x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Printul kirkiz

0
Autor: Tudor Octavian 01 Iul 2005 - 00:00

Intr-un orasel din Ardeal, unde nu se intampla de ani intregi nimic, am cunoscut un print kirkiz.

Intr-un orasel din Ardeal, unde nu se intampla de ani intregi nimic, am cunoscut un print kirkiz.

Dar ce zic eu ca nu se intampla nimic, cand tocmai asta era intamplarea, vizita printului, cu geamantanul lui cu carti politiste de inchiriat. Ca printul, care dadea carti cu ziua, ii determinase pe targoveti sa citeasca romane politiste frantuzesti ori ca ocupatia lui era consecinta unei pasiuni judetene inexplicabile, nascute, ca si epidemiile, din senin, nu conta. Important era faptul ca purta o caciula mare si neagra de astrahan si o manta neagra si lunga. De indata ce i-am fost prezentat, Excelenta Sa a deschis geamantanul cu carti si si-a dus mana la piept dupa portofelul cu fotografii. Se misca precum un actor cu experienta, care urma sa filmeze in productia unui regizor fara experienta. Isi juca, s-ar fi putut spune, rolul de print in fata unei asistente care ii aplauda toate aparitiile, fara sa stie de ce. "Ati mai cunoscut kirkizi?", m-a intrebat purtatorul caciulii de astrahan. Era o zi torida de iulie, odaia unde ne adunasem cei cativa culturnici si chibiti locali abia ne incapea, purtam toti camasi cu maneci scurte si tricouri, numai printul umbla in manta si cu caciula pe cap. Asa ca atunci cand m-a intrebat dac-am mai cunoscut kirkizi, era ca si cand m-ar fi intrebat dac-am mai intalnit nebuni.

In fotografii aparea o multime de ofiteri asiatici calare, care semanau intre ei ca chinezii. "Aici sunt eu", a zis printul, aratand spre un calaret, prin nimic deosebit de ceilalti.

Toate astea se petreceau prin 1980. In 1985, l-am reintalnit pe print la Olanesti. Numai ca acum era conte andaluz. Tot in vara lui 1985, pe o caldura de puteai sa innebunesti, am descoperit ca intre printii kirkizi si contii din Andaluzia exista unele asemanari. De exemplu, la caciuli. Si mai ales la faptul ca poarta si in iulie caciuli mari si negre de astrahan. "Nu mori de cald?", l-am intrebat. "E cald, dar asta e traditia la noi", mi-a raspuns contele, staruind sa-mi vanda o sepcuta din iasca, din cele care se gasesc prin statiuni. "Ti-a trecut - am zis ca sa nu ne auda nimeni - , cand te-am cunoscut in 1980 erai print kirkiz, dar uite ca ti-a trecut, te-ai facut bine." "Eroare - m-a corectat el, scotand de sub paltonul de conte andaluz un teanc de fotografii cu duci, arhiduci, marchizi, conti si alti nobili spanioli - , n-am fost niciodata print kirkiz. Ma confundati."

In 1991, am cunoscut un investitor italian. Vorbea o siciliana cu accent kirkiz, dar kirkiza veche, atestata inca de pe vremea cand printii asiatici stapaneau Andaluzia si se imbogateau exportand in toata Europa sepcute de iasca. Purta o caciula aproape noua de astrahan si o manta neagra pana in pamant, aproape noua si ea. Astfel de imbracaminte gaseai, daca rascoleai bine baloturile de la ajutoare si in noile buticuri cu marfa de lux. Tocmai achizitionase o fabrica de rulmenti si se pregatea sa cumpere si un combinat de porcine. Romanii cu care facea afaceri il respectau, fiindca omul avea maniere de bancher yankeu, garanta combinatul cu fabrica, iar fabrica devenea automat, logic, fatal cea mai buna garantie pentru preluarea combinatului. Pana la semnarea contractelor, investitorul vindea porcii si rulmentii in Rusia si Turcia in baza unui teanc de fotografii, care-i dovedeau bunele intentii, deoarece il infatisau calarind in mijlocul unui sobor de bancheri americani, niste cai pursange kirkizi.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de