce le era promisă  o fărâmă de viaţă, nu mai mult.

Cu ei mă întâlneam şi sub moşmonii ninşi, unde ne ciondăneam pentru o porţie de beţie, de vrajă nerisipită nici azi. Zăboveam îndestul cercetând florala alcătuire şi nu mă lămuream neam cum de era posibilă dumnezeiasca zămislire. Curând, florile se mutau pe răzor, sluţite şi sfâşiate de ploile reci sau de adierile potrivnice. Putrezeau în iarba răsărită stingher, amestecată cu nămolul devorator. Corcoduşul îşi schimba iute culoarea, îl cotropea verdele şi mă podidea plânsul. Jeleam florile duse. La  fel se petrecea şi cu zarzării, cu piersicii sau cu gutuii, dar cu intensitate domolită. Sărbătoarea moşmonului era unică şi de aceea fericirea şi suferinţa resimţite nu se  comparau.

În plină maturitate, am nimerit o primăvară de basm la Salcia, vatra lui Zaharia Stancu. Satul „desculţilor” e aşezat în vale, de-a lungul şoselei care coboară dinspre calea ferată. O şosea lină, despărţind case şi oboare prăpădite, gata să se ruineze. Soarele se cocoţase la nămiaz şi pripea prin geamul maşinii. De sus, de pe spinarea dealului, mi s-a înfăţişat iarăşi paradisul. Moşmoni cât cuprindeai cu privirea, încărcaţi de flori. De-o parte şi de alta a drumului, aidoma intrării în rai din imaginaţia aprinsă a muritorilor. Mi s-a oprit răsuflarea, încremenit în fascinaţia născocită din nimicul divin. şi transformat în bondar, am zburat de colo-colo, lacom de nectarul unei primăveri de poveste.

Azi-noapte îmi căzuseră aripile, eram un om în toată puterea vârstei tomnatice, şi totuşi îmi transfiguram primăvara. Dar nu oriunde, ci la Islaz, pe uliţa din care cred că n-am plecat vreodată. Păi, cine a pomenit să-ţi părăseşti visul?

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de