x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Principiul egalității în fața legii devenit facultativ?

Principiul egalității în fața legii devenit facultativ?

de Serban Cionoff    |    04 Sep 2018   •   09:58
Principiul egalității în fața legii devenit facultativ?

Duduie platformele de presă și paginile de socializare de declarații în care personalități ale lumii politice și de presei  sau oameni de diverse vârste și profesiuni îl mustră strașnic pe Darius Vâlcov pentru că a publicat un certificat medical din care reieșea că, în anumite privințe, starea de sănătate a #rezistentului Sandu (Sandi) Matei nu ar fi chiar foarte ok. Drept pentru care se cere pedepsirea sa exemplară.

Nici prin minte nu îmi trece să justific și cu atât mai puțin să scuz gestul  lui Darius Vâlcov. În definitiv, noi nu discutăm despre postările pe care le-a difuzat persoana particulară Darius Vâlcov ci despre mesaje pe care consilierul primului ministru al României, Darius Vâlcov, le-a difuzat sub proprie semnătură. De unde cred că este cazul să vin cu o întrebare de elementar bun simț: de ce nu a considerat domnia sa că, înainte de a lansa asemenea mesaje, ar fi bine să se sfătuiască, între patru sau mai mulți ochi, cu un specialist în probleme de comunicare politică? Pun întrebarea și tot eu renunț, fiindcă, Darius Vâlcov nu este decât excepția care confirmă regula, de vreme ce persoane cu pretenții de oameni politici ies în public sau pe sticlă cu tot felul de  declarații care mai de care mai neinspirate.   

Revenind acum la postarea lui Darius Vâlcov referitoare la Sandu Matei de data asta am impresia că, sub ochii noștri, se produce o profund incorectă inversare de situații. Sub impactul emoțional al gestului necugetat al lui Darius Vâlcov de a publica un anumit certificat medical (parcă din 2006 ?) s-a ajuns la situația în care #rezistentul Sandu Matei este inocentat și scos mai curat decât după o spălare la Nufărul, în vreme ce se cere imperios, ultimativ, ca Darius Vâlcov să fie, neîntârziat,  demis și trimis în judecată.

Practic, în anumite cazuri, se omite, nu chiar involuntar, faptul că la mitingul din Piața Victoriei Sandu Matei a snopit în bătaie un om de șaptezeci de ani, el fiind și un fervent propagandist al unor acte de violență, de haos provocat și întreținut sub faldurile acțiunilor de tip #rezist. Amnezie de care co-militanții săi profită vroind să facă uitate aceste foarte incomode adevăruri.

Nu sunt adeptul lui „dinte pentru dinte” și nici nu pot accepta ideea că bine i-a făcut Darius Vâlcov lui Sandu Matei când i-a publicat jenantul diagnostic, fiindcă și el l-a ciomăgit pe bătrânel în Piața Victoriei! Dar trebuie spus foarte clar că personajul numit Sandu Matei este cel care a luat parte activă la un miting neautorizat și a comis, cu bună știință, fapte interzise de lege și pedepsite prin lege. Și atunci cum vine treaba asta,  pe de o parte,  cineva- Sandu Matei în cazul de față- ignoră și chiar încalcă în mod flagrant legea, dar, pe de altă parte, atunci când se vede la ananghie, tot el, Sandu Matei strigă ca din gură de șarpe că legea trebuie să îl apere și să îi facă dreptate?

Două vorbe aș mai avea pentru apărătorii lui Sandu Matei. Le înțeleg supărarea și le respect sincera compasiune față de acest greu încercat personaj. Dar m-aș fi bucurat să le aud opiniile ferme, categorice și  atunci când Sandu Matei (alias Sandi)  îl călca în picioare pe omul acela de șaptezeci de ani. Oare un asemenea act barbar nu i-a scandalizat și nu i-a revoltat? Sau, poate, în cazul lui Sandu Matei, principiul egalității în fața legii are doar valoare facultativă?

Deocamdată doar în cazul lui!... 

 Între timp, în buna tradiție a lui Radio Erevan, din informațiile transmise presei de la  Ministerului Muncii și Justiției Sociale aflăm că, de fapt, nu era vorba despre un certificat medical ci despre un act administrativ care nu este considerat secret și care avea o valabilitate limitată, până în anul 2007! Ceea ce, pe fond, nu schimbă cu nimic discuția despre dublul standard cu care se operează în acest caz. De fapt, și în acest caz.

×
Subiecte în articol: darius valcov