x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Primiţi cu recensământul?

0
Autor: Ana-Maria Păunescu 23 Oct 2011 - 21:00

Trebuie sa primim, autoritatile ne roaga sa fim cooperanti, sa ne purtam civilizat cu recenzorul, sa-i deschidem usa si, numai daca are ecuson si geanta albastra, sa avem toata increderea in intentiile bune care il aduc in pragul casei noastre. Pana aici, nici o problema. Suntem o tara educata, cel putin asa ne place sa se spuna despre noi, suntem oameni moderni, care stiu sa se adapteze oricaror situatii de viata.

Vine recenzorul, se legitimeaza, in caz de neincredere totala scoate si car­tea de identitate. Are fisele pre­ga­ti­te, e respectuos si nu vrea decat sa-si faca datoria, cu cat se termina mai repede interogatoriul, cu atat mai bine, toti avem treaba, tuturor ne place sa stam sambata la pranz li­nis­titi, cu cei dragi. Nu-mi amintesc daca am mai prins vreun re­cen­sa­mant. Si daca, totusi, l-am prins, cu siguranta s-au ocupat ai mei de tot, iar eu, fiind atunci minora, nu am fost in­tre­rupta din banalele activitati zilnice, de copil ocupat si somnoros.

Anul acesta, insa, am fost foarte atenta la intrebari, la ce a notat domnul care ne-a batut la usa, la fiecare cifra din codul meu numeric perso­nal, pe care unii cetateni am inteles ca refuza sa il dea, fara sa riste vreo amenda din partea autoritatilor competente. Dupa datele obisnuite, nu­me, prenume, locul nasterii, data nas­te­rii, urmeaza si niste intrebari cel putin neobisnuite. Cate camere lo­cuibile aveti? Si care e suprafata lor exacta? Cred ca nici cei mai cons­ti­in­ciosi cetateni nu au asteptat recen­zo­rul cu masuratorile facute, cu metri pa­trati notati pe categorii... Pentru cei care stau la bloc, cele doua in­tre­bari despre baia si bucataria in casa au fost amuzante, mai ales ca multi l-au poftit pe reprezentant in bu­ca­ta­rie, cu usa deschisa si spre baie si spre su­fra­gerie. Curte la bloc, unde sa fie baia, ca la tara, inca nu se gaseste des prin Bucuresti.

'Traiti in uniune consensuala cu ci­neva?' In ce? A, uniune consensu­a­la, concubinaj, adica. Daca e cazul sa raspundeti da, curiozitatea celor care au formulat intrebarile nu se opreste aici. 'De cand? Luna si anul, va rog.' Ca la spovedanie. Ca-n fata pe­re­telui de marturisiri, unde pa­ca­te­le ni se iarta si nota de plata a destinului nu ni se mai incarca exagerat de tare. De intrebarile despre handi­ca­puri (vedere, auz, comunicare, memorie, urcatul scarilor etc.) fiecare trece cat de repede ii permite ulti­mul buletin medical. 'Alte domicilii ati avut? Daca da, unde, cand si de ce v-ati mutat in Bucuresti?' Luna si anul, iarasi. Pentru oamenii care au ve­nit la doi-trei ani in capitala, de ma­na cu parintii, pentru aceia care, prac­tic, nu-si amintesc o alta viata de­cat aceasta pe care o traiesc in pre­zent, trebuie sa fie un chin sa-si aduca aminte luna si anul primului domici­liu in Bucuresti.

Poate reusesc, totusi, sa aproximeze, punand cap la cap amintirile cuprinse intre primii trei ani de viata. Eu m-am nascut aici, nu am avut niciodata alt domiciliu si, totusi, a trebuit sa fiu cooperanta si sa raspund la aceeasi intrebare. 'Cand ati venit in Bucuresti?' 'Cand am venit si pe lume, decembrie 1990.' 'In ce scop?' In ce scop am venit pe lume? Nici eu nu mi-am gasit, deocamdata, raspuns exact la aceasta neliniste. Ca sa nu mai pierdem timpul cu tot felul de amintiri si de judecati, am bifat, pana la urma, rubrica referitoare la probleme de familie, mai exact reintregierea familiei. Fara sa mai interpretez intrebarea, evident stangace, fara sa mai comentez usoara incoerenta observata, am raspuns si am trecut mai departe, ca sa-l scap pe domnul re­cenzor de indoieli si ca sa-l ajut sa-si faca treaba, oricum obositoare, ori­cum plicticoasa si greoaie.

Recensamantul se termina la sfarsitul lunii. Nu dureaza mai mult de jumatate de ora sa dati curs ru­ga­mintii autoritatilor de a colabora pentru niste rezultate cat mai exacte. Mai ales daca va inarmati cu rabdare si umor, ca sa nu criticati prea dur con­ti­nu­tul chestionarului. Primiti cu re­cen­samantul? Primim cu re­cen­samantul, trebuie sa primim, am in­te­les oricum ca pana acum a mers greu si s-au inregistrat date putine. La inceputul anului viitor, se vor face publice niste informatii din acest stu­diu. Cine stie? Poate chiar foloseste la ceva sa stim cati suntem si cati dintre noi pot urca sau nu scarile fara insotitor.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de