x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Primiti cu anticoruptia?

Primiti cu anticoruptia?

24 Mar 2005   •   00:00

"Suntem in grafic, iar angajamentele sunt respectate. Vom face mai putin discurs politic si mai multa actiune", a anuntat, la intoarcerea de la Bruxelles, facand referire la semnarea Tratatului de aderare la UE, premierul Tarcineanu.

Ca prin minune, cu doar cateva ore inaintea sosirii primului-ministru, parca pentru a arata ca faptele bat vorbele, echipa neobositei Monica Macovei postase, pe site-ul Ministerului Justitiei, in vederea dezbaterii, un proiect de strategie nationala anticoruptie pentru perioada 2005-2007.

Scoaterea acestui iepuras din palaria de magician a ministrului Justitiei nu e deloc intamplatoarea. Alianta D.A. s-a impus in alegerile generale promovand un violent discurs anticoruptie. Insusi presedintele Basescu a definit acest flagel, dupa instalarea sa la Cotroceni, ca o amenintare la adresa sigurantei nationale, trasand astfel una dintre prioritatile Guvernului Tariceanu. Mai mult decat atat, Romania este restanta, intre altele, in drumul sau catre UE, taman la intarirea capacitatii institutionale de lupta impotriva coruptiei, fapt subliniat cu fermitate in cursul oricarei intalniri intre politicienii romani si oficialii europeni. Transparency International defineste, de pilda, coruptia drept "cel mai serios obstacol in calea aderarii Romaniei la UE". Stare de fapt consemnata si confirmata, de altfel, si in cursul recentei vizite la Bruxelles a sefului Executivului de la Bucuresti.

Ca Guvernul, prin unul dintre cei mai importanti vectori de imagine din componenta sa, in speta ministerul condus de Monica Macovei, s-a repliat si a reactionat rapid reprezinta in sine un fapt laudabil. La fel cum e de salutat incercarea de transparentizare (macar partiala) a acestui demers, ca urmare a supunerii proiectului dezbaterii publice. Nu in ultimul rand, bune si absolute necesare sunt o serie de obiective cuprinse in documentul respectiv: revizuirea legislatiei fiscale in domeniul scutirilor si esalonarilor la plata, modificarea conditiilor de pensionare a magistratilor, dezimunizarea notarilor si a executorilor judecatoresti, scoaterea PNA de sub pulpana Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie si coordonarea unitatilor de lupta impotriva coruptiei, verificarea acuratetii declaratiilor de avere ale demnitarilor si functionarilor de stat.

Din pacate, insa, indiferent cata promptitudine, determinare sau rigurozitate ar razbate din demersul Ministerului Justitiei, amplul proiect de strategie contine si cateva comicarii strecurate parca special pentru a arunca tot efortul in ridicol. Mai exact, cateva prevederi cu iz de ONG strain de realitatile Romaniei profunde, slabiciune veche a doamnei Macovei, sunt de-a dreptul caraghioase. Cum altfel poate fi categorisita informarea si consultarea liceenilor cu privire la strategia anticoruptie? Am inteles ca operatiunea ar urma sa aiba loc la orele de educatie civica, probabil intre religie si educatia sexuala. Cine sa-i informeze, profesorii umiliti, prost platiti si lesinati de foame care-i obliga sa faca meditatii cu ei? Si la ce sa-i consulte? Daca-s mai folositori banii decat produsele? Mai departe, ce cauta obligativitatea PNA de a intocmi si prezenta, anual, rezultate convingatoare privind combaterea coruptiei la nivel inalt? Adica iar facem norma la procurori? Si, daca da, cati barosani si de la ce partide trebuie sa umfle acestia pe an? Se respecta si aici algoritmul politic? Daca la finele anului nu ies la numar coruptii, se poate lucra la arestari, fara plata dubla a orelor suplimentare, de Craciun si Revelion, in loc de Plugusor si Sorcova? Aceste observatii nu sunt singurele care pot fi aduse proiectului. Probabil ca specialistii in drept se vor inscrie la cuvant cu adaugiri specifice.

Eu, unul, insa nu pot intelege in ruptul capului - si nu cred ca voi fi in stare sa pricep vreodata - cum reuseste clasa politica romaneasca (in ansamblul ei, aici nu-i vorba neaparat de cine-i azi la putere), cu o voluptate demna de o cauza mai buna, sa puna rahat pana si pe clantele usilor de la camerele de oaspeti.

×
Subiecte în articol: editorial