x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Primul pas al Rusiei în NATO

Primul pas al Rusiei în NATO

de Razvan Belciuganu    |    09 Apr 2008   •   00:00

SCENARII ÎN CIORNĂ
Alexander şi-a luat grăbit mapele albastre şi a plecat spre camera 354 a hotelului din centru. Clientul cel mai important al Institutului pentru Tabieturi Alese îl aştepta cu ultimele veşti. Alexander lucra la Institut de peste 30 de ani şi, de cînd devenise cercetător principal, avea privilegiul să se întîlnească faţă în faţă cu finanţatorul.



SCENARII ÎN CIORNĂ
Alexander şi-a luat grăbit mapele albastre şi a plecat spre camera 354 a hotelului din centru. Clientul cel mai important al Institutului pentru Tabieturi Alese îl aştepta cu ultimele veşti. Alexander lucra la Institut de peste 30 de ani şi, de cînd devenise cercetător principal, avea privilegiul să se întîlnească faţă în faţă cu finanţatorul. Cînd a deschis uşa, consilierul pentru strategie al secretarului general al NATO, un bătrînel distins şi din a cărui vorbă administratorul Alianţei nu iese nici măcar un milimetru trasat pe planiglob, l-a întîmpinat jovial: "Hai Alex, povesteşte-mi!". Consilierul urmărea, foarte interesat, o înregistrare cu viitorul preşedinte rus, Dmitri Medvedev. "Nici un stat nu poate fi încîntat de faptul că un bloc militar căruia nu îi aparţine a ajuns aproape de graniţele sale", spunea rusul.


"Excelenţă, summit-ul a ieşit bine, conform planificărilor noastre", s-a aşezat cercetătorul pe fotoliul masiv din camera de hotel şi şi-a înşirat mapele cu grafice sinusoidale, dînd de-o parte ceştile cu cafea aburindă. "A fost linişte, am arătat unitate, Marea Neagră pe fundal, bătrîna şi vechea Europă, cîte-un poliţist la fiecare copac, gazul ruşilor, întîlniri de taină şi cîte şi mai cîte", a răsuflat cercetătorul. "Da, a ieşit bine. Pe cine avem la Bucureşti?", a mormăit întrebător consilierul. "Lume pestriţă, Excelenţă. Ne-am bazat pe profesionişti, foarte creativi, dar care, de obicei, sînt puşi să facă treburi inutile şi n-au loc de indivizi ce-ajung în frunte. Lacomii de care vorbesc îşi dau grade între ei de chestori, generali şi ambasadori de nu le mai ajung umerii pentru stele, se fâţâie de colo colo zbierînd la subordonaţi ce trebuie să-i gîdile plăcut în urechi şi în tălpi şi împing în faţă aşa-zişi miniştri, politicieni prăfuiţi, fandosiţi şi şantajaţi. Toţi au mania să se facă doctori în ştiinţe, cu însăilări pompoase despre securitatea internaţională, ba chiar cea intergalactică. Luptă cu teroriştii cu tunul şi-şi dau cu părerea despre Alianţă, fără să ne pătrundă esenţa, mestecînd tot ce se poate să-i ţină ocupaţi. Şi-i ţinem ocupaţi!", şi-a continuat distant şi cu ton jos raportul. "Dar Alex, nu sînt aşa peste tot?", a surîs consilierul ducînd tacticos, ca un aristocrat ce este, piciorul drept peste cel stîng.


Alexander şi-a frecat subtil mîinile şi şi-a aranjat dintr-o atingere ochelarii pe nas. "Ba da, Excelenţă. V-am spus toate acestea fiindcă observăm ce se întîmplă la Bucureşti, cum îşi arogă unii meritele şi se autoflatează pentru organizarea summit-ului. Acum nişte miniştri găsesc prilej să îşi recompenseze slugile pentru evenimentul nostru, dar, de fapt, urmăresc să-i aranjeze pentru vremuri grele, cînd vor lăsa mandatele", a explicat cercetătorul. "Fii cu ochii pe ei!", a spus consilierul, deschizînd una dintre mape. "În afară de asta?", a întrebat arătîndu-i cercetătorului o pagină cu litere bolduite.


"Excelenţă, Institutul pentru Tabieturi Alese vă recomandă un sejur în Grecia. Să mai spună cineva acum că în Alianţă dictează americanii. Exact cum am plănuit, o ţară mică spune «Nu» şi pînă şi jandarmul planetei ţine cont, numai macedonenii n-au înţeles mesajul Atenei. Am arătat coeziune şi cînd Germania şi Franţa n-au vrut extindere. L-am determinat pe Sarko să revină la treburile importante ale NATO. Oricum, Ucraina şi Georgia mai mult ne-ar fi încurcat acum, pentru că mai au cîte ceva de rezolvat. Dar au fost cuminţi şi îi băgăm la ceasul potrivit. Avem o Alianţă, şi ea funcţionează!", a prezentat cercetătorul reuşitele. Strategul Alianţei a sorbit din cafeaua neagră şi fără zahăr: "Ceea ce mă bucur este că ne-a reuşit proiectul scutului anti-rachetă". "Excelenţă, ultimele evoluţii pe care le monitorizăm chiar ne fac să credem că proiectul este o necesitate şi o reuşită. Nu atît împotriva rachetelor Iranului. Tocmai de aceea am recomandat ca doborîrea de SUA a unui satelit militar care o luase razna să fie făcută publică. Prietenii să ia aminte. Interceptoarele noastre pot căuta pînă la peste 200 de kilometri deasupra scoarţei  terestre. Şi, ştiţi, China şi-a propus ca în deceniul ce vine să se concentreze pe dezvoltarea unei salbe de sateliţi militari", şi-a reluat cercetătorul raportul.  


"Aaaa, Alex, te-am chemat să te felicit!", a zîmbit binevoitor consilierul. "S-a descurcat foarte bine celălalt client important al tău, Vladimir Putin. Băţos, tăios, aspru, elegant, se vede că te-a ascultat." "Deh, Excelenţă, sufletul slav trebuie bine surprins. Poate vă mai gîndiţi la proiectul acela major, peste cîţi ani băgăm Rusia în NATO?"

×
Subiecte în articol: editorial şi-a